Cortexul frontal, vital judecăţii, se… închide când ne cade cineva cu tronc. Iar scanările efectuate cu ajutorul rezonanţei magnetice (RMN) arată că această dezactivare se produce nu numai în prezenţa persoanei care ne place, ci chiar şi atunci când privim o fotografie a ei. Urmarea: devenim incapabili să judecăm normal, dăm dovadă de încredere oarbă, vorbim şi ne comportăm iraţional, căzând chiar în ridicol. “Când priveşti persoana iubită, unele zone ale creierului devin active, însă o mare parte este dezactivată şi este exact partea care are un rol în judecată”, susţine profesorul de neurologie Semir Zeki, de la University College London. Expertul crede că raţiunea e “suspendată” de creier pentru a permite perpetuarea speciei; în lipsa judecăţii, chiar şi cea mai nepotrivită pereche se poate reproduce!
Se declanşează un haos chimic
Şi echilibrul chimic se strică atunci când iubim: hormonii o iau razna, nivelul unora dintre neurotransmiţători crescând, iar al altora scăzând. Nivelul de dopamină este mult mai ridicat la persoanele îndrăgostite. Acest hormon, responsabil cu controlul emoţiilor, e legat direct de experienţe ca plăcerea, dorinţa, dependenţa şi euforia. Creşterea secreţiei de dopamină reduce nivelul de serotonină, un hormon important pentru apetit – iată de ce când simţi fluturi în stomac dispare senzaţia de foame… Şi de ce e folosită sintagma “se hrănesc cu dragoste” în cazul îndrăgostiţilor care nu au poftă de mâncare… Adrenalina e la cote înalte, exact ca dopamina. Din pricina acestei substanţe, inima începe să ne bată mai repede când vedem persoana iubită, ne transpiră palmele, iar gura ni se usucă. În mod surprinzător, exact aceleaşi reacţii sunt înregistrate şi în creierul unei persoane care a luat cocaină. Din acest motiv, unii cercetători au comparat iubirea cu un drog.
E doar un pas până la obsesie
Între dragoste şi obsesie e o linie foarte fină, dictată tot de hormoni, mai exact de o combinaţie a acestora. Din studiile specialiştilor reiese că un nivel ridicat de dopamină, combinat cu oxitocină (secretată când reacţia venită din partea persoanei iubite este pe măsura aşteptărilor) şi o neuropeptidă numită vasopresină, ar putea explica trecerea de la sentimente de iubire la o pasiune maladivă.
Ţi-a dat papucii? Creierul intră în sevraj…
Nivelul mare de dopamină secretat în timpul relaţiei scade brusc atunci când iubitul ori iubita ne părăseşte. Atunci, exact ca dependentul de droguri aflat în sevraj, avem nevoie de o doză de dopamină pentru a ne simţi bine, însă n-o primim… Urmarea: o stare de spirit mizerabilă, care nu trece, din păcate, decât cu timpul. Cercetătorii au o explicaţie şi pentru faptul că resimţim despărţirea ca pe o suferinţă fizică, nu doar emoţională: deşi receptorii pentru durere din creier nu sunt activi, sistemul cu care aceştia sunt interconectaţi e activ şi transmite corpului informaţia că s-a întâmplat ceva dureros. În acelaşi timp, creşte nivelul de cortizol, numit şi hormonul stresului. Pe o perioadă scurtă, acesta nu face rău, însă pe termen lung, dacă rămâne la un nivel ridicat, afectează tot organismul: se instalează depresia, sistemul imunitar se prăbuşeşte şi creşte riscul de boli cardiace.
Se poate muri de inimă rea!
După pierderea unei persoane dragi, fie că vorbim de o despărţire sau de un deces, poate apărea sindromul inimii frânte, numit şi cardiomiopatia de stres sau cardimiopatia Takotsubo. Este o disfuncţionalitate a ventricului stâng, care nu mai pompează suficient sânge, ducând la insuficienţă cardiacă. Apar angina (durerea în piept), dificultăţile de respiraţie şi aritmia cardiacă (puls neregulat). În cele mai multe cazuri, e o situaţie temporară şi aşa cum sufletul se vindecă uşor, uşor, în câteva săptămâni, şi inima îşi reia toate funcţiile normale. Există însă şi cazuri rare în care inima cedează. Femeile sunt afectate în procent mai mare de acest sindrom decât bărbaţii.