Andrew Solomon, unul dintre cei mai cunoscuți profesori și autori de psihologie clinică ai lumii, apel pentru români: „Chiar dacă Iulia Marin a pierdut lupta, e un fapt cert că a oferit lumii întregi dovezi care vor salva viețile altora”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„A-i discredita munca sau a-i invalida perspectiva asupra propriei afecțiuni și asupra realității lumii ar fi o dovadă că suntem orbi în fața unei adevărate surse de inspirație, că abandonăm o introspecție cu adevărat profundă în numele bigotismului”, a scris, în editorialul său pentru Libertatea, Andrew Solomon, profesorul de 59 de ani de la Universitatea Columbia din New York.
Cuprins:
- Cu sprijinul Editurii Humanitas, care îi publică în România cărțile, Andrew Solomon a acceptat să scrie un articol de opinie despre semnificațiile cazului Iuliei Marin, jurnalista care a murit la 32 de ani.
- Cea mai cunoscută dintre lucrările lui Solomon este „Demonul amiezii, anatomia unei depresii”, cu care a fost finalist al premiului Pulitzer în 2002.
- Autorul susține că, făcându-și în același timp meseria și relatând despre propriile suferințe psihice, Iulia Marin „a ajutat astfel, nu puțini dintre români să iasă din închisoarea rușinii și a stigmatizării, să își recunoască dificultățile, să caute ajutor și să găsească înțelegere din partea mai multor oameni care au aflat doar de puțin timp despre afecțiunile psihice”.
- Nu doar în ceea ce privește felul în care ne tratăm semenii cu suferințe psihice, ci, în general, rareori a fost oglindit, în doar o filă de text, cu obiectivitate locul unde suntem și unde putem ajunge, ca societate.
Ca jurnalist care am suferit eu însumi de depresie severă, aș vrea să îi aduc un omagiu Iuliei Marin, care și-a expus cu atâta curaj propria luptă cu suferința, documentând, în același timp, problemele acestei lumi, dezvăluind prin investigațiile sale corupția și greutățile care ne înconjoară.
Or, iată că un grup de jurnaliști de la România TV au pus la îndoială capacitatea ei de a relata obiectiv, spunând că dizabilitățile ei o descalificau pentru a-și face meseria.
În primul rând, comentatori cu astfel de prejudecăți ar trebui să fie conștienți de principiul de bază al realității depresivului - și anume acela că oamenii au, ca mecanism de supraviețuire, tendința de a vedea lumea într-o lumină mai bună decât este în realitate, în vreme ce persoanele cu depresie o văd așa cum este de fapt.
Într-un studiu faimos, li s-a cerut subiecților să joace timp de o oră un joc video, apoi au fost întrebați câți monștri au omorât.
Persoanele care nu sufereau de depresie au estimat cu până de douăsprezece ori mai mare numărul acestora. Persoanele afectate de depresie au avut o acuratețe cu o marjă de eroare de 10%.
Dacă vrem să rezolvăm problemele acestei lumi, avem nevoie de o astfel de claritate.
Iulia Marin a scris și despre afecțiunea ei bipolară, și despre provocările asociate perioadelor dificile caracteristice acestei boli, ajutând astfel, spun eu, nu puțini dintre români să iasă din închisoarea rușinii și a stigmatizării, să își recunoască dificultățile, să caute ajutor și să găsească înțelegere din partea mai multor oameni care au aflat doar de puțin timp despre afecțiunile psihice.
Demersul ei a fost curajos și inspirator. Și, chiar dacă Iulia a pierdut lupta, e un fapt cert că a oferit lumii întregi dovezi care vor salva viețile altora.
A-i discredita munca sau a-i invalida perspectiva asupra propriei afecțiuni și asupra realității lumii ar fi o dovadă că suntem orbi în fața unei adevărate surse de inspirație, că abandonăm o introspecție cu adevărat profundă în numele bigotismului.
A privi doar din perspectiva așa-numitei „sănătăți mintale” într-o lume tot mai haotică, în care oamenii „sănătoși” distrug ecosistemul sau cad pradă autocrației, pare aproape absurd, dar tot e mai puțin absurd decât să presupunem că o persoană care se confruntă cu propriile greutăți nu poate avea o părere validă, valoroasă despre lume.
Despre persoanele cu dizabilități Hitler susținea că nu pot aduce nicio contribuție și că ar trebui eliminate. Trebuie totuși să sperăm că înțelegerea noastră asupra umanității a evoluat de atunci. Iulia Marin ar trebui plânsă ca o adevărată eroină.
Andrew Solomon
Profesor de psihologie clinică, Universitatea Columbia
Lector în psihiatrie, Universitatea Yale
Traducere de Karina Han
Cine este Andrew Solomon
În vârstă de 59 de ani, Andrew Solomon este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști, scriitori și activiști americani. Provenit dintr-o familie care a emigrat din Dorohoi, România, în 1900, Andrew Solomon a scris de-a lungul timpului în The New York Times, The New Yorker, The Guardian, Travel and Leisure pe o gamă largă de subiecte, care includ politică, probleme de sănătate mintală, drepturile persoanelor LGBT, călătorii.
Solomon este autorul mai multor cărți despre sănătatea mintală, traduse, printre altele, și în limba română și apărute la Editura Humanitas.
Publicat în 2001, volumul autobiografic „Demonul amiezii, anatomia unei depresii” redă povestea luptei sale cu depresia. Este cea mai cunoscută scriere despre depresie din spațiul anglo-saxon.
Cartea a fost inclusă în lista publicaţiei The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului.
O altă carte, „Departe de trunchi. Douăsprezece feluri de dragoste. Părinți, copii și căutarea identității”, a fost descrisă de NPR (radioul public american) „o operă de geniu”, iar revista Vanity Fair a spus: „Empatia, inima și inteligența vastă a lui Andrew Solomon sunt din belșug în Far from the Tree”.
Alte volume apărute și în română sunt „Undeva, departe. Călătorie pe meleagurile schimbării: șase continente și un sfert de veac”, respectiv „Reconstituirea. Tatăl criminalului de la şcoala Sandy Hook caută răspunsuri”.
Absolvent al prestigioaselor universități Yale și Cambridge (unde şi-a obținut doctoratul în psihologie), Solomon este în prezent profesor de psihologie medicală clinică (în psihiatrie) la Centrul Medical al Universității Columbia, conferențiar în psihiatrie la Universitatea Yale și fost președinte al PEN American Center.
Varianta originală, în limba engleză, a mesajului lui Andrew Solomon:
„As a journalist who has suffered from severe depression myself, I would like to pay tribute to Iulia Marin, who bravely spoke out about her own struggles while chronicling the problems of the world, revealing through investigation the corruption and trouble that surround us. A group of male journalists on Romania TV have called into question her fitness to report on anything, saying that her disabilities disqualify her for her job.
Firstly, such prejudiced commentators should be aware of the basic principle of depressive realism—that as a survival device, human beings have a natural tendency to see the world as rosier than it is, while people with depression see it clearly. In one study, probands were asked to play a video game for an hour, then asked how many little monsters they had killed. The non-depressed people guessed as many as twelve times the number they had in fact eliminated. The depressed people were accurate to within 10 percent. If we are to address the problems in the world, we need this clear-sightedness.
Iulia Marin further wrote about her bipolar illness and the challenges associated with both the highs and the lows of that condition. In doing so, she will have helped many Romanians to emerge from the prison of shame and stigma, to acknowledge their difficulties, to seek help for them, and to find sympathy from a larger population newly informed about mental illnesses. Her doing so was courageous and inspiring. She has lost the battle, but she has put evidence into the world that will save many other people; she died for a cause that other people might live. To disparage her work, or to invalidate her insights into her own illness and into the condition of the world, would be to blind ourselves to an inspiring figure, to abandon profound insight in the name of bigotry. Looking only from the perspective of so-called “sanity” in an increasingly incoherent world in which “sane” people have destroyed the ecosystem and succumbed increasingly to autocracy, seems nearly absurd, but it is less absurd than supposing that someone who confronts personal trials cannot have valid, precious insights about the larger world.
Hitler proposed that disabled people had nothing to contribute and should be silenced. Let us hope that our understanding of humanity has evolved since then. Iulia Marin should be mourned as the hero she was.”
Andrew Solomon
Professor of Clinical Psychology, Columbia University
Lecturer in Psychiatry, Yale University
