De ce s-a dus Diana Șoșoacă în Valea Jiului și cum am ajuns să spun: „Je suis miner”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Minerilor de la Complexul Energetic Hunedoara le-au fost întârziate salariile și au protestat prin blocare în subteran și prin manifestații în fața conducerii. Iar apoi s-a declanșat o serie de aberații care arată împărați ecologiști și tehnocrați defilând în fundul gol.
Cuprins:
Bineînțeles, nu putem evita subiectul Șoșoacă. Senatoarea a mers în Valea Jiului și s-a solidarizat cu minerii. Au apărut instant analiști care au avansat inclusiv ipoteza, de un ridicol adânc, că Șoșoacă devine amenințare la adresa siguranței naționale! Nu, Șoșoacă înseamnă ceva userism, cum bine observa Vlad Viski, până la urmă aplică o metodă de succes de a submina orice apariție publică a puterii prin gălăgie și onomatopee (vezi confruntarea epică Șoșoacă - Vlad Voiculescu).
Șoșoacă atacă însă și subiecte care „put” pentru generația „#rezist”, minerii de exemplu. De ce? Pentru că doamna senator e un upgrade al afacerii lui Zuckerberg. După ce Facebook-ul era domeniul de manifestare politică a celor care se credeau „lumea bună”, Șoșoacă e o creatură social media din Facebook-ul trumpist, cel în care poți folosi fără grețuri live-uri pentru a culege audiență la greu.
Dacă azi se poartă naționalism, Șoșoacă e acolo, dacă e ziua cu mineri, va fi printre mineri, orice e un bun combustibil pentru mașinăria social media. Orice subiect se va transforma în „Șoșoacă”, pentru simplul fapt că e singură într-o zonă de care politicienii și jurnaliștii fug.
Șoșoacă s-a născut din lipsurile presei, din aberațiile emanate de comentatori, care par toți angajați să reprezinte mediul privat sau un soi de tehnocrație militară și securistă. Când nimeni nu mai întreabă: „Bă, de ce vrei să privatizezi sănătatea?”, doar pentru că se crede prea bine crescut, vine Șoșoacă și o face, pentru că știe măcar un lucru: că marele public și-a pierdut încrederea în presă, dar nu și-a pierdut angoasele fundamentale.
Valea Jiului, un episod din viitoarea dramă verde
În timp ce lumea se indigna sau îndrăgostea de Șoșoacă, bineînțeles că subiectul era altul, mult mai complex: ce se întâmplă cu Valea Jiului, ce-a mai rămas din ea și ce va rămâne din rămășițele ei după noile planuri europene verzi?
Minerii s-au închis în subteran nu doar pentru întârzierea salariilor, ci și pentru că știu ce va urma. Un lung șir de crize, lipsă de soluții, închiderea totală, lipsa de perspectivă a unor compensatorii serioase, viitor incert. Ce am văzut e debutul unei crize care nu se va încheia cu livrarea unor salarii cu întârziere, e o repetiție pentru un lung serial despre o categorie de muncitori părăsiți, abandonați de un stat român și de o Uniune Europeană fără viziune, fără empatie.
Există un ecologism tâmp care spune „nu ții cu minerii dacă ești ecologist”. Minerul e relicva vechii munci, colective mari masate într-o singură companie, în orașe profilate industrial. La asta se adaugă mitologii ca în filmele lui Pintilie, cu mineri sălbatici ieșiți din caverne. E ecologismul care face defavoruri enorme ecologismului însuși. M-am săturat de activiști care blochează afaceri și propun, în schimb, cai verzi pe pereți. Adică ne dăm radicali până când trebuie să fim radicali și în favoarea oamenilor, nu doar în favoarea businessului verde înlocuitor.
Ce trebuie să înțelegem e că și ecologismul e de mai multe feluri și că, în stil oportunist tradițional, politicienii și tehnicienii noștri s-au vopsit în verde eco-ultraliberal, adică doar o mică fațetă a unui curent amplu. Eu, de exemplu, sunt ecologist care țin cu minerii în acest caz. Pare o contradicție, dar nu e. O mână de semidocți europeni, europarlamentari și alți reprezentanți de-ai noștri au negociat dezastruos cu UE tranziția la o economie mai verde.
Orice negociere trebuia începută de la cotele pe care le plătesc cei care au poluat deja, adică tocmai de Europa avansată, care promovează verdele acum. Apoi, soluțiile pentru un Est întârziat aveau nevoie de un plus de tupeu, imaginație, curaj economic. De la cine? De la USR-PLUS, care vede peste tot „fonduri europene”, de la europarlamentari PSD din grupul de rugăciune, de la peneliști adormiți care se mai trezesc la „Avram Iancu suntem toți”, Rareș Bogdan style? Ce înseamnă tupeu economic?
<strong>Un singur exemplu: instaurarea zonală experimentală a unui Venit Minim Garantat - bani pentru cetățenii unei zone calamitate de tranziția la verde, bani necondiționați, dați pur și simplu familiilor afectate. </strong>
Dar nu!, se va veni iar cu abureli tip „POSDRU” pe vremuri, cu sute de ONG-uri care cică recalifică oameni, dar care, de fapt, încasează zeci de milioane de euro fără să facă absolut nimic. În plus, va fi o ocazie pentru diverși gușteri locali să-și facă pensiuni din banii tranziției verzi.
Trauma „verde”
Încălzirea globală e o certitudine, e o certitudine și că am depășit limita care ne-ar mai fi putut permite o întoarcere la „normal”. Cum ne pregătim de o lume nouă cu schimbări devastatoare, climatice și sociale? În niciun caz cu insolvențe nesfârșite, cu păcălirea muncitorilor, cu discursul dublu în care periem pantofi verzi europeni și apoi mințim minerii că o să relansăm complexe când, de fapt, se va închide încet totul.
Avem deja „traume ecologice” și, în loc să fi pregătit cetățenii români de dezastrul ecologic cu măsuri populare care să primească susținere, continuăm aburelile care produc neînțelegeri catastrofale: ne vom trezi cu o imensă masă antiecologistă, pentru că s-au promovat numai ecologisme afaceriste plătite cu bani de la amărășteni.
Așa se întâmpla acum vreo 10 ani, când România s-a hotărât să încurajeze businessul cu energie verde. Firmele de distribuție de electricitate, pe care le-am vândut aiurea pe doi lei unor companii germane, cehești, italiene și ce s-a mai găsit, au început să colecteze și o taxă verde de la tot poporul. Cu banii ăștia s-au dat ajutoare uriașe industriei verzi, care acum începe să producă serios energie curată. Simte poporul plătitor vreo facilitate? Nu. În schimb, simte că se liberalizează piața, adică energia se va scumpi și mai mult.
Au fost ajutoare mai mari ca în Germania date de noi industriei verzi, tot din prostie amestecată cu oportunismul unora pe la Bruxelles. Unii s-au îmbogățit, proștii plătesc facturi și mai mari „pă piața liberă”. Astea-s țepe, „traume verzi” care au distrus un ecologism așa cum ar fi trebuit să fie, ecologism social, cu mare grijă de oameni.
Nu e de ajuns să urli că nu mai vrei cărbune, că nu mai vrei mine. Trebuie să și fii capabil să negociezi în UE o modalitate de face tranziția fără să tot distrugi comunități, familii întregi de muncitori etc. Nu faci ecologism așa? Atunci mișcările populare vor deveni și antiecologiste tocmai pentru că ați făcut dintr-o cauză nobilă o perdea pentru afaceri murdare.
Je suis miner
Nu urlă nimeni „je suis miner”, pentru că mineritul e „câh”, nu e modern, nu e curat. Ce planuri avem în schimb? Îi facem pe toți curieri uber, glovo și eMag? Avem cohorte de angajați - plătiți mai prost decât minerii, atenție! -, care nu mai sunt în stare să strige colectiv o revendicare, pentru că au fost distruse sistematic și sindicate, și Codul Muncii și tot.
<strong>Minerii, cu ultimele puteri, afișează solidaritatea de tip vechi, și din ea încă sunt multe de învățat. </strong>
Ce se întâmpla între timp? Ciolacu lupta cu niște sculpturi grase expuse de Clotilde Armand în primărie, alții de prin opoziție și presă visau cai verzi pe pereți pe agenda publică. Iar subiectul stătea mare acolo, în fața noastră: lumea se schimbă, va produce victime nu doar printre mineri, ci printr-o clasă de mijloc subțire, care trăiește din poluare (nici n-au de ales, n-au transport public serios, nu au o infrastructură reală pentru opțiunea verde) și nici nu au altă perspectivă.
Vezi „vestele galbene” în Franța, o reacție tocmai la faptul că se pun costurile ecologice în cârca celor dintr-o clasă de mijloc sau precară.
Je suis miner, dar sunt în același timp susținătorul unor intervenții în forță antipoluare. Cei care spun că cele două nu sunt posibile vă mint. Sunt posibile, dar e nevoie de mai mult decât show-uri TV, live-uri și politică oportunistă de doi lei. Trebuie tupeu și la Bruxelles, populism ecologist sănătos acasă. Fără abureli eco-dacice, nu faci nimic dacă tot stai cu un căciuloi pe cap și urli că vrei să te exploateze un dac de-al tău și nu multinaționala.
Liberalul Florin Oancea, primarul Devei, n-a găsit alt mesaj pentru mineri decât „munciți mai mult”. E o nesimțire calculată. El știe că cea mai bună metodă e să le pui în cap minerilor alte mase de cetățeni care, prin comparație, se vor crede niște buni români, cuminți și harnici.
Cine nu îi înțelege pe mineri azi, nu va înțelege ce falii și cutremure sociale stau să vină, provocate de criza climatică, de crizele succesive financiare, toate generate de o înfricoșătoare lipsă de curaj și imaginație în zona liderilor europeni sau a liderilor locali. Un păturoi de tehnocrați europeni cred că e de ajuns să pui băncile să condiționeze împrumuturile cu „verde” (de fapt o nouă segregare a lumii de la clasa întâi de lumea de periferie care nu-și permite saltul ecologic).
România are nevoie de o mișcare serioasă eco-socială
Și un mușuroi de cetățeni locali cu ifose în cap cred că putem la nesfârșit îngropa undeva în fundul grădinii, să nu se vadă, cetățeni „nemerituoși”, care nu-s „aitiști” sau experți în fonduri europene, fie că-s ei mineri, lucrători la sparanghel, lucrători prin HoReCa, textile etc. unde abuzul e la ordinea zilei.
Și din România ar trebuie să răsară o mișcare serioasă eco-socială, radicală, cu propuneri curajoase, nu cu aiureli „antreprenoriale”. Nu doar venituri minime garantate, ci și propuneri cu ecou la nivelul Uniunii Europene. Va ieși un dezastru dacă se va ajunge la un discurs de tipul: sărăcanii poluează, precarii aruncă sticle pe jos, amărâții își iau hârburi auto second-hand.
Pentru toți ăștia, fără alternative serioase, ecologia va fi încă o fiță burgheză de neînțeles. Și, sigur, o atitudine și ecologistă, dar și socială, va fi și ea de neînțeles. Paște de după colț reversul - naționalisme și reacționarisme ecologiste sau antiecologiste, tot soiul de băieți și fete puși pe făcut clickuri din orice.
