Ce pensii speciale primesc judecătorii și procurorii care își suspendă activitatea, supărați că acestea ar putea fi tăiate

 4 comentarii

Mai mulți judecători și procurori din țară au anunțat marți, 26 august, că își suspendă activitatea pe durată nedeterminată.

Pensia medie a unui magistrat este de nouă ori mai mare decât pensia medie a unui român

Măsura drastică a fost luată ca reacție la proiectul Guvernului privind modificarea pensiilor speciale ale magistraților.

Suspendarea activităților a fost anunțată prima dată de magistrații din București, iar ulterior acestora li s-au alăturat toate cele 16 curţi de apel din țară și mai multe tribunale, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a subliniat că Guvernul va continua să crească vârsta de pensionare, având în vedere că este o reformă cuprinsă în programul de guvernare al actualei Coaliții.

„Coaliția a convenit aseară asupra unei perioade de tranziție de 10 ani, până în 2036, când va fi aplicată vârsta standard de pensionare de 65 de ani pentru magistrați. Nici această soluție nu este pe placul lor. Înțeleg nemulțumirile anumitor categorii profesionale – nu doar ale magistraților – dar este esențial ca protestele să se desfășoare în limitele legii și să nu afecteze un serviciu public fundamental, cum este justiția”, a spus ministrul Justiţiei, la Antena 3 CNN, cu privire la nemulţumirile magistraţilor.

Reforma pensiilor speciale pentru magistrați a stârnit numeroase controverse. În prezent, pensia medie a unui magistrat este de aproximativ 25.000 de lei, adică de nouă ori mai mare decât pensia medie a unui român, care este de 2.800 de lei.

În iunie 2025, aproape 11.685 persoane au primit pensii speciale în România, conform datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Cei mai mulţi pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, respectiv 5.680. În cazul acestora s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.258 lei.

Ce reprezintă pensia specială a magistraților din România

Pensiile speciale în România se acordă unor categorii profesionale specifice, printre care: magistrați, parlamentari, diplomați etc. Sintagma „pensii speciale” face referire la faptul că ele sunt calculate și acordate după alte criterii decât cele din sistemul „clasic”. 

În ceea ce privește pensia specială a magistraților, aceasta se calculează pe baza a 80% din indemnizația brută și din sporurile avute în ultima lună de activitate. Acest sistem permite obținerea unei pensii care, în unele cazuri, depășește veniturile din perioada activă.

De asemenea, în condițiile actuale, vârsta minimă de pensionare pentru magistrați este de 48 de ani, cu cel puțin 25 de ani vechime în magistratură.

Aceste pensii nu sunt contributive, adică nu depind direct de sumele plătite de-a lungul carierei la bugetul asigurărilor sociale, ceea ce a generat numeroase critici din partea publicului și a organismelor internaționale.

Ce prevede proiectul de reformă a pensiilor speciale

Proiectul care modifică pensiile magistraților a fost pus, recent, în dezbatere publică de Ministerul Muncii. Acesta prevede ca vârsta de pensionare pentru magistrați să fie de 65 de ani. De asemenea, se introduce un nou plafon și se reglementează modului de actualizare a pensiilor aflate în plată.

Printre măsurile care vor fi incluse în al doilea pachet de reforme iniţiat de Guvern se află și instituirea unei condiţii de vechime minime în muncă de cel puţin 35 de ani şi limitarea cuantumului pensiei de serviciu la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate.

Astfel, noua formulă de calcul prevede un cuantum de 55% din media indemnizațiilor brute și sporurilor din ultimele 60 de luni înainte de pensionare, raportat la un magistrat activ, cu restricția ca pensia netă să nu depășească 70% din salariul net din ultima lună de activitate.

Pensiile speciale ale magistraților au fost mult mai mari decât pensiile medii ale altor categorii, fiind unele dintre cele mai mari din România, unele depășind chiar salariul net prin schema veche. Reforma urmărește limitarea acestor pensii pentru a reda o normalitate socială și sustenabilitate financiară.

Magistrații din Spania și Germania au pensii mai mici decât cei din România

Pensia unui magistrat din Spania poate ajunge la un maxim de 47.656,63 de euro brut pe an, corespunzând a 14 plăți de 3.404,04 euro brut pe lună, potrivit portalului iberic Magistratura. În România, pensia medie a unui magistrat este de 25.000 de lei pe lună, circa 4.900 de euro.

În Germania, judecătorii ies la pensie, în medie, la 65–67 de ani și primesc sume mai mici, raportate la venitul net. Pensia lor este calculată în funcție de anii de activitate, fiecare an adăugând aproximativ 1,79% la pensia brută, până la un plafon maxim de 71,75% din salariul brut.  În practică, în Germania un magistrat cu o carieră completă ajunge să încaseze o pensie de 2.500–3.000 de euro brut, ceea ce înseamnă 2.150–2.300 de euro net, după deducerea impozitelor și a contribuțiilor la asigurările de sănătate și îngrijire.

Comparând sistemul românesc și cel german, apare o diferență nu doar în sumele primite, ci și în ceea ce privește vârsta de pensionare și în principiile care guvernează acordarea pensiei. 

Salarii și sporuri pentru judecători

Magistrații au salarii și sporuri substanțiale comparativ cu alte profesii. Judecătorii beneficiază de diverse sporuri, pe lângă salariul de bază: spor pentru condiții grele de muncă: 1.500 lei; spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică: 5.580 lei; spor pentru păstrarea confidențialității.

Cele mai mari salarii sunt la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde ajung judecătorii cu o vechime de cel puțin 18 ani.



Președintele ÎCCJ are un salariu brut de aproximativ 41.000 lei, la care se adaugă sporuri de până la 12.274 lei și o indemnizație pentru titlul științific de doctor de 950 lei. În total, venitul brut poate ajunge la 54.000 lei, echivalentul a 31.320 lei net lunar.

Un judecător ÎCCJ are un salariu brut între 33.714 și 36.194 lei, plus sporuri între 10.114 și 10.858 lei. Venitul net lunar variază între 25.400 și 27.290 lei.

De asemenea, președintele Curții de Apel are un salariu brut de aproximativ 30.000 lei, la care se adaugă diverse sporuri. Venitul brut lunar poate ajunge la 39.000 lei, echivalentul a 22.600 lei net. Un judecător de Curte de Apel are un salariu brut între 23.150 și 26.700 lei, plus sporuri între 6.946 și 8.026 lei. Venitul net lunar variază între 17.456 și 20.141 lei.

În schimb, președintele de tribunal are o indemnizație brută de bază de 26.753 lei, plus sporuri. Venitul brut total poate ajunge la 34.779 lei, echivalentul a 20.172 lei net. Un judecător de tribunal are un salariu brut între 19.000 și 23.600 lei, plus sporuri de 7.080 lei. Venitul net lunar variază între 15.126 și 17.794 lei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Nerasist 26.08.2025, 20:09

    Daca îi chemăm de acasă să lucreze până la 65 de ani și recuperam banii, nu pleacă nimeni din sistem. Deci avem libertate totala să facem dreptate cum cere Poporul.

  • Avatar comentarii

    nasty1 26.08.2025, 20:26

    Si actuala modificare pentru pensiile speciale nesimtite e o porcarie, pentru ca 70% din venitul net (salariu+ore suplimentare+prime etc) umflat cu pompa in ultima luna de activitate e enorm. De exemplu, procurorul Horodniceanu - conform propriei declaratii de avere - a castigat in 2024 peste 480.000 de lei, adica peste 40.000 lei net pe luna. 70% inseamna 28.000 de lei (aproape 6.000 de euro), daca iese acum la pensie... Iar pana la pensie va avea castiguri lunare si mai mari, deci si pensia va fi si mai nesimtita.

  • Avatar comentarii

    IulianH6 26.08.2025, 20:37

    România este încă în Feudalism....iar pretinsele elite își consideră semenii Iobagi care să muncească din greu pentru a le întretine lor o viață in lux, pensionati la 50 de ani cu pensii de mii de euro. Halal

  • Avatar comentarii

    csaba 26.08.2025, 21:31

    Ar trebui să fie dați afară, oricum nu se face justiție, degeaba latră că sunt mai corupți decât pe cei care îi judecă!

ALTE ȘTIRI
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
10 oct.
Singura femeie care a supraviețuit după două doze letale, externată din spital. Christa Pike a fost trimisă înapoi în închisoare după execuția ratată
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
O furtună solară puternică lovește Pământul: Avertisment emis de NOAA pentru sateliți și rețele de comunicații
TRENDING
10 oct.
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10 oct.
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
10 oct.
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
10 oct.
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
10 oct.
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
10 oct.
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...