Viktor Orbán a fost acuzat de Magyar că „i-a trădat” pe maghiarii din Transilvania, sprijinindu-l pe liderul AUR, George Simion, în alegerile din România. Magyar a susținut că această decizie contravine intereselor comunității maghiare din țară.

Într-o declarație, Magyar a subliniat eforturile sale din campanie, menționând că a parcurs „un milion de pași” alături de susținători până la Oradea, pentru a întări legăturile cu „surorile și frații de peste granițe”.

„Când l-a susținut pe candidatul român George Simion, am decis să mergem pe jos până la Nagyvárad, Oradea, în Ținutul Pártium, care se află în România, și am făcut un milion de pași pe jos, trecând prin cele mai mici sate din Ungaria și din Transilvania”, a declarat el.

Pe de altă parte, George Simion, liderul AUR, a reacționat pe platforma X, după ce Viktor Orbán a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare din Ungaria.

 

„Viktor Orbán a pierdut alegerile din Ungaria. Cum va arăta viitorul?”, a scris acesta în limba engleză. Duminică seară, Viktor Orbán a acceptat public înfrângerea, afirmând că rezultatul este „clar” și „dureros” pentru partidul său, Fidesz. El a confirmat că și-a felicitat adversarul și a promis că partidul va continua să servească Ungaria din opoziție.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

beldeanioan 13.04.2026, 22:16

E bine, de ce sa fie ungurii mai buni ca romanii?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.