RADAr CULTURAL. Jocul – arta de a fi

Copiii, ca artiştii, construiesc o lume a lui „Ca şi Când”, în ceea ce noi, cu ironică superioritate, considerăm a fi „joacă”.

Este un joc de rol ceea ce face copilul sau este o acţiune de contopire cu realitatea prin imitare? Coboară, cred, viaţa la nivelul înţelegerii sale, s-o poată privi de aproape, să-i elimine umbrele, să îi repare imperfecţiunile, să îi dea aripi, ca să o vadă unde îi este locul.   

M-am întrebat de ce nici desenele copiilor, nici tablourile pictorilor naivi nu cunosc clarobscurul. Poate pentru că – şi într-un caz, şi în celălalt – spiritul lor nu are pliuri în care ar putea ascunde ceva. Şi copilul, şi pictorul naiv au avantajul ca lumea să li se arate mereu ca pentru întâia oară.  

Când copiii se joacă de-a pompierii, interpretează ei un rol? Îşi construiesc un duplicat al lumii, în care sunt deopotrivă şi pompierul, şi obiectul mistuit, şi focul, şi apa care îl stinge?  

În afara faptului că descriu mecanismul artei, se cheamă artă toate acestea? Fără îndoială, chiar dacă le-am subsuma exclusiv artei de a trăi.

Imaginea iconică a jocului pulsează înrămată în tabloul pictorului flamand Pieter Bruegel. Exegeţii operei sale au numărat peste nouăzeci de jocuri, ai căror protagonişti sunt copii de toate vârstele. 

Recomandări

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

FIECARE POVESTE ÎŞI ARE POVESTEA. Aş greşi dacă l-aş numi cel mai trist desen din lume. Aparţine unui copil sirian, refugiat în Europa pe vremea războiului civil din ţara lui, când oameni disperaţi traversau Mediterana în bărci. Mulţi n-au ajuns niciodată. Nicăieri. Şi totuşi, soarele acela care arată ca o patrulă de coastă, ca o navă de salvare, ne dă speranţa că totul va fi bine. Pe fundul bărcii poate mai pâlpâie o viaţă, poate a rămas măcar o poveste. Există speranţă, pentru că fiecare poveste îşi are povestea. Poveştile vindecă şi învie.    

Recomandări

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

TIKTALK. CUFUNDAREA ÎN CULORI. „The weight of the water/ It drags me down/ The weight of the water/ I’m starting to drown”. Refrenul acesta este dintr-un cântec în amintirea copiilor înghiţiţi de apele mării. Între drown (a îneca) şi drawn (desenat) este o diferenţă tulburător de mică. În pictură sau în joaca de-a pictura, care uneori e chiar viaţa, ideea o dă întotdeauna desenul. Emoţia o dă culoarea…

 
 @seasidesocialband This track is inspired by the heartbreaking story of 2-year-old Alan Kurdi, a Syrian refugee who tragically drowned in the Mediterranean Sea. Your support and encouragement means the world to us. Much love, Seaside Social X Link in bio #refugeestories  #refugeeswelcome  #bbcintroducing  #newmusic  #Brightonmusic  #synclicensing  #syncmusic  #syncmusicagency ♬ original sound  - seasidesocialband 
 
 

CÂNTECUL DIN ADÂNC. „Ave verum corpus” („Slavă Ţie, trup curat”) este un imn catolic, care se cântă în biserici la împărtăşirea credincioşilor. Solistul, Frederick Mushrafi, transmite prin timbrul lui angelic toată sfinţenia artei. Desenează cu vocea, cum alţii cântă cu penelul, într-o joacă divină. Atunci când i se alătură şi vocile celorlalţi, nu pot să nu simt: este corul copiilor care ţâşneşte triumfător din adâncul apelor spre adâncul văzduhului…

Urmărește-ne pe Google News