Trump a ieşit de sub „hipnoza” lui Netanyahu 

Singurele beneficii de pe urma vizitelor la Budapesta şi la Washington au fost oportunitatea sustragerii de la audierile din procesele penale ce îl urmăresc acasă şi aniversarea liniştită, departe de frământările din ţara sa, a căsătoriei, alături de (se putea altfel?) soţia Sarah.   

Iniţial, se anunţase o conferinţă de presă comună la Casa Albă, ca la anterioara întâlnire, din februarie. Finalmente, presa s-a ales exclusiv cu declaraţii. Privind cu atenţie interacţiunea dintre preşedintele Statelor Unite şi premierul Israelului, am putut răspunde acum, cu certitudine, la întrebarea pe care mi-o pun din ianuarie – cine pe cine foloseşte? Evident, Trump pe Netanyahu.

Atitudinea de maximă obedienţă a celui din urmă s-a profilat încă din comunicatul oficial israelian despre programul vizitei: „Cei doi vor discuta problema tarifelor, eforturile de returnare a ostaticilor noștri, relațiile Israel-Turcia, amenințarea iraniană și lupta împotriva Curții Penale Internaționale. 

Premierul apreciază legăturile personale și calde cu președintele Trump și îi mulțumește pentru invitația de a fi primul lider cu care se întâlneşte după anunţarea tarifelor globale, după cum a fost primul lider cu care s-a întâlnit după instalarea la Casa Albă”.

Recomandări

Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu

Benjamin Netanyahu şi-a închipuit că exersatul său talent de a fermeca şi convinge – ce a funcţionat încununat de succes pe parcursul primei Administraţie Trump – îl va mai „hipnotiza” şi acum pe preşedintele SUA. 

În ce priveşte reducerea tarifelor, Trump a ţinut să îi amintească, în faţa presei: „Nu uitați, ajutăm foarte mult Israelul. Dăm Israelului 4 miliarde de dolari pe an, asta e mult (…). Dăm Israelului miliarde de dolari pe an. Miliarde!”. Şi, pe un ton ca o bătaie pe umăr, către premierul Netanyahu, care se chinuia să afişeze un zâmbet: „Apropo, felicitări! E destul de bine!”.

Al doilea obiectiv: să bifeze că a discutat şi soarta ostaticilor, dând satisfacţie cetăţenilor israelieni care cer asta în stradă de la începutul războiului din Gaza. Subiectul a fost atins vag. 

Al treilea obiectiv, „relaţiile Israel-Turcia” – o problemă spinoasă şi de presantă actualitate, o confruntare dură (deocamdată cu mănuşi diplomatice, de catifea) pentru controlul Siriei post-Assad. 

Pe teritoriul Siriei, fiecare dintre cele două ţări, Turcia şi Israel, reprezintă o ameninţare de securitate la adresa celeilalte. 

Erdoğan doreşte să-şi transforme vecinul într-un protectorat. De altfel, luna aceasta urmează să ajungă şi el la Casa Albă. Preşedintele Trump n-are nici un interes să tranşeze deja problema. 

Recomandări

Noul Papă este Robert Francis Prevost, Papa Leon al XIV-lea

Cât priveşte lobby-ul făcut de Netanyahu pentru a diminua prezenţa Turciei în zonă, Trump a reacţionat cu… elogii la adresa preşedintelui turc şi promisiunea că va rezolva diferendul turco-israelian graţie excelentei sale relaţii personale cu liderul de la Ankara.

În legătură cu Iranul, Netanyahu a avut neplăcuta surpriză de a afla, cu doar o oră înaintea întregului mapamond (presa israeliană bănuieşte chiar că acesta ar fi fost scopul chemării la Washington – să fie pus în faţa unui fapt împlinit), că sâmbătă, 12 aprilie, vor începe negocierile la nivel înalt cu Iranul privind armamentul nuclear. 

Ca să bandajeze orgoliul prim-ministrului de la Ierusalim, Trump a ţinut să-l asigure că Iranul nu va produce niciodată armament nuclear, altminteri „iadul îl aşteaptă”.

Netanyahu se întoarce acasă pe „Aripile Sionului” (avionul oficial, numit şi Bibi Force One) cu mâinile goale, contabilizând pierderea ascendentului pe care încă mai credea că îl are asupra lui Trump.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Urmărește-ne pe Google News