În Comunism, copiii nu îl așteptau pe Moș Crăciun – interzis de doctrina de partid și de stat – dar îl primeau cu bucurie pe Moș Gerilă.
Venit cu frig în case, moșul cel comunist era întâmpinat cu bucurie de românii care scoteau din cutii bradul artificial transmis generații la rând, globurile fragile, din sticlă fină, sensibilă la atingere, dar teribil de fumoase așa poleite cu praf strălucitor care, deși se scutura de la an la an, părea că nu se termină niciodată.
Adevăratul Crăciun începea cu ”Leru-i Ler” și ”Steaua” cântate din ușă în ușă, cu inocența copiilor care nu înțelegeau de ce acasă Moșul e ”Crăciun”, iar pe stradă și la școală e musai să în cheme ”Gerilă”. Trăit individual în spatele ușilor închise și al draperiilor trase, Crăciunul dispărea în public.
Dar, indiferent de cum era numită, sărbătoarea era trăită cu bucurie pentru minunățiile pe care le oferea: artificiile pe care le găseai la vânzare doar în preajma sărbătorii și pe care trebuia să le ții la căldură ca să ardă, bomboanele de pom vândute cu rație, la kilogram, care, de obicei, dispăreau din brad cu mult înainte de încheierea sărbătorii, și, cum altfel, un program special de Sărbători la televizor, cu filme americane și glume românești.
Nelipsita ”instalație de pom” – până și folosirea cuvântului ”brad” era privită chiorâș de comuniști – era piesa de rezistență în seara de Ajun. Făcută și refăcută anual, cu beculețe mici filetate, instalația nu pulsa, dar spunea adevărate povești despre iarnă și era singura care lumina camera în care Moșul urma să-și descarce sacul din care nu lipseau ciocolata chinezească, mănușile, fularul și căciula din PNA și o jucărie, luată și ea pe sub mână și vânată de mult de părinți.
Care era poezia oficială a Crăciunului de dinainte de 89?
„Moş Gerilă toţi îmi spun/ Că eşti darnic şi eşti bun/ Dar să știi mai din’ainte/ C-am fost copil cuminte,/ Şi mai spun aşa să ştii/Ca eu nu-ţi cer jucării/ Cum ţi-ar cere alţi copii./ Însă nu m-aş supăra/Dacă tot mi-ai da ceva”.
Versuri tânguitoare spuse, de regulă, de copiii la grădiniță, așezați în brațele unui Moș Gerilă cu barbă din vată medicinală întinsă pe elastic, cu o constituție anorexică, pentru că, pe atunci, burta era semn de burghezie.
Fotografii : Facebook/Copilaria anilor 80-90