Problemele structurale ale Bucureștiului

„Capitala are mai multe probleme structurale, printre care și proasta guvernare a Primăriei București”, a explicat Ciucu.

În acest sens, candidatul PNL a explicat că Primăria Generala București este o instituție destructurată și care are nevoie de o reformă administrativă care să întărească primăria.

Astfel, el susține că traficul este una dintre problemele majore ale Capitalei, care creează și alte probleme adiacente, precum scăderea calității aerului. Printre problemele menționate de el se mai numără și termoficarea și riscul seismic.

„Pe mine nu au cu se să mă atace, treaba mi-am făcut-o în sector. Mă atacă prin asociere, aceasta a fost linia de atac, nu să demonstreze ceva, ci să mă atace prin apartenența la partid”, a explicat Ciucu.

De asemenea, Ciucu a mai explicat că la acest moment Primăria Municipiului București nu este „o agenție de dezvoltare”, ci că a ajuns să fie „o agenție de plăți”. În acest sens, el a declarat că pentru a scădea subvențiile și plățile, primăria trebuie să reducă pierderile, și pentru a face acest lucru, este nevoie de dezvoltarea insituțiilor.

Reforma de care are nevoie Bucureștiul

„Sunt patru straturi de reformă de care are nevoie Bucureștiul: două sunt realizabile pe perioadă medie sau scurtă iar celelalte nu sunt realizabile”, a declarata Ciucu.

Potrivit candidatului PNL, primul strat de reformă se referă la reglarea competențelor Primăriei Generale și ale primăriilor de sector: „Primăria Generală se ocupă de servicii cu costuri mari iar sectoarele fac parcuri, piețe, școli, se ocupă de plăți sociale – banii trebuie să urmeze competențele”.

Al doilea strat de reformă la care s-a referit Ciprian Ciucu este reformă Primăriei Muicipiului București, mai exact în interiorul instituției.

„Dacă nu e ordine în primărie, nu e nici în oraș. Nicușor Dan a făcut cât a putut, dar nu a putut să facă tot. Primăria Municipiului București încă nu poate să atragă atâția bani europeni. Obiectivul meu este să mergem peste 80-90% atragere de fonduri, profesionalizare, reorganizare, să aducem oameni competenți în funcții cheie care să fie responsabili de munca lor”, a explicat Ciucu.

Al treilea strat de reformă se referă la integrarea județului Ilfov. În acest sens, Ciprian Ciucu a explicat că în constituția României nu permite la acest moment preluarea salbei de localități din jurul Bucureștiului fără un referendum.

„Această reformă este mai improbabilă, să nu îi mințim pe oameni. Nu avem cum…”, a declarat Ciprian Ciucu.

O a patra reformă de stat, pe care Ciucu nu a detaliat-o, se referă la desființarea sectoarelor și preluarea tuturor responsabilităților de primarul general.

„Ca primar de sector, nu știu dacă vreau. Dacă ne gândim la desființarea sectoarelor trebuie să analizăm ce înseamna acest lucru la nivel politic, cum o faci… acestea sunt întrebări profunde și nu suportă răspunsuri superficiale”, a conchis Ciprian Ciucu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.