Tendințe în domeniul Egalității, Diversității și Incluziunii la conferința anuală ED&I în Eastern Europe

Comentează

Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) va găzdui a treia ediție a Conferinței anuale privind Egalitatea, Diversitatea și Incluziunea în Europa de Est. Evenimentul de jumătate de zi va avea loc pe 9 Mai 2024, la Hotelul InterContinental Athenee Palace din București, și va reuni lideri în domeniul egalității, diversității și incluziunii din întreaga regiune. Aceștia vor analiza cele mai bune practici, perspective și strategii pentru promovarea ED&I atât în la locul de muncă, cât și în afara acestuia.

"Pe măsură ce continuăm munca în favoarea egalității, diversității și incluziunii în Europa de Est, să nu uităm: ele funcționează doar dacă ne unim forțele pentru a conduce schimbarea împreună, redefinind limitele și construind punți către viitor. Am făcut progrese mari, dar mai sunt atât de multe lucruri pe care trebuie să le realizăm. Vă așteptăm la Conferința ED&I din Europa de Est pentru a creiona ceea ce înseamnă un viitor care include pe toată lumea", a declarat Lestat Monroe, Fondatorul Romanian Diversity Chamber of Commerce.

Cu accent pe promovarea diversității și a identității culturale, conferința va aborda probleme presante precum implementarea politicilor pentru prevenirea discriminării pe criterii de vârstă și promovarea unei forțe de muncă diversificate din punct de vedere al vârstei; participanții se pot aștepta la discuții captivante privind susținerea schimbărilor legislative care susțin incluziunea, echitatea și diversitatea la locul de muncă și dincolo de acesta; conferința va servi ca platformă pentru explorarea tendințelor și a perspectivelor internaționale menite să conducă progresul regional în inițiativele ED&I, oferind în același timp strategii de gândire în viitor, ancorate în cele mai bune practici internaționale.

Cuvântul de deschidere va fi rostit de E.S. John Cornet d'Elzius, Ambasadorul Belgiei în România, marcând totodată Ziua Europei, având în vedere că Belgia deține în prezent președinția Consiliului Uniunii Europene. Ambasadorul Belgiei va fi urmat de E.S. José Antonio Hernández, Ambasadorul Spaniei în România.

Conferința va beneficia de prezența unor vorbitori naționali și internaționali, precum Perry Zizzi– Președinte RDCC & Managing Partner la Dentons; Diana Țarfulea – Director of Engineering and Diversity & Inclusion/Women, Adobe Romania; Ana Robinson – HR Director Commercial & HR Country Lead RO, Bergenbier; Eszter Banhidi - Head of HR Hungary & HRBP CEE Topline, CEE DEI Lead Danone; Eduard Iancu - CEO, DB Cargo Romania | Head of DB Cargo Business Eastern Corridors; Estera Anghelescu – Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland Romania și Moldova; George Baltă - Diversity & Inclusion Specialist, Kaufland Romania; Luminița Florea – People & Culture Director, Philip Morris Romania; Timeea Marin – Head of Diversity, Equity and Inclusion, NTT DATA Romania; Pablo Zapata - UNHCR Representative in Romania; Bogdan Florișteanu – People & Culture Director, Heineken; Gabi Mihaela Comănescu – Employment Services Coordinator, Motivation Romania Foundation; Biljana Radonjic Ker-Lindsay – Associate Director, Head of Access: Skills & Employment | Gender & Economic Inclusion, EBRD UK; Siobhan Randell - Senior DEI Business Partner, Knight Frank; Nora Varady - CEO, WeAreOpen Hungary; Florin Buhuceanu - Co-President, ACCEPT Association; Sebastian Siuchta –Director Executiv, Polish Diversity Chamber of Commerce; Radu Szekely – Președinte, Fundația Dare to Learn; Ayla Mengazi - HR Transformation and Development Director, BRD și Flavia Tioc - Senior Project Manager | DE&I Coordinator, OMV Petrom.

Conferința este sponsorizată de Kaufland România & Moldova ca sponsor Platinum, BRD Societe Generale, Deutsche Bahn Cargo, Dentons, My Eco Box și Philip Morris România ca sponsori Silver, cu sprijinul Institutului Francez și Ambasadei Franței, Ambasadei Spaniei, Ambasadei Belgiei, Camerei de Comerț Britanico-Române, Camerei de Comerț pentru Belgia Luxemburg România Moldova, Asociației de Canadiene de Afaceri, Camerei de Comerț Bilaterale România Portugalia, Camerei de Comerț Româno-Olandeză, Social Innovation Solutions și WeAreOpen.

Evenimentul este gratuit, dar este necesară înregistrarea. Pentru a vă asigura locul, vă rugăm să vă înregistrați AICI. Nu ratați șansa de a vă alătura conversației și de a face parte din mișcarea ED&I în Europa de Est. Așteptăm cu nerăbdare să vă vedem acolo.

Despre Romanian Diversity Chamber of Commerce

RDCC este o organizație dedicată promovării diversității și incluziunii în comunitatea de afaceri din România. Prin reunirea companiilor locale și multinaționale, RDCC colaborează la inițiative care cuprind proiecte de conștientizare și educație, dezvoltarea culturii organizaționale, instruire în ED&I, certificare și activități de networking pentru sectorul public și privat și angajații acestora. Pe măsură ce interacționăm cu un grup divers de părți interesate, inclusiv femei, LGBT+, romi, persoane cu dizabilități și alte grupuri minoritare, alături de lideri de afaceri, viziunea RDCC este să pledeze pentru o societate egală, diversă și incluzivă pentru toți. Aflați mai multe despre RDCC la www.rdcc.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!