Mă uit la cum vorbește un deputat de la AUR și regret că Nae Cațavencu nu a ajuns deputat
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O parte dintre actualii politicieni români sunt palide caricaturi ale personajelor lui Caragiale. Nu sunt nici vorbitori rafinați, nici buni analiști, nici buni negociatori, nu sunt nimic. Probabil și din acest motiv, clasicii sunt mereu la modă.
Spre deosebire de Farfuridi, Nae Cațavencu este un foarte bun orator. Știe să-și construiască discursul și să capteze atenția audienței: „...În aceste momente solemne... mă gândesc... la țărișoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... la fericirea ei!... la viitorul ei! (Plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare)”. Puterea sa de seducție este irezistibilă.
Este stăpân pe ideile pe care le expune, nu este un demagog ieftin, se vinde scump, cunoaște bine realitatea în care se mișcă, atent la orice oportunitate, numai noi, cetățenii grăbiți ai secolului al XXI-lea, îl vedem cu trăsături îngroșate, în tiparele care ne-au fost servite la școală, pentru că... așa l-a scris Caragiale. Este mitul care ne-a fost servit cu superficialitate: „Așa a scris Caragiale: o comedie, cu un Nae Cațavencu îngroșat și caricaturizat!”. Oare știm cu adevărat ce-a gândit Caragiale sau ne închipuim?
Să mergem la textul „O scrisoare pierdută”, pentru că pe Ion Luca Caragiale nu-l putem întreba. Dar, în același timp, să tragem cu ochiul la discursurile din actualul Parlament, cu prilejul sesiunii solemne dedicate aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituției (6 noiembrie 2021). Alegem unul dintre discursurile rostite de la tribuna Parlamentului, de exemplu, cel al deputatului Ciprian Ciubuc de la AUR. Cațavencu este cu zece clase peste Ciubuc.
Ciprian Ciubuc: „Vin de săptămâna trecută de la Delegația Adunării a Fracofoniei unde vreau să vă spun un lucru foarte important și vă rog să fiți atenți cu toții... Am fost adunați mai mulți parlamentari din Parlamentul României, care să facem parte din delegație, inclusiv parlamentari din toate țările francofone”.
În discursul său, Cațavencu se declară utraprogresist și liber-schimbist, vorbește serios, fără nicio undă de ipocrizie, argumentând că, fiind inspirat de această convingere, a înființat societatea enciclopedică-cooperativă „Aurora Economică Română”. Motivul? „Pentru că noi suntem pentru descentralizare. Eu nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureștenilor, capitaliștilor, asupra noastră, căci în districtul nostru putem face și noi ce fac dânșii în al lor...”. Așadar, în anul de grație 1884, descentralizarea era o temă importantă de dezbateri.
În anul de grație 2021, nu se mai vorbește despre descentralizarea țării, fiind un subiect uitat de politicienii noștri (probabil din cauza pandemiei sau pur și simplu nu le satisface interesele).
Ciprian Ciubuc: „Ni s-a ținut lecții de modificare a Constituției sub motiv de COVID și sub motiv de pandemie. Din parlamentul belgian ni s-a transmis: trebuie să modificați Constituția după modelul Luxemburgului, să omogenizăm Constituția, inclusiv toate țările care fac parte din Uniunea Europeană”.
Nae Cațavencu este un vorbitor rafinat. Ciprian Ciubuc este un agramat.
Cațavencu dezvoltă ideea înființării cooperativei „Aurora Economică Română” (un fel de fond de investiții, în zilele noastre, sau un Fond Suveran de Investiții, cum dorea să înființeze PSD-ul condus de Dragnea, în urmă cu câțiva ani) pentru a încuraja „industria română, pentru că, dați-mi voie să vă spui, din punct de vedere economic, stăm rău...” Ce-i de râs pentru cititorul român din prezent în expunerea lui Cațavencu? Nu-i de râs, e de plâns. România din zilele noastre stă rău la capitolul „investiții”.
Cațavencu nu prezintă cifre și statistici, cum obișnuia fostul premier Florin Cîțu să arunce cu „procente” pentru a demonstra că poporul o duce bine, ci o spune tranșant: „Industria română a admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”.
Să nu uităm că la 1884, când Cațavencu își ținea discursul, începuse deja Revoluția Industrială în vestul Europei. Industria română „lipsește cu desăvârșire” și în 2021. În schimb, avem mall-uri și supermarketuri. „Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în țara noastră”. Greu să-l contrazici pe Cațavencu. Nici nu poți să-l iei peste picior. Dar să vedem ce mai zice deputatul AUR!
Ciprian Ciubuc: „De asemenea, ni s-a vorbit despre suspendarea parlamentelor naționale... Mă bucur că colegii, antevorbitorii mei, au vorbit despre modificarea Constituției. Stimați colegi, nu putem să modificăm Constituția, s-o omogenizăm, dacă nu ne întoarcem la popor”.
Cațavencu este un bun analist economic, permițându-și într-o digresiune să constate: „În Iași n-avem niciun negustor român, niciunul! Și cu toate aceste, toți faliții sunt jidani”. Este Cațavencu antisemit? Caragiale, antisemit? Nicidecum! Miza observației este extrem de pragmatică. „Până când să n-avem și noi faliții noștri?” - se revoltă pe bună dreptate avocatul. Prin „falit” nu înțeleg unul care a dat faliment. În acel context, falitul era negustorul, întreprinzătorul, antreprenorul, industriașul. Anglia are faliții săi, Franța are faliții săi, până și Austria are faliții săi. „Numai noi să n-avem faliții noștri!” - constată Cațavencu. „Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!”. Discursul lui Cațavencu crește în intensitate: „Scopul societății („Aurora Economică Română”, nota P.B.) este ca România să fie bine și tot românul să prospere”. Nae Cațavencu este un politician care pariază pe capitalul autohton, dorește binele țării, binele românilor. Auzim în fiecare zi angajamentele politicienilor pentru prosperitatea românilor.
Ciprian Ciubuc: „Am susținut și în parlamentul din Albania, la adunarea parlamentară a francofoniei, susțin și de-aici: cum vă veți uita în ochii copiilor dumneavoastră sau în ochii românilor dacă vom modifica Constituția și o vom omogeniza după constituția din Luxemburg, sub motiv de COVID și sub motiv de pandemie?”.
Înainte de a-și ține discursul memorabil, Cațavencu îl lasă fără replică pe Farfuridi, cu o lovitură devastatoare: „Nu voi, stimabile, să știu de Europa dumitale, eu voi să știu de România mea și numai de România... În zadar veniți cu gogorițe, cu invențiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiți opinia publică”. Este Cațavencu un naționalist? Un xenofob? Discutabil.
Mai mult, Cațavencu este un foarte bun negociator, dovedește această abilitate în scena cu Tipătescu, în care prefectul încearcă să-l cumpere, oferindu-i funcții și chiar „moșia Zăvoiu, din marginea orașului”. Nu se înțelege prea bine care este statutul juridic al „moșiei Zăvoiu” (proprietatea statului?), dar oferta prefectului este dubioasă. Să nu ne pierdem în detalii! Oricum, în confruntarea celor doi onorabili mafioți, Cațavencu iese câștigător: „Ajutor! Săriți! Mă omoară vampirul! Prefectul asasin! Ajutor!”.
Totuși, Cațavencu este un escroc: scoate 5.000 de lei din societatea „Aurora Economică Română”, în interes personal, pe baza unei poliție cu garanții falsificate. Polița ajunge în mâna venerabilului domn Zaharia Trahanache și este preluată de Tipătescu. Din acel moment, începe sfârșitul lui Cațavencu.
Ciprian Ciubuc: „Am numărat că de 19 ori s-a vorbit de cuvântul «control», controlul pandemiei, nemijlocit, controlul oamenilor. Oameni buni, stimați colegi, mă adresez și românilor, și dumneavoastră: să vă ferească Dumnezeu de o revoltă populară!”.
Cațavencu sfârșește rău. Visul său de a ajunge deputat se spulberă. Pierde scrisoarea de amor, Tipătescu păstrează polița cu garanțiile falsificate pentru a-l șantaja în viitor, Trahanache îl așază unde-i locul („Și așa zi, ai? D-ai noștri, stimabile? Bravo! Mă bucur!”), iar coana Joițica îi trasează sarcini de organizator al sărbătorii alegerii lui Agamiță Dandanache, promițându-i: „Du-te și ia loc în capul mesii, fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!”. Foarte importantă precizarea cucoanei: „asta nu-i cea din urmă Cameră!” Astfel, îi dă speranțe, dar să nu uite că, dacă va ajunge cândva în Cameră, va fi decizia celor trei: Zoe, Trahanache și Tipătescu. Astfel, dacă va ajunge deputat, Cațavencu va fi o păpușă, una șantajabilă (polița se află în mâna lui Tipătescu). Sistemul (ticăloșit) l-a învins pe ticălosul Cațavencu, care a încercat de unul singur să urce în ierarhie, depășindu-și condiția „în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel dintâi... între fruntașii politici”.
Ciprian Ciubuc: „Cum le-am spus și francezilor din parlamentul din Albania: românii nu sunt ca francezii care să iasă o lună, două, trei, la proteste. Românii au ieșit în două zile și Ceaușescu a dispărut. Noi avem o istorie de comunism. Știm că aceste restricții, care ni se impun în Parlamentul național, vin doar ca să îngrădească drepturi și libertăți, și nu în măsuri ca să controlăm pandemia”.
Cațavencu și-a câștigat faima (literară) de canalie și demagog. În ciuda acestor etichete, este un individ talentat și versat. În lectura piesei „O scrisoare pierdută”, cu o voce interioară și uitând interpretarea memorabilă a actorului Octavian Cotescu (regia Liviu Ciulei), am descoperit un Cațavencu tragic-comic, complex, viu și credibil, care a încercat să-și facă loc în sistem (prin șantaj, firește), dar a fost zdrobit de mafia locală, mult mai bine organizată și mai puternică, transformându-l într-o marionetă. Probabil că aceasta este condiția lui Cațavencu: o marionetă. Meritul său este că a încercat să-și schimbe destinul. Dar asta nu-l împiedică să încheie triumfal: „Am luptat și am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! (...) Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional!”.
Ciprian Ciubuc: „Nu putem să suspendăm drepturile noastre fundamentale și să modificăm Constituția fără să ne întoarcem la popor. Orice modificare a Constituției trebuie să fie în direct cu poporul român”.
Nu încape nicio comparație între personajul Nae Cațavencu și deputatul Ciprian Ciubuc (AUR), în carne și oase, vorbind de la tribuna Parlamentului. Cațavencu îi dă clasă lui Farfuridi la discursuri și în confruntările directe. Politicienii lui Caragiale rămân în istoria noastră. Deputatul Ciprian Ciubuc nu intră în nicio discuție, comparație, în nicio istorie.
