Claudia Pavel este admirată pentru silueta de invidiat și trăsăturile exotice, însă când era micuță era mai degrabă ”rățușca cea urâtă”, decât ”fata populară”. O demonstrează o imagine postată de un coleg de-al ei pe pagina de Facebook. Într-o fotografie de grup, veche de mai bine de 15 de ani, Claudia apare în uniformă de școlăriță. Se pare că era una dintre cele mai înalte fete din clasă, pentru că a fost așezată pe ultimul rând, lângă învățătoare.
Pe măsură ce a trecut timpul, Claudia s-a făcut tot mai frumoasă. Am admirat-o mai întâi în trupa ”Candy”, alături de Giulia Anghelescu și Selena, iar mai apoi în proiectul ”Cream” interpretând piese precum ”Don’t miss missing you”, „Candy”, ”Just a little bit”, hit realizat în colaborare cu rapperul Fatman Scoop.
Claudia Pavel, alias Cream, este o artistă de 28 de ani din Mangalia. La 15 ani și-a făcut debutul pe scena muzicală din România alături de grupul Candy. Deși succesul a fost considerabil, Claudia a decis să se îndrepte către o carieră solo. S-a lansat sub titulatura „Cream” în 2002, o dată cu lansarea primului ei single „Mai Aproape” și a primului album solo „Crede în mine”. Între anii 2003 și 2006 lansează patru albume, colaborând cu Marius MOga, CRBL sau Smiley. După 2 ani de muncă în străinatate, Claudia Pavel se întoarce cu un material nou-nouț și cu un nume de scenă nou: „Claudia Cream”. La sfârșitul anului 2008, lansează piesa „Candy” care prinde foarte bine la public și urcă pe primul loc in topuri, apoi realizează o colaborare cu Fatman Scoop, cu single-ul ”Just A Little Bit”, iar ultimul ei single a fost „Don’t Miss Missing You”, apărut în toamna anului 2009.