Pensia unui magistrat din Spania poate ajunge la un maxim de 47.656,63 de euro brut pe an, corespunzând a 14 plăți de 3.404,04 euro brut pe lună, potrivit portalului iberic Magistratura. În România, pensia medie a unui magistrat este de 25.000 de lei pe lună, circa 4.900 de euro.
Limita maximă a pensiei pentru limită de vârstă (70 de ani) poate atinge baza maximă de contribuție (în 2019, aceasta era de 4.070,1 euro pe lună și 48.841,2 euro pe an), „mult mai mare decât pensia maximă pentru clasele de pensionari (41.807,75 de euro pe an)”.
Pensia poate ajunge la un maxim de 47.656,63 euro brut pe an, corespunzând a 14 plăți de 3.404,04 euro brut pe lună.
Conform Cronista, conform reglementărilor privind asigurările sociale, pensiile se plătesc în 14 rate: una pentru fiecare lună a anului și două rate suplimentare, care se plătesc împreună cu plățile lunare din iunie și din noiembrie.
„Plățile lunare sau suplimentare, în cazul perioadelor complete de acumulare, se plătesc într-o sumă egală cu suma plății lunare regulate corespunzătoare lunilor respective”, precizează „Seguridad Social”.
Cei care primesc o pensie contributivă în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale nu primesc plăți suplimentare, deoarece acestea sunt calculate proporțional cu cele 12 plăți lunare regulate. Ceilalți beneficiari vor primi plata suplimentară corespunzătoare
În prezent, pensia medie a unui magistrat din România este de 25.000 de lei, circa 4.900 de euro, adică de nouă ori mai mare decât pensia medie a unui român, care este de 2.800 de lei, circa 550 de euro. Din suma primită de magistrați, doar 6.000 de lei provin din contributivitate.
Întrucât majoritatea funcționarilor publici din clasele de pensionari se pensionează obligatoriu la vârsta de 65 de ani, aceștia primesc suplimentul de maternitate la împlinirea acestei vârste. Cu toate acestea, judecătorii, care se pensionează obligatoriu la vârsta de 70 de ani, trebuie să aștepte până la împlinirea acestei vârste pentru a primi suplimentul de maternitate”, notează portalul Magistratura.
BlueSky 05.08.2025, 12:35
Stimate d-le Toma, cum putem noi sa-i comparam pe magistratii din Spania cu "Dumnezeii" nostri? Cei din Spania sunt decenti circula printre oamenii de rand, ai nostri sunt deasupra a tot si toate si, se ocupa cu clasificarea pe banda rulanda ca de acolo se fac milioane. Baronii, Camatarii si nu numai sunt prietenii lor de buzunare.
IulianH6 05.08.2025, 14:23
TUPEU PERFID ROMANESC din Cauză că Poporul Doarme...Escrocii își fac de cap.
Omega 05.08.2025, 17:41
Cred că v-ați născut azi dimineață de nu pricepeți. Pensiile "speciale" ( de serviciu) au fost create , și cu binecuvântarea UE, ca magistrații să răspundă unor comandamente ale puterii ( președinte și servicii). Mai țineți minte cele 3 chei ale lui Băse ? După o sticlă de whisky vă explica cum poate conduce justiția prin interpuși. Iar SRI-ul explica cum justiția e câmpul ei tactic. Acum, că suntem majoritari proeuropeni , sclavii nu mai sunt esențiali. Și-au făcut datoria - gata
euueeuue 05.08.2025, 18:06
Se confirma, deci, ceea ce stiam deja, si anume ca ai nostri sunt unici😂🤣! Nu mai sunt altii in lume care sa iasa la 48, cu 5.000 € sau mai mult!! Si, pana la pensionare, ei muncesc din greu, avand grija sa-si pastreze si sa-si inmulteasca "obiectul muncii," nr de cazuri, prin obiceiul de a nu da verdicte definitive. Ei reiau cu multa ravna judecarea fiecarui dosar pana la prescriere, sau pana la decesul inculpatului, decesul fiind astfel singura cale de a clasa cate un dosar si de a reduce ...povara muncii imense pe care o au acesti "unici."👏👏
Xyzzxy 06.08.2025, 07:08
Slăbirea puterii judecătorești înseamnă slăbirea statului român. Ne îndreptăm încet-încet către distrugere. De ce nu sunteți revoltați de faptul că românii sunt exploatați în țara lor de o mică pătură de parveniți hoți numiți patroni? De ce nu sunteți revoltați că resursele țării sunt exploatate în interes străin? De ce nu sunteți revoltați că marea majoritate a copiilor români în fapt nu vor să învețe în școli? Întrebări ar putea continua semnificativ de mult.