A încălcat Ilie Bolojan legea venind la lansarea programului lui Crin Antonescu? „Nicăieri nu i se interzice preşedintelui să participe la întruniri politice”

 2 comentarii
lie Bolojan pe scenă la lansarea programului prezidențial „România, înainte”

Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat miercuri, 9 aprilie, la Antena 3, că în Constituţie nu scrie că șeful statului nu are voie să vină la acțiuni politice, după ce preşedintele interimar Ilie Bolojan a venit la lansarea programului lui Antonescu.

Crin Antonescu s-a arătat deranjat că presa i-a pus această întrebare șefului statului și s-a ținut după el la ieșirea din sală.

„Astăzi era foarte multă nervozitate în rândurile multor chiar colegi de-ai dumneavoastră că Ilie Bolojan a venit acolo şi a încălcat Constituţia. Pentru toată lumea pasionată, pe bună dreptate, mă număr şi eu printre aceştia, de respectarea Constituţiei, nicăieri, dar nicăieri, în Constituţie, nici în literă, nici în spirit, nu se interzice preşedintelui în exerciţiu, cu atât mai mult celui interimar, să participe la întruniri cu caracter politic”, a spus Antonescu.

„I se interzice doar să fie membru al unui partid politic, asta în literă, şi nu i se recomandă, în spirit, să aibă acţiuni de partizanat politic în sensul susţinerii unui partid”, a adăugat el.

Crin Antonescu și-a lansat miercuri, 9 aprilie, programul prezidenţial. În sala de la Nord Events Center din București au fost prezenți, printre alții, președintele interimar Ilie Bolojan, premierul și președintele PSD Marcel Ciolacu, președintele interimar al PNL Cătălin Predoiu și mai mulți miniștri.

Mai jos, programul integral al lui Crin Antonescu:

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/programul-integral-al-candidatului-crin-antonescu.pdf" title="Programul integral al candidatului Crin Antonescu"]
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Tester 10.04.2025, 02:56

    Fraudatori, escroci, hoti, sifonatori, mincinosi, penali o adunatura de loaze care au devalizat tara in 35 de ani. Satele s-au parasit, horele au amutit, obiceiurile au disparut, cimitirele s-au inpadurit, podurile cad, rar vezi un drum cum ar trebui, usor au facut amenzile de 10 ori mai ca veniturile, dar imposibil sa faca veniturile de 10 ori mai mari ca amenzile, telecabinele sunt de lux, abia asteapta o familie cu 2-3-4 copii sa ii taxeze mai mult. Hahalerelor!

  • Avatar comentarii

    tomitan 10.04.2025, 09:01

    Bolojan nu a incalcat nicio lege dar a facut o mare prostie.Când o să vină Trump Jr. in România si o sa arunce câteva pastile trumpiste in spatiul public mioritic ,atunci o să-și dea seama de prostie." Povețele" pe care o sa le dea puradelul lui Trump , nu vor incalca nicio lege ,ptr ca vor fi puse sub umbrela libertatii de exprimare.Asa ca cei care s-au bucurat de aparitia presedintelui Romaniei ( fie el si interimar) , atunci sa se astepte si la replica rivalilor.Daca pe Crin il sustine presedintele Romaniei , pe Simion & Ponta o sa-i sustina Trump.( apropo , Trump da vize de SUA,nu Bolojan).

ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!