5 minute prea păcat | Despre filmul regizorului român Dan Chișu, care ar fi meritat un premiu la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Filmul regizorului român Dan Chișu, “5 minute”, a participat în competiția celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia.
Am așteptat cu sufletul la gură decernarea premiilor Festivalului Internațional de Film de la Varșovia. Aveam un favorit în competiție, un film românesc a cărui premieră a avut loc pe 17 octombrie în cadrul acestui festival. Din păcate, filmul “5 minute” (în engleză “5 Minutes Too Late”), al lui Dan Chișu, nu a obținut vreunul dintre binemeritatele premii. Din prea păcate.
Critica de specialitate din România nu prea scrie despre filmele lui Dan Chișu. Dar critica de specialitate din România nu prea scrie despre filmele românești care nu fac parte din așa-zisul nou cinema românesc. Preferă să scrie despre filme străine, chiar de masă decât să se atingă cu vreun rând de filmele românești, altele decât cele făcute pentru critică și pentru premii. Sau, dacă scrie, o face pentru a dărâma orice regizor care nu se înghesuie într-un anume grup select.
Nefiind de specialitate, îmi permit nu doar să mă uit și la alte filme decât cele în care se liorpăie ciorbă minute în șir, ci să și scriu despre ele și despre regizorii lor.
“5 minute” este cel de-al VIII-lea film artistic semnat de Dan Chișu. De la “Websitestory” (2010), scoate aproape un film pe an. Și toate au o mare calitate: sunt oneste. Unele sunt chiar foarte bune, cum este “Aniversarea” (2017), ultimul film în care a jucat Mircea Albulescu. Sunt multe documentare, emisiuni de televiziune și chiar videoclipuri semnate de Dan Chișu, dar acum vorbim despre filmele sale artistice.
“Ursul”, de exemplu, care a apărut recent și pe Netflix, este o comedie impecabilă, balcanică, dar în stilul comediilor franceze. În primul rând, este o comedie. Spun asta pentru că ceea ce ni se vinde în prezent drept comedii, via Hollywood, nu sunt decât repetate jigniri la adresa inteligenței spectatorilor. Dar, dacă ai apucat să râzi la un film cu și de Adam Sandler, filme precum “Ursul”, “Qu'est-ce qu'on a fait au bon Dieu?” sau “Ah, si j’etais riche” încep să ți se pară prea intelectuale, iar filmele lui Kusturica îți par filmate în cuneiforme.
Pentru a obține un premiu la un festival internațional, cam trebuie să faci filme în trend. Și mulți i-ar putea spune lui Chișu că, la 64 de ani, e cam rupt de trendurile cinematografiei mondiale. Aberant reproș pentru cel care, de fapt, are o importantă contribuție la apariția noilor generații de critici și cunoscători de trenduri, ca fondator al festivalurilor de film Dakino și Anonimul.
Aparent, “5 minute” este un film care urmează tendințele. Dacă citești descrierea trimisă presei românești, cu ceva vreme în urmă, poți crede că este vorba despre unul dintre foarte multele filme la modă care tratează dramele comunității LGBTQ. Ca să fiu sincer, chiar mi-am spus în sinea mea: Uite-l, mă, și pe Dan. Chiar vrea premiu, s-a dus după fentă…
Dar ar fi fost nedrept. Dan Chișu a rămas același personaj pe care-l știu de aproape 30 de ani, care dă impresia că pleacă după fentă și, de fapt, face tot ceea ce vrea el, cu rezultate surprizătoare.
Așadar, chiar dacă filmul pleacă de la un eveniment real ce are legătură cu comunitatea LGBTQ, “5 minute” nu este un film manifest sub culorile curcubeului. În 2013, la Muzeul Țăranului Român, are loc proiecția filmului “The Kids Are All Right”. Un film foarte bun, de asemenea, despre un cuplu de lesbiene, copiii lor, tatăl donator și relațiile umane complicate care există între toți aceștia. Un grup de nătângi extremiști a întrerupt proiecția filmului, într-un mod violent, lăsându-se cu răniți. Unul dintre ei, destul de grav.
De aici pleacă filmul lui Dan Chișu. De aici și de la intervenția întârziată a jandarmilor, acuzați și ei, ulterior, de homofobie.
Ceea ce urmează este complet neașteptat. Este un tăvălug de senzații, gânduri și trăiri legate de viețile întrepătrunse accidental ale acestor oameni. Șeful grupului de intervenție al jandarmeriei, familia sa, familia voluntarului rănit, șeful cel mare al jandarmilor și, cu totul special, o ziaristă exagerat de zeloasă.
Este un film care vorbește și despre homofobie, dar ca despre o ceață agasantă ce plutește asupra societății. În mare, “5 minute” este despre incapacitatea de adaptare la realitate. A tuturor. Și nu neapărat la realitate, ci la elementele definitorii ale omeniei: înțelegere, toleranță, empatie, renunțare.
Dacă ar fi apăsat mai tare pe pedala asta cu homofobia, probabil că Dan Chișu ar fi obținut un premiu la Varșovia.
Dar e bine că n-a făcut-o. I-a ieșit un film extrem de cinstit, pe care-l ține în mână din prima până în ultima secundă. Scenariul îi aparține tot lui, cum de altfel se întâmplă în cazul celor mai multe filme ale sale.
Se întâmplă să știu că Dan Chișu și-a dorit cam dintotdeauna să facă filme. Se întâmplă să cred că nu e neapărat rău că a început să le facă de-abia pe la 54-55 de ani. Probabil că atunci s-a copt din punct de vedere al creativității, poate de-abia atunci a început să-și permită să facă și filme artistice.
Important e că le face și că oferă o alternativă viabilă, în cinematografia românească, la filmele gomoase. Nu-i singurul care face asta, dar este unul dintre.
Filmul ”5 minute” (2019), regia și scenariul Dan Chișu, îi are în distribuție pe: Mihai Călin, Diana Cavallioti, Elvira Deatcu, Adrian Titieni
Foto: Doria Drăgușin
