După divorţul , mama lui Cristi a avut mari probleme cu bani. A fost nevoită să se mute în Ploieşti cu ambii copii. De 11 ani femeia îi creşte singură, dar Cristi reprezintă un mare ajutor pentru ea şi-şi pune toată baza în el. Cum copiii au crescut si nevoile lor la fel, ca să-i poată întreţine, femeia are acum două joburi: e infirmieră şi are grijă de o femeie în vârstă. Aşa că in timpul cât ea e plecată, Cristi e pentru surioara lui mai mică şi mamă şi tată. Iar în pauze, învaţă pentru şcoală. Este elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic Anghel din Ploieşti, specializarea design. „Iniţial am vrut să urmez o carieră militară, însă ar fi însemnat să fiu departe de mama şi sora mea. Aşa că abandonat acest vis. La design vestimentar am ajuns din întâmplare. Eram ruşinat la început, mă gândeam că e o meserie pentru femei… însă pe parcurs a început să-mi placă. La început îmi tremurau mâinile când încercam să bag aţa în ac… acum nici prietenii nu mai râd de meseria pe care mi-am ales-o, după ce au văzut că pot face un tricou de la zero”, ne-a mărturisit Cristi.
Ambiţios din fire, tânărul s-a înscris în proiectul educaţional „Tabăra Meseriaşilor” din „Ţara lui Andrei”. A fost mare concurenţa, dar Cristi „s-a calificat”. A petrecut o săptămână în tabără, unde a învăţat atât noţiuni teoretice (de la redactarea corectă unui CV, susţinerea unei prezentări şi pregătirea pentru piaţa muncii) cât şi practice, realizând ţinute alături de designeri cunoscuţi. Mai mult decât atât, din cei 200 de elevi care au fost în tabără, 20 cei mai buni liceeni conform testelor pe care le+au dat la finalul săptămânii au fost recompensaţi cu burse. Iar Cristi a fost unul dintre cei 20 de bursieri. „Aici am învăţat noţiuni de design pe care nu pe ştiam de la şcoală. Am învăţat să fac o rochie de la zero…dar am învăţat multe lucruri care mă ajută pe mine ca om: să ştiu ce ar trebui să spun la un interviu de angajare şi cum ar trebui să spun şi să am mai multă încredere în mine”, ne-a mai spus el. Cristi va primi o bursă de studiu de 500 de lei , pe durata anului şcolar 2015- 2016, bani pe care-i va folosi ca să-şi ajute familia.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.