Am o soacră cu inimă de mamă

Oare pe mine ce fel de război mă aștepta? și cum aveam să-i fac față?

— Nu te speria, nu te mănâncă, a râs Alin, când mi-a văzut privirea. Mama e tare de treabă, o să te placă.

Dar nu așa speră toți bărbații, ca nora și soacra să se înțeleagă? Ce putea să-mi spună Alin? Că voi cunoaște o scorpie care mă va înfuleca, răutăcioasă, cu fulgi cu tot? Așa că nu m-au liniștit cuvintele lui. M-am înarmat însă cu răbdare și, la ora stabilită, cu un buchet de flori în mână, eram la ușa viitoarei soacre, împreună cu viitorul meu soț. Mi se părea că sunt foarte caraghioasă și falsă cu florile alea în mână, destinate unei femei. Așa se cuvenea, însă. Dacă aș fi venit cu mâna goală, ar fi crezut că sunt prost-crescută, poate chiar că o sfidez.

Ne-a deschis o femeie la vreo cincizeci și ceva de ani, distinsă, zâmbitoare.

— Bună seara… am bâiguit, fâstâcită.

— Bine-ați venit! ne-a urat ea, deși pe fiu-său îl văzuse chiar de dimineață. Tu trebuie să fii Adina, mi-a zis, cu o voce caldă. Abia așteptam să te cunosc, să știi, căci am auzit foarte multe despre tine. Ooo, mulțumesc pentru flori, sunt tare frumoase!

Părea prea amabilă, de aceea mi s-a părut că e falsă, că mă așteaptă la cotitu-ră, ca să-mi dea în cap. Dar m-am temut degeaba, căci nu s-a întâmplat nimic. Nici nu m-a iscodit, nici nu mi-a aruncat priviri furișe, cercetătoare, nici nu mi-a făcut vreo remarcă înțepătoare. Era chiar suspect comportamentul ei.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

— Ei, cum ți se pare mama? m-a întrebat Alin, când m-a condus spre acasă.

— E drăguță, simpatică, așa cum mi-ai povestit…

I-am ascuns însă faptul că îmi păruse, în primele momente mai ales, ciudat de amabilă față de mine. Prea părea să mă placă așa, de la început, prea părea să se bucure de prietenia mea cu fiul său. Nu se putea, trebuia să fie ceva putred la mijloc. Cât de curând, avea să mă lovească pe la spate, eram sigură. Dar lucrul ăsta nu s-a întâmplat, în niciuna dintre vizitele care au urmat. Dimpotrivă, a doua zi, Alin mi-a zis:

— Mama e încântată de tine, să știi! Te place tare mult. Ce i-ai făcut, vrăjitoare mică?

Îl priveam cu neîncredere, noroc că nu se uita la mine în acele momente, ar fi văzut că-i pun cuvintele la îndoială. A trecut astfel cam o jumătate de an, iar noi plănuiam să ne căsătorim după ce terminăm facultatea, adică după doi ani.

Dar a intervenit ceva care a grăbit evenimentul, și anume am rămas însărcinată. Deși discutaserăm de multe ori des-pre o asemenea eventualitate și hotărâserăm să nu păstrez copilul până nu vom fi la casa noastră, când s-a întâmplat, m-a apucat teama că, dacă avortez, n-o să mai pot avea niciodată copii.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

— Aș vrea să-l păstrez, i-am zis lui Alin.

— Da? Chiar? a sărit el în sus de bucu-rie. Nici nu știi ce fericit sunt, e exact ceea ce doream și eu, dar nu îndrăzneam să insist! La urma urmei, tu ești cea care duci sarcina, tu naști, ție-ți va fi mai greu, chiar dacă te voi ajuta și eu… Ce-ar fi să ne căsătorim acum?

— Bine, dar ce-o să zică mama ta?

A fost primul lucru la care m-am gândit. Mă așteptam să ne certe, să spună că ne-am închis viața, că, în loc să ne vedem de viitor, să ne terminăm studiile, ne-am apucat să facem copii. și, mai ales, mă așteptam să ne avertizeze să nu contăm cumva pe ea ca să ne ajute la creșterea copilului. Am anunțat-o cu mare delicatețe. De fapt, nu eu, ci Alin a deschis discuția. Când a auzit, s-a ridicat de pe scaun – eram la masă – și m-a îmbrățișat. Stăteam țeapănă, ca o statuie, fiindcă nu mă așteptasem la o asemenea reacție.

— Doamne, cât mă bucur! O să vă ajut și eu, nu vă faceți griji! Abia aștept să-mi plimb nepoțelul sau nepoțica în parc! Să fie într-un ceas bun!

Mimic din amenințările sau reproșurile așteptate. Se bucura sincer, din toată inima. Nu ca mama, care, când a auzit vestea, a început brusc să se frământe:

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

— Ce-ai să te faci acum? Că n-o să te pot ajuta deloc, nu-mi pot lăsa serviciul fiindcă tu n-ai fost atentă!

— Fii liniștită, mamă, n-am să-ți cer nimic… i-am răspuns, cu un nod în gât.

Mă durea faptul că propria mamă se purta astfel cu mine, chiar în ziua în care viitoarea mea soacră plânsese de bucurie că va avea un nepot. Ne-am căsătorit, așadar, și m-am mutat în casă cu Alin și mama lui. Nu e mare apartamentul, are trei camere: într-una, locuim noi și băiețelul nostru, Mihai; în cealaltă, soacra mea. Iar în mica sufragerie, ne întâlnim cu toții seara, după ce adoarme copilul, și povestim ce-am făcut peste zi.

Mama-soacră e văduvă, tatăl lui Alin s-a stins când el avea opt ani și, de atunci, l-a crescut singură. De aceea mă temeam că n-o să mă înghită. Dar soacră-mea se poartă minunat, de șase ani, de când m-am măritat. Niciodată nu mi-a făcut vreo observație sau vreun reproș. Când le auzeam pe colegele mele de serviciu plângându-se de viața grea pe care o au în casă cu soacrele lor, mă felicitam în gând că am avut parte de așa soacră. Dar nu îndrăzneam să deschid gura și s-o laud pe Geta (așa mi-a cerut să-i zic), ca să nu creadă că vreau să le contrazic cu orice preț.

— Așa-i că și a ta e o scorpie? m-a întrebat una dintre ele, îndemnându-mă să-mi vărs și eu oful.

— Nu, e o femeie cu sufletul bun…

— Da, da, asta să i-o spui lu’ mutu’! a zis ea enervată, apoi mi-a întors spatele, căci discuția n-o mai interesa, dacă n-avea motiv să mă compătimească.

N-am vrut s-o amărăsc de-a dreptul, spunându-i că Geta e bună ca pâinea cal-dă. Ăsta e adevărul. Face aproape toată treaba din casă, ne calcă lucrurile, le spală, gătește, îl ia pe Mihai de la grădiniță și-l duce în parc. Iar când eu și Alin încercăm să fim cu ceva utili în gospodărie, ne trimite în oraș, aproape că ne dă pe ușă afară:

— Dacă acum nu ieșiți și nu vă distrați, când s-o faceți? Hai, cărați-vă la un film sau unde vreți voi și, până diseară târziu, să nu vă prind acasă, că mă încurcați!

Sau îmi mai zice, când vede că nu mă îndur să-mi cumpăr ceva care-mi place, de teamă că nu ne ajung banii pentru casă:

— Adina, cumpără-ți fusta aia la care am văzut că trăgeai cu ochiul, că, dacă stai să socotești, niciodată n-or să-ți ajungă banii… și nu le mai cumpăra atâtea băieților, mai gândește-te și la tine!

Ei, care soacră mai zice așa ceva? Care soacră își pune fiul la muncă? într-o zi, am ajuns mai devreme acasă. Mă dezbrăcam în hol, când am auzit-o pe Geta:

— Mamă, mai pune și tu mâna, ajut-o pe Adina, fă și tu o piață, ceva! știu că ești foarte ocupat, dar nici ea nu e altfel…

— Vrei să zici că n-o ajut? a sărit Alin.

— Vreau să zic că ai putea s-o ajuți și mai mult, că ești bărbatul ei și așa e frumos!

Ce mai, m-a dat gata! și jur că nu m-am dat cu binișorul pe lângă ea ca s-o atrag de partea mea. Dacă se întâmplă ca eu și Alin să ne mai ciondănim, sare imediat în apărarea mea.

— Da’ căpos ești, Alin! De parcă doar părerile tale contează pe lumea asta!

Vedeți? Așa e soacra mea. Până și mama mă invidiază pentru norocul ăsta. Cred și eu, simte că a pierdut teren în inima mea. Mai nou, încearcă și ea să ne ajute cât de cât și-mi pare bine. Dar cel mai mult m-au uns pe suflet vorbele pe care mi le-a zis aseară, la telefon.

— Bărbați buni se mai întâlnesc pe Pământ, totul e să-i cauți cu răbdare, dar soacre bune… foarte rar!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News