Corespondență din Herson: Au ghidat rachetele ucrainene către propria casă, pentru a pedepsi sălbăticia militarilor ruși care se instalaseră aici. Acum s-au întors printre ruine

• Corespondentul de război Dumitru Garcaliuc a fost acolo cu ei și spune, pentru cititorii Libertatea, o poveste cutremurătoare. Fotografii de Borys Bukhman.

Visokopilie, Herson. Se cuprind ca doi copii îndrăgostiți. Întrebată despre mormanul de moloz de sub picioare, Ala întinde spre noi palmele trudite ale soțului Serghei și ne spune: „Știu că el o va ridica din nou. Știu că împreună vom putea să o readucem la viață”. 

Tremură, îi vine să plângă. Serghei o consolează: „Dacă astăzi ar fi ajuns ferestrele, țevile, cimentul, și teracota, de Crăciun intram în casă nouă”. Și totuși, ambii izbucnesc în lacrimi. Tulburat de rușine, Serghei se rupe din brațele soției și face câțiva pași înapoi. Ala schițează un zâmbet ștergându-și obrajii cu mâneca. 

În casa aceea au trăit de când s-au luat. Timpul se scurgea, familia creștea, iar o dată cu familia creștea și casa. O cameră, încă una, apoi un etaj întreg – toate ridicate pe banii câștigați de Serghei la munci grele în străinătate. Mai târziu, sub acoperișul care nu mai e, li s-au alăturat nora, ginerele, și nepoții. O viață întreagă din care n-a rămas un geam, o treaptă, o amintire… Ala se repede până în celălalt capăt al curții și revine cu o ramă pe care o strânge la piept: „E fiul meu! O poză de la absolvire, singura care a supraviețuit!”.

Rachetele i-au adus alinarea, izbucnește Serghei deodată. Acele rachete, ce au detunat în acoperiș, i-au incendiat mobila, i-au făcut praf dormitorul, bucătăria, odaia nepoților, acele rachete au fost mai precise ca niciodată, stăruie bărbatul. 

Le-au luat mașina și i-au alungat din casă

Serghei se apucă să ne povestească, soția îl corectează la date și detalii. „Rușii au intrat în sat în martie. Mai întâi mi-au cerut să le împrumut mașina, apoi au furat-o, pe urmă ne-au pus pe fugă din propria casă pentru ca s-o folosească drept sediu”. 

Serghei ne explică de ce: „Casa era enormă. Aveam o piscină sub cerul liber, unde ne relaxam în timpul verii, și o saună în interior, pentru perioada rece. Afară mai e și o terasă cu grătar. Cred că s-au simțit ca la hotel aici”.

„O remorcă mică prinsă la bicicletă, pe ea fixam coșciugul”

„Ne-am mutat la părinții mei, tot aici, în Visokopilie. Sunt șeful serviciilor comunale. Pe toată perioada ocupației am continuat, cum am putut, să-mi îndeplinesc datoria. Am vrut să le fiu de ajutor sătenilor. Mă chemau să le îngrop decedații. Și mă duceam de câte ori era nevoie, cu o remorcă mică prinsă din spate la bicicletă. Pe ea fixam coșciugul. Am văzut că oamenii au fost secerați nu doar de șrapnele. Unii au fost uciși și de gloanțe”. 

„Scuzele lor nu valorează nimic”, o întrerupe Serghei înflăcărându-se din ce în ce mai tare. Apoi adaugă: „Se zvonea că un oarecare soldat poreclit Coreeanul vâna fetele din sat. Fiica noastră rămăsese cu noi. N-am dormit atunci două săptămâni, până am trecut-o de partea cealaltă a frontului. Îndată ce am găsit un cărucior pentru a o transporta pe mama, am evadat și noi”.

„Eu am fost cel care le-a arătat soldaților ucraineni coordonatele casei noastre”

În noaptea de aprilie în care au părăsit satul au îndurat umilința fără margini la care nu s-ar fi gândit vreodată. Serghei a vrut să-și apere familia. El s-a rugat de intrușii care vorbeau aceeași limbă, și care se regăseau atunci în toiul sălbăticiei în casa din care îl alungaseră, să aibă milă de mama bolnavă. A fost ultima picătură din paharul care s-a revărsat printr-o ploaie de rachete comandată chiar de Serghei. 

„Când am scăpat, eu am fost cel care le-a arătat soldaților ucraineni pe iPad, centimetru cu centimetru, coordonatele casei noastre. Am calculat distanța de la drum, perimetrul curții, absolut totul”. 

A rămas doar fațada zdrelită de șrapnele. Explozia a nimicit toate obiectele din interior. Intrușii s-au dus pe altă lume. S-a dus și suferința batjocurii lui Serghei. Doar poza fiului și florile din grădină au supraviețuit ca prin minune.

Om versus mașină

Au avut o dilemă în față. Sub ochii lor țara se îndoaie sub bombe, oamenii suferă și mor. Dacă pactizau cu rușii, erau lăsați în pace și-și păstrau casa. Această alternativă o are fiecare ucrainean. Ala și Serghei au făcut o alegere, iar rezultatul e sub picioarele lor.

– Ce simțiți față de soldații ruși acum? 

– Ură, dezgust, dispreț – ne răspund ei în limba rusă. 

Satul lor, Visokopilie, se află acum pe linia a doua a frontului din Herson. În septembrie, armata ucraineană i-a împins pe ruși la 50 km de aici. În fundal, departe, după deal, răsună exploziile. „Artileriștii noștri”, surâde Serghei. 

Pentru ca să ajungem în Visokopilie a trebuit să obținem o acreditare specială de la Comandamentul Operațional Sud al Ucrainei. Ne-a fost dat și un militar de acompaniere. 

Dar pentru Ala și Serghei nu e niciun risc. E casa lor acolo. „Dacă astăzi ne-ar fi adus măcar ferestrele…”, repetă Serghei. „Împreună” – îl cuprinde Ala.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE