Cu toate acestea, în urma studierii documentelor istorice și a scrierilor sfinte, Nașterea Mântuitorului a reprezentat o necunoscută, dar și un punct de interes pentru teologii Bisericii de pretutindeni. În schimb, istoricii s-au contrazis pe seama datei la care Fecioara Maria l-a adus printre oameni pe Fiul lui Dumnezeu.

Biblia nu menționează o dată exactă la care s-ar fi născut Iisus Hristos, acest lucru fiind confirmat și de mai multe lucrări istorice de specialitate precum „New Catholic Encyclopedia” sau „Encyclopedia of Early Christianity”.

Pentru a fi stabilit cu exactitate anul nașterii lui Iisus Hristos au fost făcut numeroase calcule pornind de la profeţii ale Vechiului Testament, dar și legături cu tradiţii romane.

Ce spune istoria despre nașterea lui Iisus Hristos

Potrivit istoricilor, Iisus Hristos s-ar fi născut în jurul anilor 3-2 î.Hr. Papa Benedict al XVI-lea consideră că anul 1 d.Hr. nu este corect în privința nașterii Mântuitorului, suveranul pontif estimând că acest eveniment ar fi avut loc între anii 7 și 2 î.Hr.

Și cum nu se știe data exactă la care s-a născut Iisus Hristos, nu se poate spune cu certitudine nici ce vârstă avea El când a murit. Potrivit scrierilor biblice, Fiul lui Dumnezeu ar fi avut, se pare, între 33 și 36 de ani atunci când s-a sacrificat pentru iertarea păcatelor oamenilor. Iisus Hristos a fost crucificat la Ierusalim în jurul anului 30 d.Hr., sub guvernarea lui Ponțiu Pilat.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Se știe că 25 decembrie este sărbătoarea romană a solstiţiului de iarnă, și anume Ziua Naşterii Soarelui Învingător. Creştinii au transformat-o, însă, în Ziua Naşterii lui Iisus Hristos, Soarele Dreptăţii, și au făcut-o sărbătoare imperială, sfântă şi obligatorie.

Ştiind că Irod, în timpul căruia s-a născut Iisus, murise în luna aprilie a anului 4 î.Hr., însă Naşterea Domnului a avut loc, cel mai probabil, în toamna anului 5 î.Hr., spune arhimandritul Teofil Lefter, citat de Doxologia.ro.

Puțini sunt cei care știu că, în trecut, credincioșii sărbătoreau nașterea lui Iisus Hristos odată cu botezul acestuia, adică pe data de 6 ianuarie, iar această dublă sărbătoare era denumită Sărbătoarea Arătării Domnului (Teofania şi Epifania). Se credea că Domnul s-a născut în aceeaşi zi a anului în care, peste 30 de ani, s-a botezat.

Dar acest fapt s-a pierdut în negura timpului. Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost separată de cea a botezului în Biserica din Antiohia în jurul anului 375, iar la Constantinopol, în anul 379.

Când s-a născut, de fapt, Iisus Hristos

Când consideră istoricii că s-ar fi născut Iisus Hristos
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Motivul pentru care sărbătoarea Crăciunului se ține la 25 decembrie este destul de obscur, însă se crede că această zi a fost aleasă pentru a coincide cu sărbătorile păgâne care se țineau în preajma solstițiului de iarnă, atunci când ziua începe să crească pentru a se celebra „renașterea soarelui”.

O teorie pentru a explica alegerea acestei date pentru celebrarea nașterii lui Iisus Hristos este creștinizarea festivalului păgân de la Roma „Dies Natalis Solis Invicti”, care înseamnă „ziua de naștere a Soarelui Necucerit”. Conform acestei teorii, în timpul domniei împăratului Constantin, scriitorii creștini au asimilat sărbătoarea ca ziua de naștere a lui Iisus, asociind-o cu „Soarele neprihănirii”.

La 25 decembrie 274, Împăratul Aurelian avea să proclame Zeul-Soare drept principalul zeu protector al imperiului și i-a dedicat un templu în Campus Martius. Crăciunul a luat ființă într-un timp când cultul soarelui era deosebit de înfloritor în Roma Antică.

Această zi, ca dată a sărbătoririi Naşterii Domnului, a fost introdusă în Biserica Alexandriei şi apoi a Ierusalimului mult mai târziu, în prima jumătate a secolului al V-lea, după care s-a răspândit în aproape toată creştinătatea răsăriteană.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Deși Biblia nu oferă un răspuns exact referitor la data la care s-a născut Mântuitorul, Cartea Sfântă menționeză, totuși, două evenimente petrecute în preajma nașterii Sale.

Conform Evangheliei după Luca, Iisus s-ar fi născut cel mai probabil primăvara, vara sau toamna, între lunile martie și noiembrie. De altfel, versetul 2:8 din Luca vorbește despre „turmele de oi și despre păstorii acestora care trăiau sub cerul liber și făceau noaptea de strajă lângă turmele lor”. Știm că „oile stăteau sub cerul liber începând cu săptămâna dinaintea Paștelui până la jumătatea lunii noiembrie”.

„Iarna stăteau în staule, iar acest amănunt este suficient pentru a înțelege că data la care se ține de obicei Crăciunul, într-o lună de iarnă, este puțin probabil să fie cea corectă deoarece Evanghelia spune că păstorii se aflau pe câmp”,ase precizează în lucrarea „Daily Life in the Time of Jesus”.

Cel de-al doilea eveniment menționat în Biblie îl reprezintă recensământul pe care l-a ordonat Caesar Augustus înainte ca Iisus Hristos să se nască. Fiecare persoană trebuia să se înregistreze „în orașul lui”, ceea ce aducea cu sine efectuarea unei călătorii de o săptămână sau chiar mai mult (Luca 2:1-3).

Unde s-a născut Iisus Hristos?

Istoricii nu au căzut de acord nici în ceea ce privește locul unde s-a născut Iisus Hristos, unii fiind de părere că Nazaret ar fi locul sfânt deoarece reprezintă cea mai bună aproximare. Alții consideră că Iisus s-ar fi născut în Bethleem de Galileea, o așezare situată la 10 km de Nazaret.

Aceștia din urmă își susțin ipoteza spunând că Bethleemul Iudeei nu poate fi luat în calcul din cauza lipsei unor dovezi arheologice clare ale faptului că această așezare ar fi fost locuită în timpul lui Iisus.

Evangheliile lui Matei și Luca, precum și Evanghelia după Toma menționează ca loc al nașterii orașul Bethleem Efrata.

Profeţia este, însă, incredibil de exactă și spune că în urmă cu circa 720 de ani a fost prezis locul exact al naşterii Domnului, și anume Bethleem. Și asta, în pofida faptului că părinţii Săi erau din Nazaretul Galileii. Cu circa 530 de ani înainte a fost prezis timpul apariţiei (anul 27 d.Hr.) şi, implicit, al naşterii Lui (anul 5 î.Hr.), mai notează sursa citată.

Foto: Shutterstock


Citeşte și: Bethleem, locul unde s-a născut Iisus Hristos. Cele mai frumoase locuri de vizitat în Bethleem

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI