„Gânditorul de la Târgu Mureș”. De ce cred că e mai bine că Bölöni nu a venit la națională
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Șerban Alexandrescu lucrează în publicitate din 1994 (cofondator Headvertising). Dar înainte de asta și în tot timpul acesta, a scris și „ne-publicitate” pentru o sumedenie de publicații (Noul Cinema, Opinia Studențească, Pro Cinema, Dilema, Decât O Revistă, etc.). În 2018 a pus pariu cu sine însuși că va scrie o carte despre Campionatul Mondial de fotbal din Qatar, 2022. De atunci încoace își umple biblioteca și cu toți clasicii domeniului și, în fiecare dimineață, își unge un strat gros de fotbal pe o felie de pâine. De astăzi, Șerban Alexandrescu scrie și în Libertatea. Despre fotbal și nu numai.
Când am auzit că, finalmente, nu Ladislau Bölöni va fi viitorul antrenor al naționalei, m-au încercat sentimente contradictorii. Îmi părea rău că n-a venit, dar mă bucuram că nu l-au prins la națională.
Nu mă înțelegeți greșit, îmi pare bine că n-a venit, tocmai pentru că întotdeauna mi-a plăcut mult de el. Și nu doar din cauza golului cu care am bătut Italia pe când era campioană mondială – acel obuz împiedicat, care a mușcat neașteptat pământul prea aproape de Zoff. Chiar așa, unde ați mai văzut închizător care să joace cu numărul 10 pe spate, cum a jucat atunci Bölöni?
„Post-temporizarea” lui Lucescu avea nevoie de cel mai bun gânditor din echipă în fața apărării, nu în altă parte. Și asta a fost Boloni: un creier amplasat atipic în trupul echipei – adică în plexul ei, și nu în cap.
Bölöni n-a lipsit nici măcar un minut de pe teren în campania care ne-a calificat la Euro ’84, adică pe vremea când se calificau doar 8 echipe. Campanie în care, deloc întâmplător, România a primit doar 3 goluri, iar el – culmea – a fost golgheterul echipei.
Dar gânditul în fotbal, practicat suficient de des, lasă urme adânci în carieră. Și când lumea îi reproșează lui Bölöni târguiala pe contract, uită că un „defensiv” aflat la vârsta lui încă are ceva prețios de apărat: o reputație de om cerebral. Deci greu de fraierit. Plus o carieră, respectabilă în sensul primar al cuvântului. Privind din unghiul ăsta, în aceste negocieri, Boloni nu putea lua alte decizii decât cele pe care le-a luat.
Obiectivele prea imediate care i s-au cerut (și pe care le-a refuzat) le par unora ceva normal: „Cum, nene, să joci fără obiectiv?” Păi, dacă momentan trebuie să joci cam fără fotbaliști (în adevăratul sens al termenului), de ce n-ai juca și cam fără obiectiv?
„Gânditorul de la Târgu Mureș” asta ceruse de fapt: niște timp în care să-și crească ceva ce nu i s-a dat. A cerut o campanie în care să aibă cât de cât timp să se gândească cum să umple echipamentele Joma din magazia F.R.F. cu o materie ceva mai solidă, mai de nădejde, cu punct de topire mai ridicat.
Dar socoteala pe termen scurt a câștigat încă o dată: „Trebuie livrate victorii publicului!” Asta, în ciuda faptului că publicul s-a arătat, poate pentru prima dată, mai rezonabil și mai potolit decât federația.
Un sondaj al Gazetei Sporturilor arăta că 71% dintre cititori erau OK cu faptul că nu Liga Națiunilor e ceea ce contează, ci calificarea la următorul Euro. Doar 29% erau neînduplecați, fiind de părere că această artificială și încă neiubită competiție, inventată abia acum câțiva ani, reprezintă țelul suprem al fotbalului românesc.
Era deci suficient loc de manevră, în ciuda secetei de rezultate. Pentru că fanii naționalei nu sunt chiar așa de maximaliști – la o adică, dacă tot nu ne-am calificat la turnee finale în ultimii 1100 de ani, probabil că nu venea nimeni cu torțe, ca să ardă federația din temelii pentru că am ratat și Liga Națiunilor.
M-aș fi așteptat ca „oamenii din fenomen” să-și fi adus totuși aminte că Liga asta, de fapt, înlocuiește în calendar tocmai pauzele pentru meciuri amicale.
Când naiba să mai șurubărești și să mai experimentezi ca antrenor, dacă până și gloaba asta de Liguță a devenit acum ceva musai de câștigat? Unde mai ai atunci niște spațiu pentru încercat și pentru greșit? Unde mai faci repetițiile, dacă toate încăperile au devenit săli de spectacol?
„Eu lupt pentru onoarea antrenorilor”, spunea Bölöni într-un interviu de acum 20 de ani, la Marius Tucă Show. Și exact așa se duce lupta asta, nesemnând ca Pinocchio orice contract care îți este împins sub nas, cerând niște continuitate, având respect pentru doi ani din propria ta viață, care eventual să nu se ducă inutil pe apa sâmbetei și în care să poți construi ceva.
Și mai e un aspect, la care nu știu dacă Bölöni s-a gândit atunci când se învârtea în jurul contractului. Dar care pe mine m-a izbit imediat ce am auzit că e în cărți să preia el echipa.
E vorba de climatul politic actual din România.
Când ai un foarte activ partid extremist cu aromă de galerie ultranaționalistă, care radicalizează dând non-stop cu bățul prin gard, „un ungur la națională” ar fi fost un subiect de neratat pentru ei.
Adică e absolut jenant să auzi „Afară!!! Afară!!! Cu ungurii din țară!” chiar și atunci când jucăm cu Ungaria. Dar să fi auzit asta la orice poticneală pe teren propriu ar fi fost abject de-a dreptul. Și n-am îndoieli că asta s-ar fi întâmplat, la orice punct pierdut acasă, în logica preelectorală a unui partid lipsit de scrupule, care știe – și vrea - să se cațere pe orice. (Mai în glumă, mai în serios, cred că absența lui Bölöni le taie cel puțin un procent la alegerile care vor avea loc în 2024)
„Sunt multe câini pe acolo” spunea candid Bölöni în interviul de la Tucă, povestind de ce a intrat pe ușa din spate la conferința de presă în care și-a anunțat, în 2001, posibilitatea plecării de la națională. Bineînțeles, se referea la maidanezii de la intrarea principală, pe care încă nu apucase să-i umfle Băsescu. Dar, metaforic vorbind, are și acum dreptate.
„Sunt multe câini”. Ba chiar sunt mai mulți decât erau atunci. Și mai răi. Probabil că a ales bine când a decis că e mai înțelept să stea departe de ei. Măcar până când îi mai strâng stăpânii lor. Care i-au scos pe toți din lanț și i-au asmuțit pe stradă, ca să ne distragă tuturor atenția cu hărmălaia lor agresivă.
