Ion Țiriac, reacție după rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale: „O femeie poate face așa ceva, nu are legătură cu sexul”

Comentează
Ion Țiriac cu un microfon în mână la cluj

Fostul tenismen Ion Țiriac a comentat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța sportului în agenda viitorului președinte al României. Potrivit Agerpres, Țiriac a făcut aceste declarații la Gala 110 ani de Olimpism în România.

Rolul președintelui în sprijinirea sportului

Țiriac a evidențiat necesitatea unei schimbări în abordarea sportului la nivel național. „Noi la sport ne-am plâns întotdeauna, 0,000 şi nu ştiu la sută cât de la buget, dar hai să vedem dacă nu şi noi, ăştia care am mai rămas, suntem de vină”, a declarat el.

Fostul sportiv a subliniat lipsa profesorilor și antrenorilor dedicați, care în trecut rămâneau ore suplimentare pentru a forma echipe sportive. El a pus accent pe importanța selecției și a tehnologiei în sport.

Țiriac și-a exprimat speranța că viitorul președinte va fi mai implicat în domeniul sportului. El a menționat că a încercat fără succes să convingă actualul președinte să aloce resurse pentru identificarea de noi talente sportive.

„Ar fi foarte bine ca următorul preşedinte să fie alături de sport”, a afirmat Ion Țiriac.

Tehnologia și viitorul

Întrebat despre TikTok, Țiriac a recunoscut că nu este familiarizat cu platforma, dar a subliniat importanța crescândă a tehnologiei și inteligenței artificiale în societatea actuală.

„Primele şapte companii ale lumii sunt companii de IT, aşadar inteligenţa artificială. Aşa am ajuns, societatea actuală nu poate ocoli tehnologia”, a explicat omul de afaceri.

Viziunea pentru viitorul președinte

Țiriac a îndemnat toți cetățenii să participe la vot, subliniind că este o datorie morală. El și-a exprimat dorința pentru un președinte care să reprezinte cu demnitate interesele României la Bruxelles.

„Eu mi-aş dori un preşedinte care să se ducă la Bruxelles şi să stea drept, nu în genunchi cumva, şi să le spună ălora, care ne sunt asociaţi în UE, cam cine am fost, cine ar trebui să fim şi cine putem să fim”, a declarat Țiriac.

Este România pregătită pentru o femeie într-o funcție de conducere

Întrebat de jurnaliști dacă țara noastră este pregătită pentru o femeie președinte, Ion Țiriac a susținut că acest rol nu se bazează pe gen, ci pe cunoștințe și talent.

„Bineînţeles că şi o femeie poate să facă aşa ceva. De Margaret Thatcher aţi auzit cumva? A avut Marea Britanie un prim-ministru mai bun? Nu are nicio legătură sexul. Are legătură cu poziţia, mentalitatea şi talent are. Să ieşi la vot e datoria morală a fiecăruia. Noi suntem un stat unde votăm toţi şi să nu ne plângem pentru că ceea ce votăm acel lucru îl avem. Deci să se ducă toată lumea la vot şi vom vedea ce vom avea în viitor", a precizat Ţiriac.

Un alt om important al sportului, Gigi Becali, a avut o părere diferită în ceea ce privește un posibil președinte de sex feminim. Sunat în timpul unei difuzări în direct pe TikTok și Facebook, George Simion i-a cerut șefului FCSB și canidatului pe listele parlamentare AUR, Gigi Becali, să sfătuiască oamenii să iasă la vot.

Gigi Becali a utilizat acest prilej pentru a transmite un mesaj antifeminist, susținând inițial că România nu poate avea „un președinte femeie căreia îi place și vinul” și apoi atacându-i viața personală a Elenei Lasconi, transmițând că oamenii „nu mai au oamenii discernământ. Ori nu au, ori e curentul ăsta LGBT. Votează femeie văduvă, cu fată LGBT. Fata ei s-a declarat LGBT… ce președinte să vrei? Ea văduvă, fără bărbat, și cu fată LGBT”.

Rezultatele primului tur

Conform Autorității Electorale Permanente, primul tur al alegerilor prezidențiale a fost câștigat de candidatul independent Călin Georgescu, cu 22,94% din voturi. Pe locul doi s-a clasat Elena Lasconi de la USR, cu 19,18% din voturi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
MONDEN
Larisa Iordache si fiica ei
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
Duel Belinda Liu vs Alex Mercea la MasterChef 2026
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
16:08
„Inteligența artificială ne poate ucide pe toți până în 2030”: Avertismentul sumbru al unui cercetător Anthropic
16:05
Alegeri anticipate în Serbia pe 25 octombrie, anunță Aleksandar Vučić: Parlamentul a fost dizolvat
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală