Reînființat după Revoluția Română din 1989, Senatul este camera superioară a Parlamentului României, în timp ce Camera Deputaților este camera inferioară. Potrivit Legii electorale, ambele camere sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Cei 136 de senatori și 330 de deputații sunt aleși prin vot direct, pentru un mandat de patru ani. O persoană nu poate candida simultan și ca deputat, și ca senator.

Reprezentare proporțională

Atât senatorii, cât și deputații sunt aleși în 43 de circumscripții plurinominale, bazate pe cele 41 de județe al României, Municipiul București și Diaspora, prin reprezentare proporțională pe liste de partid, în baza Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Norma de reprezentare pentru este de un senator la 168.000 de locuitori și de un deputat la 73.000 de locuitori, în baza datelor demografice furnizate de Institutul Național de Statistică.

Circumscripțiile nu pot avea mai puțin de 4 deputați și 2 senatori. Cel mai mare număr de deputați este alocat pentru București, 29, iar cel mai mic pentru județele Călărași, Covasna, Giurgiu, Ialomița, Mehedinți, Sălaj, Tulcea și Diaspora, câte patru de fiecare. Cei mai mulți senatori sunt prevăzuți pentru București, 13, iar cei mai puțini, câte 2, pentru diaspora și județele enumerate deja, plus Vrancea, Teleorman, Satu Mare, Ilfov, Harghita, Gorj, Caraș-Severin, Brăila, Bistrița-Năsăud, Alba și Vâlcea.

Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe viață. Justificarea instanței în cazul de omor: „Conflictul a fost întreținut de ambii”
Recomandări
Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe viață. Justificarea instanței în cazul de omor: „Conflictul a fost întreținut de ambii”

Potrivit Biroului Electoral Central, în cursa pentru un loc în Parlamentul României s-au înscris la aceste alegeri 31 de partide și alianțe, 19 organizații ale minorităților și șapte candidați independenți.

Cum intră un partid în Parlament - care este pragul electoral pentru candidații independenți
Foto: Bărbat care votează la o secție din București.
Susa: Hepta

Pragul electoral în România

Partidele trebuie să treacă un prag electoral de 5% din votul național sau cel puțin 20% din voturile din patru circumscripții. Alianțele trebuie să treacă un prag mai ridicat, respectiv 8% pentru alianțele cu două partide, 9% pentru cele cu trei și 10% pentru cele cu mai multe.

În prezent, 18 mandate din Camera Deputaților sunt alocate pentru asociațiile minorităților care participă la alegeri. Acestea trebuie să treacă un prag de 5% din numărul mediu de voturi necesar pentru alegerea unui deputat.

Pentru a fi ales, candidatul independent trebuie să depășească coeficientul electoral de circumscripție.

Prag electoral ridicat vs prag electoral mic

Pragul electoral are rolul de a reduce fragmentarea Parlamentului, de a stabiliza sistemul politic și de a da șanse unei guvernări eficiente. Totuși, un prag electoral mai ridicat nu este în favoarea partidelor mai mici, iar această situație poate fi considerată injustă.

Mircea Diaconu a murit. Actorul suferea de o boală cruntă
Recomandări
Mircea Diaconu a murit. Actorul suferea de o boală cruntă

În același timp, țări cu praguri electorale mai mici, cum ar fi Belgia și Țările de Jos, s-au confruntat adesea cu perioade de incertitudine politică marcate de negocieri îndelungate pentru formarea unei majorități guvernamentale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Municipiile din România care au luat bani non stop din fonduri europene. Sunt campioane la atragerea investițiilor și s-au transformat peste noapte. Locul 1 a surprins întreaga țară, nimeni nu se aștepta
FANATIK.RO

EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI