Cuprins:
Înainte de publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, Curtea Constituțională a publicat motivarea acesteia.
„Legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condițiile și criteriile de acordare a acestora, modul de calcul și cuantumul valoric al lor, în raport cu posibilitățile create prin resursele financiare disponibile, și să le modifice în concordanță cu schimbările care se produc în resursele economico-financiare”, este unul dintre argumentele pentru care CCR a declarat constituțional proiectul de lege privind pensiile magistraților.
CCR subliniază în motivare că „este la aprecierea legiuitorului să prevadă condițiile și criteriile necesar a fi îndeplinite pentru a beneficia de o anumită categorie de pensie sau alta”, subliniind, însă, condiția „de a nu încălca exigențele constituționale”.
În același timp, CCR arată că statutul magistraților trebuie să le garanteze acestora că pensia primită trebuie să fie „cât mai apropiat posibil” de ultimul salariu încasat.
„Cu privire la caracterul satisfăcător sau nu al cuantumului astfel obținut, Curtea reține că nu are competența de a stabili nici valoarea nominală de referință a nivelului pensiei de serviciu și nici valoarea procentuală ce se aplică asupra bazei de calcul pentru ca pensia de serviciu astfel calculată să reflecte un nivel cât mai apropiat de/comparabil cu venitul aferent funcției, gradului profesional, vechimii avute în vedere la data pensionării”, arată CCR.
Procedura de promulgare și opoziția magistraților
Administrația Prezidențială a clarificat recent pașii legali rămași, subliniind că, potrivit articolului 77 din Constituție, șeful statului poate semna decretul de promulgare doar după primirea oficială a deciziei CCR și publicarea acesteia în Monitorul Oficial.
În tot acest timp, președintele se confruntă cu solicitări ferme din partea sistemului judiciar.
Prin intermediul Curților de Apel din țară, judecătorii i-au cerut lui Nicușor Dan să respingă promulgarea și să retrimită proiectul de lege în Parlament pentru reexaminare.
Culisele unui vot tensionat și amânat de cinci ori
Respingerea sesizării depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a produs pe 18 februarie 2026, după cinci amânări consecutive care au ținut legea blocată la Curte.
Votul final a fost de 6 la 3 în favoarea legii, evidențiind o scindare în rândul judecătorilor susținuți de PSD. Au votat împotrivă: Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Cristian Deliorga.
În schimb, a votat pentru Mihai Busuioc, care, deși susținut tot de social-democrați, a ales să valideze constituționalitatea legii.
Anterior deciziei, activitatea CCR a fost paralizată în două rânduri din cauza neprezentării celor patru judecători menționați mai sus.
Aceștia și-au motivat boicotul reclamând programarea ședințelor în zile nelucrătoare și cu un preaviz prea scurt.
Miza europeană: 231 de milioane de euro
Miza finalizării acestui parcurs legislativ depășește granițele sistemului de justiție. Promulgarea legii pensiilor magistraților este o condiție esențială impusă de Comisia Europeană.
Oficialii de la Bruxelles așteaptă documentația finală pentru a bifa jalonul referitor la reforma pensiilor și a debloca plata a 231 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1b006d7cdd036b20dabf2852e05913c1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0997f86e622563a122525b99586b2c38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_648a7ccb8dabe0869ddf8c4d21c70400.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d78e21beecf3462a715db2d584844271.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3cf02a18ef91b39ac3b367d40d7ffb6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fbe704325f90f69d1143cbc5ee6b8fe5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_4cf0133fbe0258caea6703d608f68b09.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1de464840e0492171ff1a73eeea583eb.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_48e8c94a33b9e5840513394b6c6cf154.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_7824df8f678c1363a252ce8cfe6c3998.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8995ca26e907c7d0d6fa9e7a1229f50a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_b76b853afff82b356f62c215e0691ddd.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_951a5aa5bd676d5e26b8ca79b03b403a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1d706b140022073da18c30c5e403f8f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_2f1fd42c9a258b67fc8ce462da9b06f6.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0548e8385cab9f532d82eb7a0ac26a20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_a6122879f9fb6b54cf463c8dc6ce6ba9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_cb76a0ae0e9ecbac73ae3ddfea4fce4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6928004e75d586800fe73332e5e48ced.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_318613a9eb3a2f3166f4d5e85f887436.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_759d9a8ca532abb4ab7c255d789b34c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_3aa3f3053a885a35b8357bbf0d9df728.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_69b580eb2c616d8b6ce9b580d0a007d9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_3410dc00d627759e19a6d2a7cdb668ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/hepta8506361.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_88ec6e3915c56fa67691ef807c6930f0.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d05c0c93071b2d694d822843b6f5f253.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-spune-ca-psd-isi-bate-joc-de-nicusor-dan-si-il-jigneste-iar-pe-presedinte-e1772830204258.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/femeie-paine-in-mana-magazin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_be20778c340b40c0e4ccb0d30ce8cee2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_1c47035f088ea28ccbee7a14790666e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ana-lotts-nicolau-principala-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ssd-2024-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_533f6002aea8bb07d6da21df3f0d83d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e333a5a4afb4991f6ee86b0beab6879b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_45ee583a67f69820592efa6f4f4230c1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/nicusor-dan-protest-impotriva-numiri-justitie-palatul-cotroceni-6-martie-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-7-martie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/eugenio-baraba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/little-diomede-big-diomede.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/infarct-miocardic-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/03/ziua-femeii-8-martie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/retete-de-mucenici.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/02/mesaje-de-8-martie-pentru-mama-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/irina-ponta-nu-a-fost-data-jos-din-autobuz-sau-din-avion-asa-cum-sustinea-victor-ponta-spune-oana-toiu-e1772826883693.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/o-doctorita-de-la-spitalul-marius-nasta-din-bucuresti-a-fost-amenintata-cu-moartea-de-fratele-unei-femei-care-a-murit-in-spital-e1772822498621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/politist-lovit-cartuse-tigari.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/09/accenture-energy-02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/protest-mars-la-moscova--foto-eli-driu2-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/razboi-in-orientul-mijlociu-profimedia-1080218759.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/trump-sua-01-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/the-disappearance-of-josef-mengele-777482l-foto-cinemagia-ro.jpg)
G_mann 26.02.2026, 18:58
Pentru pensii speciale să îl contactam pe Vanghelie sau pe ceilalți prescripționați.....
Gggga 27.02.2026, 08:09
231 de milioane vs 700 milioane studii la doicesti. O tara condusa de.....străini de realitate.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.