Judecătorii îi cer lui Nicuşor Dan să nu promulge legea care le taie pensiile speciale și îl atacă pe Bolojan: „Mentalitate stalinistă”

 2 comentarii
Nicușor Dan, portret Foto: Imago Images

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) i-a cerut preşedintelui Nicuşor Dan miercuri, 25 februarie, să retrimită în Parlament legea pensiilor speciale ale magistraţilor, susținând că legea Guvernului Bolojan „este o pedeapsă aplicată judecătorilor de către puterea executivă” ca să obțină „soluţii judecătoreşti agreate de guvern”.

Furioși pe legea care le taie pensiile speciale, magistrații spun că premierul Bolojan are o „mentalitate stalinistă”

„Din declaraţiile publice ale mai multor reprezentanţi ai partidelor aflate în prezent la guvernare, adoptarea acestei legi nu reprezintă, în realitate, o corecţie adusă sistemului pensiilor de serviciu, ci este o pedeapsă aplicată judecătorilor de către puterea executivă în vederea subordonării acestora şi obţinerii unor soluţii judecătoreşti agreate de guvern în cauzele în care cetăţenii se judecă cu statul”, susține UNJR.

Judecătorii cred că legea a fost adoptată la presiunea publică asupra sistemului judiciar, plus „campanii de denigrare, fake news şi dezinformare” la adresa magistraţilor.

UNJR a lansat apoi un atac fără precedent la adresa prim-ministrului României, căruia i-au atribuit o declarație legată de politic: „Covingerea premierului Ilie Bolojan că puterea judecătorilor de a decide în cauzele cu care sunt sesizaţi este delegată acestora de către «lumea politică» reflectă mentalitatea stalinistă a acestuia în raporturile dintre puterea executivă şi puterea judecătorească, în care Partidul era cel care decidea ce hotărâri judecătoreşti trebuie pronunţate de către judecători, care sunt corecte şi care nu“.

În scrisoarea trimisă președintelui Nicușor Dan, judecătorii mai spun că ideea că judecătorii „servesc statul” sau că puterea lor este delegată de clasa politică „reia o logică stalinistă similară”. Anume aceea că magistratul nu mai este garantul drepturilor cetăţeanului în raport cu statul, ci un executant al voinţei guvernamentale. Or, într-un stat de drept, judecătorul este chemat să aplice legea chiar şi împotriva intereselor statului, atunci când acesta încalcă drepturi sau libertăţi”, susțin magistrații.

În final aceștia i-au cerut președintelui Dan să retrimită legea în Parlament, considerând că reexaminarea va permite corectarea problemelor semnalate și conferă legitimitate legii.

De ce nu a promulgat Nicușor Dan legea pensiilor speciale, declarată constituțională de CCR acum o săptămână

Amintim că CCR a decis pe 18 februarie că al doilea proiect al pensiilor magistraților, asumat de premierul Ilie Bolojan în Parlament în decembrie 2025, este constituțional. Cu toate acestea, deși a trecut o săptămână, președintele Nicușor Dan nu a promulgat legea.

Pe 24 februarie, Administrația Prezidențială a anunțat că șeful statului poate face acest lucru „doar după primirea deciziei Curții Constituționale prin care i s-a confirmat constituționalitatea”.

Mai amintim că, la scurt timp după decizia CCR din 18 februarie, Comisia Europeană a transmis că România a întârziat trei luni Jalonul 215 din PNRR, care viza pensiile speciale. Drept urmare, soarta banilor europeni din PNRR pentru acest jalon este incertă.

În acest context, premierul Ilie Bolojan va merge joi, 26 februarie, la Bruxelles, unde va discuta cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, situația PNRR-ului României. Printre altele, Bolojan va încerca să o convingă pe von der Leyen ca România să nu piardă 231 de milioane de euro din fondurile europene din cauza pensiilor speciale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    ethanhunt 25.02.2026, 15:00

    Pai trebuie neaparat sa o promulge,nu ne jucam cu democratia si dreptatea

  • Avatar comentarii

    Prodromos 25.02.2026, 19:10

    Lasa, ca va apropiati voi de cea leninista!

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!