Pentru început, trebuie precizat că asigurarea obligatorie a locuinței (PAD) este o poliță de asigurare împotriva dezastrelor naturale, care acoperă doar daunele produse de inundații, cutremure sau alunecări de teren. Pentru alt gen de pagube, precum incendiu, trăznet, asigurarea mobilei, a celorlalte bunuri din casă, există alt gen de asigurări, și anume, asigurările facultative. Polița PAD nu acoperă nici pagubele produse de copacii căzuți pe mașini, de acoperișuri luate de vânt sau de alte fenomene naturale.

Despăgubiri, doar pentru daunele produse de inundații

În schimb, asigurarea obligatorie a locuinței (PAD) acoperă “pagubele produse locuințelor în urma pătrunderii şi infiltrării apei, în cazul acoperirii pe o durată scurtă a terenului, cu un strat de apă, ca urmare a acumulării apelor provenite din precipitaţii atmosferice abundente”. Într-un comunicat remis recent presei, PAID România anunță că este pregătită să gestioneze toate dosarele de daună ce vor fi deschise de către  proprietari, asigurați obligatoriu împotriva dezastrelor naturale, care se află în această situație.

Ce ai de făcut pentru a primi banii

Așadar, dacă ai încheiat o asigurare PAD și ai fost afectat de inundații de tipul celor descrise mai sus, trebuie să deschizi un dosar de adună. De asemenea, trebuie efectuată o constatare privind natura și cuantumul daunelor. Dar, pentru toate acestea, trebuie să te adresezi asigurătorului la care ai încheiat polița de asigurare obligatorie pentru anul 2017. Acesta îți va spune ce ai de făcut în continuare.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Guvernul despăgubește doar instituțiile de stat

Guvernul a decis alocarea, într-o primă etapă, a peste 36 de milioane de lei din fondul de intervenţie, pentru pentru înlăturarea efectelor furtunii care a avut loc în vestul ţării, în ultima decadă a lunii septembrie. Dar, fondurile alocate de Guvern vor fi acordate doar instituțiilor de stat-scoli grădinițe, spitale etc- nu și persoanelor fizice.

 Asigurările obligatorii costă 10 sau 20 de euro

În funcție de tip, o poliță de asigurare obligatorie a locuinței costă 10 euro sau 20 de euro pe an. De exemplu, construcţiile cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic sau chimic se asigură cu 10 euro. Suma asigurată este de 10.000 de euro. Pentru imobilele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic sau chimic asigurările obligatorii costă 20 de euro pe an, iar suma asigurată este de 20.000 de euro.

Ce riști, dacă nu ai asigurare

În primul rând, în situația în care nu îți asiguri locuința, nici prin PAD, nici printr-o poliță facultativă, nu vei beneficia, în cazul producerii vreunui dezastru, de niciun fel de despăgubiri. În plus, potrivit Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare a locuinței costituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 lei”.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

Citește și: Efectul vijeliilor. Asigurarea obligatorie a locuinței va acoperi și riscul de incendiu și furtună, iar polițele se vor scumpi

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI