Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

„Ţinea toate posturile şi mergea în fiecare duminică la biserică”, „avea vorba blândă” şi „era un om gospodar şi muncitor”, aşa îl descria pe Grigore Bota soţia lui.

El lucrase ca paznic pe la diferite firme din oraş, iar din 1999 se angajase brancadier la Policlinica nr. 2 din Baia Mare. Toţi colegii de serviciu spuneau despre el că „e harnic şi săritor”. Era pasionat de cofetărie, făcea prăjituri pentru nunţi şi botezuri, iar de sărbători primea comenzi pentru torturi.

Bărbatul a fost arestat în noaptea de 21/22 august 2000. A fost prins după ce a atacat cu un bolovan un om al străzii care a anunţat imediat patrula. Poliția era însă deja în alertă.

În perioada aprilie-august 2000, în Baia Mare, pe malurile râului Săsar şi lângă gara CFR din Baia Mare, fuseseră găsite 11 cadavre. Cu toţii erau oameni ai străzii, ceea ce indica aceeaşi victimologie. Legiştii au stabilit că ei muriseră începând din februarie 2000. 

Din cauza perioadei mari care a trecut de la deces şi până la descoperirea cadavrelor, în unele cazuri nu s-a putut stabili cu exactitate cauza morţii. Dar în majoritatea cazurilor s-a constatat că victimele fuseseră lovite în cap, ceea ce indica acelaşi modus operandi. Anchetatorii erau pe urmele unui criminal în serie.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

După ce a fost arestat, Grigore Bota a recunoscut trei dintre crime. Dar atunci când a fost testat la poligraf, el a mărturisit că a ucis mai mulţi oameni, spune expertul criminalist Mihai Ion.

Iar în lucrarea sa de doctorat, „Investigarea crimelor şi criminalilor în serie”, chestorul șef de poliție Vasile Viorel dezvăluie că Bota, suspectat că a ucis încă cinci oameni, „la finalizarea anchetei, într-o discuţie confidenţială, sub cuvânt de onoare că nu voi divulga conţinutul, mi-a spus care este numărul real al victimelor sale”. 

Bota: „Dădeam ca-n armată, punct ochit-punct lovit”

În anchetă, Bota a declarat că a fost agresat sexual în copilărie şi că n-a putut avea niciodată o viaţă normală.

La 27 de ani, s-a căsătorit de formă, a continuat să aibă relaţii cu bărbaţi, iar după ce a înaintat în vârstă, „a început să frecventeze locurile virane, unde-şi găsea parteneri printre boschetarii care, de cele mai multe ori, acceptau o partidă de sex oral pentru o sticlă de băutură”, dezvăluie criminalistul Mihai Ion.

„Dacă era respins sau întrerupt, Bota reacţiona violent”, precizează în rechizitoriu procurorii. El le-a mărturisit că, dacă cineva îl înjura, se enerva şi-l pocnea în cap, „ca-n armată, punct ochit- punct lovit”, lăudându-se că, în perioada stagiului militar, fusese recompensat pentru rezultatele foarte bune obţinute la trageri. 

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Cine au fost victimele sale

Pe 23 august 2000, în prezenţa avocatului din oficiu, Bota a fost audiat de procurorul de caz. Întâlnirea lor a fost înregistrată video.

Procuror: Deci, te rog să ne spui, în gară, când te-ai întâlnit cu bătrânul (victima Ioan G. – n.r.), ce s-a întâmplat din momentul în care ai ajuns lângă el?
Grigore Bota (evită contactul vizual, priveşte în gol): În momentul când am ajuns, bătrânul dormea. Sub boschet. Deci, sub salcia aia verde (gesticulează amplu). Aşa. Dormea în ghemuit, cu capul băgat acolo. Sub cap, avea o plasă cu boarfe, cu ronghiuri (zdrenţe – n.r.). Şi, când am ajuns lângă el, l-am lovit cu piciorul. În piciorul lui. S-a trezit, s-a sculat, l-am văzut că-i urât, deci îmbrăcat zdrenţăros, a început să… m-o luat că „ce-mi trebuie?”, a început să bolborosească pe acolo, io m-am dus în apropiere, imediat acolea, am luat o piatră ş-am dat în el. El era acolo jos, l-am nimerit cred că-n spate, în piept, nu ştiu în ce poziţie era culcat. Şi dup-aia…, la care, eu am plecat d-acolea, l-am lăsat acolo. Era un căţel mic, acolo, pe lângă el. Nu ştiu, al lui o fost sau s-o plimbat p-acolo, un căţelaş mic era p-acolo.

Lovit în cap, Ioan G. a murit din cauza fracturii craniene. Trupul lui a fost descoperit a doua zi. Lângă el, era înfipt în pământ cuţitul cu care „omul străzii” spera să se apere, dacă va fi atacat. Înainte să se culce, bătrânul îşi legase de un picior sfoara câinelui său, ca să nu-l piardă. Când au venit poliţiştii, câinele era tot acolo, păzind victima.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Martori: „A strigat «Fugiţi, mă, că vă omor şi pe voi!»”

A doua crimă recunoscută de Bota a fost comisă în seara de 3 august 2000. După lăsarea întunericului, el a mers pe malul drept al râului Săsar, unde dormeau trei „oameni ai străzii”. Unul dintre ei era Alexandru J., de 39 de ani, venit în Baia Mare dintr-un sat din Maramureş. 

„Dormea, eu l-am trezit”, a mărturisit Bota, „i-am cerut dacă vrea să aibă relaţii cu mine, s-a trezit, n-o vrut, o sărit la mine, io am luat o piatră. Am dat cre că în zona capului, unde i-am dat, după care l-am luat, l-am trecut peste gardul ăla de beton şi l-am târât până la marginea apei, acolo”.

Ceilalţi doi bărbaţi, martori fără voia lor la crimă, au declarat că Bota le-ar fi strigat, după ce l-a lovit pe Alexandru J. cu piatra în cap: „Fugiţi, mă, că vă omor şi pe voi!”. 

În aceeaşi săptămână, Bota a mers din nou pe malul râului Săsar, iar într-o seară, în apropiere de locul unde-l omorâse pe Alexandru J., l-a găsit dormind pe Vasile B., un bărbat de 38 de ani care devenise „om al străzii” din cauza alcoolului. 

Bota le-a povestit anchetatorilor că a încercat să-l trezească, lovindu-l uşor cu piciorul, însă acesta a făcut un gest violent către el. Furios, Bota a luat de jos un bolovan şi l-a lovit în cap pe bărbat, iar apoi, conform declaraţiei de recunoaştere a faptei, a întreţinut un raport sexual oral cu el. După aceea, a târât victima până pe malul râului şi a aruncat-o pe taluzul de piatră. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

radutatii   •   06.04.2024, 18:09

Marea întrebare e cum a ajuns un CRIMINAL IN SERIE din nou liber. Asta nu e lege, nu e justiție, e bătaie de joc. Atât s-au străduit politicienii și slugile lor din justiție să dezincrimineze infracțiunile și să favorizeze infractorii, încât s-a ajuns să se elibereze criminalii în serie. Mai urmeaza ca aceștia să dea în judecată statul și să le plătim despăgubiri și pensii speciale. Trăiască pesedenele și nu uitați să-i votați!

BRANDES   •   06.04.2024, 15:19

Halal justitie ! Deci, cam 2 ani pt o viata de om ... Nu este asa ca merita sa dam cate 20.000 de euro de cap de *** justitiara in Romania ? Profesonisti, nu gluma

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI