EXCLUSIV. Reguli mai stricte, pedepse mai blânde. În lupta cu evaziunea, statul ar putea crea mai mulți evazioniști

Comentează

În lupta cu evaziunea, statul ar putea crea mai mulți evazioniști, și asta pentru că legea combaterii evaziunii fiscale nu se poate modifica fără ca în aceasta să apară și un sistem de recompensare pentru contribuabilii buni platnici, care ani de-a rândul și-au achitat cu sfințenie taxele la stat, spun specialiștii chestionați de Libertatea. 

„Dacă nu apare un sistem de recompensare pentru buni platnici, odată cu introducerea amnistiei fiscale riscă să apară riscul de hazard moral”, este de părere consultantul fiscal, Emilian Duca. Cei care au plătit ani la rând taxele și impozitele de frica repercursiunilor s-ar putea intoarce împotriva legii dacă vor vedea că evazioniștii sunt iertați cu ușurință de stat.

Potrivit lui Adrian Bența, combaterea evaziunii fiscale trebuie să continue, iar autoritățile trebuie să facă mari eforturi să-i prindă pe acei contribuabili care fură banii datorați statului. „O mare problemă este însă să se stabilească foarte exact până unde și când ai datorii față de stat. O altă dilemă este să se stabilească ce faptă este o greșeală umană în aplicarea legii fiscale și cât este intenție de fraudare când anual sunt sute de modificări legislative și când 3 oameni citesc același temei normativ și înțeleg 3 lucruri diferite”, spune consultantul fiscal, Adrian Bența.

Moment inoportun

„În plus, momentul nu este deloc unul oportun. Un Guvern care nu va mai fi în funcțiune decât două săptămâni, nu ar trebui să discute despre această lege, care are nevoie de consultare publică, de informare a populației, de părerea contribuabililor”, a mai spus Emilian Duca.

Potrivit estimătrilor analiștilor, în momentul de față vorbim de zeci de mii de avzioniști care ar putea intra sub incidența legii modificate. „Cred că sunt sub 100.000 de astfel de cazuri, dar va trebui văzut cum îi tratează legea pe cei care au acum dosare în derulare și pe cei care ar urma să aibă. Trebuie făcută și aici o clarificare. Sunt prea multe lucruri care trebuiesc lămurite pentru a putea fi rezolvate într-un timp atât de scurt”, a mai spus Duca.

În același timp observăm că actuala variantă a Legii evaziunii fiscale, după o modificare din 2013, are prevederi foarte generale privind potențialii infractori. „Până la nivelul anului 2013 în cultura economică uzuală se cunoștea un plafon de 100.000 euro. Practic, se cam știa că dacă cineva a greșit până într-un plafon de 100.000 euro va rămâne în libertate chiar dacă va plăti dobânzi și penalități de întârziere. După această dată nu mai există un astfel de plafon și orice contribuabil ce nu e foarte atent cu hârtiile contabile poate să fie acuzat de evaziune fiscală chiar dacă nu i-a trecut prin cap să fure vreun leu”, a mai declarat Bența.

Cum ar trebui făcută combaterea evaziunii

Bența mai spune că o adevărată lege de combatere a evaziunii fiscale ar trebui însă să pună accentul pe prevenire și responsabilitate. „Și aici mă refer atât la contribuabili care nu ar trebui să aibă vreodată în vedere neplata taxelor cât și la responsabilizarea personalului din autoritățile publice. Mă refer la faptul că există mai multe prevederi din Codul fiscal sau din Codul de procedură fiscală ce dau dreptul echipelor de inspecție să retrateze o tranzacție”, a afirmat consultantul fiscal.

Mai pe românește, vine o echipă de inspecție și spune că o cheltuială nu a fost făcută în scopul activității drept pentru care nu aveai dreptul să îți deduci cheltuiala și nici TVA aferentă. „În plus, pe lângă taxe și impozite stabilite suplimentar, echipa de inspecție face și o plângere penală pentru evaziune. Evident, după lupte cu procuratură și prin instanțe îți demonstrezi nevinovăția. Atunci se pune întrebarea – ce responsabilitate au toții oamenii ăștia care au făcut astfel de plângeri? Ce responsabilitate au echipele de inspecție cărora li s-au desființat hârtiile? Pentru că dacă ar avea aceeași responsabilitate ca și contribuabilii pe care îi controlează și ar ști că și ei plătesc pentru greșelile făcute atunci astfel de situații nu ar apărea”, mai spune Bența.

În esență, acesta vrea ca o lege a combaterii evaziunii fiscale să se axeze și pe recuperarea prejudiciilor, adică să fim mai aproape de principiul „îndreptarea păcătosului” decât de „arderea pe rug a necredincioșilor”. „M-aș bucura să văd că au fost recuperate prejudiciile uriașe din diversele tranzacții făcute înainte de a vedea cătușele de la eventualele condamnări. Evident, dezaprobând public fapta de evaziune fiscală, mai repede consider că bugetul statului și orice contribuabil cinstit vor fi mai câștigați dacă se recuperează prejudiciul statului și nu dacă vedem oameni ”găzduiți” tot pe banii contribuabilului”, a conchis consultantul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
18:42
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
18:40
Susținătorii lui Călin Georgescu la Arestul Central și DIICOT au primit amenzi de 101.000 lei. Jandarmeria Capitalei a făcut și 5 sesizări penale
18:17
Peste 1 miliard de oameni suferă în tăcere: Decizia OMS care poate schimba definitiv viața pacienților cu probleme de sănătate mintală
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
testoasa Jonathan, cel mai batrân animal din lume, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe insula Sfânta Elena, un teritoriu britanic de peste mări situat în Oceanul Atlantic de Sud, în incinta Plantation House – reședința guvernatorului insulei Sfânta Elena
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...