Membrii Partidului Social Democrat au votat în ședința din seara de luni, 2 decembrie, ca demisia lui Marcel Ciolacu de la șefia partidului să fie anulată, după ce PSD a ieșit pe primul loc la alegerile parlamentare din 1 Decembrie, au declarat surse din PSD pentru Libertatea.
Votul de încredere a fost în unanimitate în favoarea rămânerii lui Marcel Ciolacu la conducerea partidului și s-a dat în ședința Consiliului Politic Național, au precizat sursele citate.
Premierul Marcel Ciolacu declarase luni, 25 noiembrie, că și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD, după 5 ani, în urma rezultatului obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, când a căzut de pe locul 1 pe locul 3.
„Eu aseară i-am dat secretarului general demisia, azi la ora 17.00 am convocat un Consiliu Politic Național și o să venim după CPN și o să comunicăm decizia pe care o să o luăm. Nu vorbim de o acceptare a demisiei, pentru că demisia este un act unilateral”, a spus Marcel Ciolacu la sediul PSD din Kiseleff, a doua zi după ce s-a anunțat că a ieșit pe locul 3 în primul tur la prezidențiale.
În același timp, Ciolacu a spus că nu va contesta victoria Elenei Lasconi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, chiar dacă diferența de voturi era foarte mică, pentru că „regulile democraţiei şi importanţa acestui tur doi sunt mult mai mari decât interesele noastre personale”.
Primul tur al alegerilor prezidențiale s-a terminat cu victoria neașteptată a lui Călin Georgescu. Inițial, Marcel Ciolacu era pe primul loc în sondaje, iar duminică seară, 24 noiembrie, exit-poll-urile l-au confirmat câștigător.
Peste noapte însă, după numărarea oficială a voturilor, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Luni dimineață, 25 noiembrie, Marcel Ciolacu a căzut pe locul al treilea, după Călin Georgescu și Elena Lasconi.
La patru zile după alegeri, Curtea Constituțională a luat pe 28 noiembrie o decizie fără precedent: a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Curtea Constituţională a validat luni seară, 2 decembrie, primul tur al alegerilor prezidenţiale. Asta deși renumărarea voturilor a arătat, fără voturile din Diaspora, că Marcel Ciolacu (PSD) a ieșit de fapt pe locul 2, iar Elena Lasconi (USR) pe locul 3.
Dorin63 02.12.2024, 20:54
Incredibil! Ăștia chiar n-au învățat nimic!
auiuliaga 02.12.2024, 21:10
nimic nou... era de așteptat... Alexandru Lăpuşneanu a rostit celebrele cuvinte: „De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dînşii şi tot voi merge, ori cu voie, ori fără voie“. Pacat ca istoria din 1563 se repeta în 2024...
HOPAHPO 02.12.2024, 21:33
Cata minciuna , nu a fost reconfirmat , el nu si a dat demisia , doar a zis ca o sa si dea . Dar minciuna nu se lasa de Ciolacu . Nu are nici onoare si nici cuvant . Nu va lasa el un loc callout si foarte bine platit sa il ocupe altii , cu toate ca sunt destui care ar putea sa faca curatenie in PSD si sa schimbe fata in un partid cu adevarat SD.
Mihai111 02.12.2024, 21:42
L-am auzit cu urechile mele pe Ciolacu spunand ca demisia lui este un act unilateral, din partea lui, nu poate fi aprobata sau respinsa. S-a razgandit dupa 1 saptamana? L-a intrebat si Esca, in interviul direct de la Stirile ProTV: daca nu intrati in turul 2, va dati demisia? A raspuns fara ezitare: "Da, desigur!". Asta e cuvantul lui Ciolacu? Rusine sa-ti fie. Ce incredere sa avem? Rusine!!
cineva13 02.12.2024, 22:03
Psd nu se dezminte, va rămâne în veci același partid care de 30 de ani își bate joc de români