JYSK sprijină cercetarea Orașe prietenoase realizată de Code 4 Romania

Comentează

Pentru al treilea an, JYSK sponsorizează cercetarea din Domeniul Mediu realizată de Code 4 Romania. De această dată, subiectul cercetării este cum putem face orașele mai prietenoase pentru locuitorii lor.

După abordarea unor teme precum Măsurarea și reducerea poluării și Reciclarea și gestionarea deșeurilor, în ciclul actual al programului Civic Labs, Code for Romania și JYSK își unesc forțele pentru a cerceta în detaliu tema dezvoltării urbane, un punct nevralgic major pentru România de azi, sub obiectivul de a avea orașe prietenoase cu oamenii. Cu ajutorul JYSK, echipa Civic Labs lucrează la identificarea celor mai apăsătoare probleme din segmentul de locuire, planificare urbană, spații verzi, accesibilitate și multe alte aspecte care țin de un trai urban adecvat pentru cetățenii României.

La finalul acestui ciclu, împreună vom avea o hartă completă a soluțiilor digitale care pot răspunde cât mai eficient la problemele depistate fie adresându-se direct sau venind în sprijinul actorilor din societatea civilă și nu numai, amplificând impactul pe care aceștia îl au deja prin programele dedicate sectorului de dezvoltare urbană.

“Când am văzut tematica noii cercetări ne-am bucurat foarte mult. Majoritatea angajaților și clienților noștri locuiesc în mediul urban, iar magazinele noastre se află în orașe. Peste jumătate din populația României trăiește în mediul urban, un procent care, probabil, va crește și mai mult în viitor. Orașele se dezvoltă și se transformă continuu, dar această transformare poate fi în beneficiul locuitorilor sau în defavoarea lor. Momentan, pare că dezvoltarea orașelor este în defavoarea locuitorilor, cu un trafic excesiv, cu o lipsă a parcurilor și a spațiilor verzi, cu un transport în comun deficitar sau construcții neconforme cu planurile urbanistice. Sunt probleme cu care s-au confruntat sau se confruntă și orașe din alte țări, unele administrații locale au găsit soluții, altele încă le caută. Așteptăm cu nerăbdare rezultatele cercetării Orașe prietenoase și suntem curioși să vedem care vor fi soluțiile propuse de Code 4 Romania pentru a crește calitatea vieții în orașe”, declară Raluca Dascălu, Communications Manager, JYSK România

”Suntem bucuroși să continuăm alături de JYSK munca de cercetare și design de soluții sustenabile pentru România, pe domeniul Mediu, pentru al treilea an consecutiv. Civic Labs este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de cercetare derulate în spațiul românesc în ultimele decenii, iar soluțiile digitale incubate și prototipate în program asigură un proces robust de transformare digitală în spațiul civic. Ne dorim să aducem aproape de oameni acele aplicații care au grijă de mediul în care trăim, care ajută la creșterea impactului pozitiv al tuturor celor care lucrează pentru a atinge aceleași obiective și care contribuie la dezvoltarea eficientă a orașelor, cu grijă pentru natură și oameni”,spune Olivia Vereha, Vice-president of Product, Code for Romania.

Pentru a atinge fiecare obiectiv propus prin programul Civic Labs, echipa Code for Romania identifică toți actorii relevanți din domeniu (instituții publice, experți, organizații neguvernamentale, companii sau grupuri de inițiativă), derulează interviuri și focus grupuri dedicate pentru a înțelege care sunt provocările din sector și cum se manifestă, verifică informațiile analizând studii, rapoarte, lucrări de specialitate și seturi de date relevante, precum și legislația specifică.

Echipați cu o înțelegere complexă a sectorului, etapa de ideație și incubare din Civic Labs generează concepte de soluții digitale pentru a remedia, ameliora sau rezolva aceste probleme. Conceptele sunt apoi testate cu experți și apoi prototipate și documentate pentru a fi aduse într-o etapă gata de dezvoltare tehnică, un ultim pas necesar ca ele să devină parteneri cheie în a construi o țară mai bună pentru toți.

Sursa foto: www.jysk.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Incendiul din Șura Mică se manifestă violent pe o suprafață de aproximativ 1.200 de metri pătrați. Foto: ISU Sibiu
1 oct.
Incendiu de amploare la o hală de reciclare din Șura Mică. Mesaj RO-Alert emis din cauza fumului gros care a ajuns până în Sibiu
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
1 oct.
Ce ar însemna deschiderea procedurii de insolvență în cazul AnimaWings pentru pasageri și cum își pot recupera banii pe cursele anulate
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
1 oct.
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
1 oct.
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
00:16
Cât de ușor găsești piese pentru OMODA și JAECOO în România? Compania anunță 25 de service-uri autorizate
1 oct.
Cu ce viteză trebuie să conduci ca să consumi cel mai puțin combustibil. De ce mitul celor 90 km/h nu este valabil pentru toate mașinile
1 oct.
Protestele liceenilor au degenerat în Franța. Aproape 2.000 de persoane reținute: „Violență scăpată de sub control”
1 oct.
Aceste ploșnițe îți vor invada în curând casa: iată ce nu trebuie să faceți sub nicio formă
TRENDING
1 oct.
Aplicatia MyEterra a căzut. Proprietarii nu mai pot solicita documente cadastrale online
1 oct.
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
O ambulanță care circulă cu viteză pe șosea.
1 oct.
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
O aeronavă Animawings (Airbus A320-214) cu numărul de înmatriculare YR-AGD, surprinsă în timp ce decolează de pe pistă
1 oct.
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
Centrala nucleară Cernavodă. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
Mai multe mașini în parcare
1 oct.
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?