Un transport militar, posibil prohibitiv, confiscat de români îi panichează pe ruși și pe sârbi. Oare de ce?

Este pentru prima dată când România ia atitudine la manevrele neîntrerupte ale Federației Ruse de înarmare a Republicii Serbia. Sprijinul militar rusesc cu armament convențional pentru sârbi este o modalitate de apropiere de linia europeană de securitate, la granița cu spațiul NATO, și de menținere a nivelului de agresiune al Moscovei, în proximitatea europeană și transatlantică.

Prietenia de arme dintre ruși și sârbi, o chingă la granița de est a NATO

Ieșirea SUA din INF (Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare), în luna mai 2019, nu a destabilizat liniile de angajament militar al Federației Ruse cât mai aproape de granițele NATO. Dimpotrivă. Înarmarea țărilor prietene Rusiei continuă nestingherit.

Conform unui acord semnat între Moscova şi Belgrad, Serbia trebuie să primească din partea Rusiei şase avioane de vânătoare MiG-29 modernizate, 30 de tancuri T-72B3 şi 30 de vehicule blindate BRDM-2 reparate şi modernizate, precum și patru elicoptere MI-17 şi MI-35.

Cea mai ieftină cale de transfer dinspre Rusia către Serbia este pe Dunăre. Dunărea este o arteră de transport internaţional, iar Serbia şi Rusia sunt țări semnatare ale Convenției din 1998, privind regimul navigaţiei pe Dunăre.

Recomandări

Mărturiile civililor din Sudja, orașul rusesc abandonat de Kremlin și cucerit de ucraineni: „Putin să facă o înțelegere cu Zelenski al vostru. Vrem pace și armonie!”

Și în decembrie 2016, Rusia a donat guvernului sârb șase avioane de vânătoare MiG-29 și a extins la 14 ani serviciile de întreținere pentru flota de MiG-uri a Belgradului.

Sunt binecunoscute legăturile politice strânse dintre Rusia și Serbia. Cea din urmă refuză să se alăture sancțiunilor economice occidentale împotriva Moscovei. Deși Belgradul a început negocieri de aderare la UE, nu dorește să intre și în NATO. Un dublu standard inacceptabil, din perspectivă occidentală.

Relațiile Bucureștiului cu Moscova nu au fost niciodată pe roze. Evenimente istorice cardinale justifică pe deplin reticența românilor față de comportamentul intruziv al rușilor: în 1812 au anexat Basarabia, în anii 40 ne-au luat iar Basarabia, Tezaurul trimis la Moscova s-a topit printre argumentele fade ale Kremlinului, sovietizarea cu forța din anii 50 a lăsat urme de neșters, iar capitalul rusesc sub steag străin, care devalizează România zi de zi, stă mărturie cu privire la bunele intenții ale Rusiei  asupra țării noastre.

Un scenariu oricând posibil, deși improbabil, relevă gravitatea situației de securitate generată de Federația Rusă asupra României

Fără să detaliez, repet afirmația că România, de una singură, are șanse slabe să facă față unui atac rusesc, destul de improbabil, totuși. Fără o apărare antiaeriană eficientă, fără capacitatea de a lovi în adâncime, propria capacitate ofensivă a sistemului național de apărare este mult prea redusă, pentru a provoca o distrugere mare, care să încetinească atacul. În primele 24 de ore, războiul e susținut de aviație.

Recomandări

Șefa secției ATI de la Spitalul Pantelimon a demisionat. Motivul invocat

Rezistența noastră aeriană trebuie să fie asigurată, la posibila intrare dinspre est a unor escadrile rusești, dinspre zona Galați, care să împiedice penetrarea înspre Câmpia Română, spre cea mai importantă țintă de pe teritoriul românesc – capitala București, centru politic și administrativ și cel mai mare și aglomerat oraș al României, total expus, datorită situării sale geografice.

După evaluările specialiștilor militari, este puțin probabil ca Rusia să lanseze, chiar și prin interpuși – “omuleții verzi” neasumați de comandanții ruși, din timpul anexării Crimeei nu pot fi uitați, ca probabilă soluție tactică – o invazie asupra României. Neavând graniță comună, este complicată o ofensivă terestră.

Soluțiile rusești agresive au fost simulate în analizele militare românești, de tip SWOT, iar o vulnerabilitate majoră ar fi o ofensivă terestră pe direcția Galați – Sulina – Constanța, la care se adaugă simultan un desant maritim. Chiar și fără acesta, un atac aerian asupra orașului Constanța, de pe mare, ar duce la riscul bombardării celor două aeroporturi, cel civil și cel militar de la Kogălniceanu, interesul fiind facilitățile portuare și aeroportuare, pentru ca România să nu primească întăriri militare.

Recomandări

„Super-Luna albastră” din noaptea de 19 spre 20 august nu e nici super, nici albastră. Cătălin Beldea, vânător de eclipse, explică pentru Libertatea când va fi cea mai mare Lună din 2024

Probabilitatea acestui scenariu este însă mică și este important de știut că, atâta vreme cât pe teritoriul României sunt trupe NATO, fie ele permanente, fie rotaționale, atingerea unor obiective aliate ar declanșa un răspuns proporțional al Alianței Nord-Atlantice.

După summiturile NATO de la Varșovia (iulie 2016) și Bruxelles (iulie 2018), aplicarea Articolului 5 a devenit mai viabilă decât era atunci când Rusia a anexat Crimeea, în 2014. Astfel, a fost aprobat planul de contingență (plan de apărare detaliată) pentru România, precum și ca supravegherea maritimă în Marea Neagră să fie integrată la comandamentul din Marea Britanie, care are ca misiune situația operațională din Marea Mediterană și Marea Neagră, în vederea aplicării Articolului 5.

Mai mult,  odată cu noile completări în conceptul de apărare comună NATO, Articolul 5 poate fi aplicat și pentru agresiune cibernetică. Altfel, NATO poate să dezvolte comunicare strategică, poate întări capacitatea pe intelligence, inclusiv intelligence strategic și schimb de informații.

Strategiile de descurajare, dar și de reasigurare ale NATO și UE converg spre apărarea mai aplicată a fiecărei țări membre, în fața posibilelor agresiuni rusești în spațiul euroatlantic.

Aceste răspunsuri occidentale nu au intimidat Rusia.

MAE și Administrația Prezidențială – pe aceeași lungime de undă. Eveniment salutar

Demarcațiile rapide făcute de noul ministru de Externe, față de relația României cu Federația Rusă, sunt menite să restabilească un comportament predictibil, angajat și responsabil, cât privește parteneriatul aliat occidental al României.

Ramona Mănescu a retrasat “linia roșie” peste care Rusia nu poate trece în relația cu România.

“Nu cerem prea mult de la Rusia, în calitate de actor pe scena politică internațională, dacă cerem să respecte cadrul legislativ internațional. Este principiul de la care pornim și de la care nu putem face rabat nici măcar pentru Rusia”, a declarat șefa diplomației românești.

Este o binevenită declarație de principii, de politică externă și de securitate regională și transatlantică, susținută și promovată constant și de șeful statului, Klaus Iohannis. Abordările consonante, reciproc agreate, sunt salutare, în condițiile acțiunilor febrile ruso-sârbești, de la granița de sud a României.

Un transport posibil prohibitiv pe Dunăre – obiect de reacții dure ruso-sârbe

Confiscarea de către autoritățile române a armamentului rusesc, transportat pe câteva barje, a provocat reacția panicată a Serbiei, dar și a Rusiei.

Potrivit Articolului 27 al Convenției din 1998 privind regimul navigaţiei pe Dunăre, “un stat poate inspecta o încărcătură transportată prin sectorul său al Dunării, dar nu poate împiedica trecerea ei. Această prevedere se aplică oricărui tip de încărcătură, atât civilă, cât şi militară. Nu există nicio prevedere în Convenţia Dunării care să interzică un transport legal şi convenit de arme de-a lungul Dunării“.

Textul articolului a fost invocat de noul ambasador al Serbiei în Rusia, Miroslav Lazanski. Acesta a mai citat din Convenție un pasaj susceptibil de a fi interpretat: “Atunci când ambele maluri ale Dunării fac parte din teritoriul aceluiaşi stat, acest stat are dreptul de a pune mărfurile în tranzit sub sigiliu sau sub paza agenţilor vamali. Un asemenea stat are, de asemenea, dreptul de a pretinde căpitanului, armatorului sau proprietarului o declaraţie scrisă confirmând numai că transportă sau că nu transportă mărfuri al căror import este prohibit de către statul tranzitat, fără a avea totuşi dreptul de a interzice tranzitul. Aceste formalităţi nu vor putea implica sau prilejui nici o vizitare a încărcăturii, nici să întârzie trecerea în tranzit. Căpitanul, armatorul sau proprietarul care va fi făcut o declaraţie falsă va fi răspunzător de ea în conformitate cu legile statului către care această declaraţie va fi fost făcută. Atunci când Dunărea formează frontiera între două state, vasele, plutele, călătorii şi mărfurile în tranzit sunt scutite de orice formalităţi vamale“.

Cu alte cuvinte, inspectarea fizică a mărfurilor nu este posibilă, autoritățile române trebuie să se mulțumească doar cu o declarație scrisă a armatorului sau a proprietarului ambarcațiunii fluviale.

Personal, consider că situația e susceptibilă de a fi interpretată în cheie diversionistă.

Natura prohibitivă a unui transport nu poate fi constatată sau infirmată decât prin inspectarea fizică, la vedere, a mărfii. Or, atât rușii, cât și sârbii au sărit ca arși, refuzând desigilarea mărfii militare. Oare de ce ?

Suspiciunea României este pe deplin susținută de discuțiile purtate la Davos (februarie 2019),  în condițiile în care reprezentanții NATO și cei ai Rusiei s-au acuzat reciproc de încălcarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare, iar acordul pe tema dezarmării a eșuat.

Potrivit secretarului general al NATO, Rusia “a dezvoltat și instalat noi sisteme balistice, mobile, care sunt greu de localizat, care pot transporta ogive nucleare și pot ataca orașe europene fără prea mult timp de avertizare”.

În acest context trebuie privită măsura de pe Dunăre, luată de autoritățile românești și față de care atât rușii, cât și sârbii au sărit ca arși.

Și totuși, ce se (mai) ascunde pe barjele confiscate?

Urmărește-ne pe Google News