„Doza de energie”, o campanie de informare a programului „România Eficientă” explică cum putem, cu pașii simpli dar necesari să devenim consumatori eficienți și responsabili de energie. Aplicate constant și pe termen lung, măsuri și obiceiuri zilnice în comportamentul nostru aduc beneficii pentru casa, familia, orașele noastre dar și pentru mediul înconjurător.

Este important să înțelegem, înainte de toate, cum utilizăm energia în locuințele noastre. Ori de câte ori aprindem becurile, încălzim casa, folosim apă sau ne bucurăm de serialele preferate, folosim energie. Cel mai mare consum se datorează încălzirii și apei calde (80%), urmat de electricitatea pentru iluminat și aparate electronice și electrocasnice (20%). 

Măsurile rapide de remediere includ acțiuni mici de schimbare a comportamentului precum stoparea consumului fantomă din locuință. Scoaterea din priză a aparatelor neutilizate poate reduce costul facturilor cu până la 20%. Setarea termostatului cu un grad în minus va aduce o economie de 7% din energia folosită pentru încălzire. Utilizarea mașinii de spălat rufe la 300C ori sau oprirea apei când ne spălăm pe dinți ori mâini sunt, de asemenea, câteva exemple de eforturi minime cu efecte maxime pe care le putem întreprinde fără a ne diminua confortul. 

Cine se încălzește pentru funcția de comisar european din partea României. Lupta din spatele ușilor închise
Recomandări
Cine se încălzește pentru funcția de comisar european din partea României. Lupta din spatele ușilor închise
Doza de energie: Cum putem reduce consumul de resurse

Alte acțiuni necesită costuri reduse și implică mici îmbunătățiri care ne fac locuința mai eficientă din punct de vedere energetic, precum înlocuirea becurilor incandescente sau cu halogen cu unele eficiente, tip LED ori montarea unui racord între baterie și furtunul de duș pentru diminuarea debitului apei. Există și investiții ce au costuri inițiale mai mari, dar care pot reduce consumul energetic pentru mulți ani. Achiziționarea aparatelor din clasa energetică A, izolarea pereților sau montarea ferestrelor cu dublu vitraj asigură în timp facturi mai mici și mai puțină risipă energetică. 

Începând cu 31 decembrie 2020, la nivelul întregii Uniuni Europene, este în vigoare standardul nZEB (nearly zero energy building). Clădirile nZEB au o performanță energetică ridicată și consum aproape zero datorită tehnologiilor inteligente, a generării de energie regenerabile la fața locului și a electrificării sistemului de încălzire. Reglementările europene au pus ca obiectiv atingerea standardului ZEB (consum zero de energie) la nivelul întregului parc imobiliar al UE, până în 2050.

INTERVIU Ecaterina Locoman, lector la Universitatea din Pennsylvania: „Americanii care îl votează pe Trump aleg împotriva propriilor lor interese”
Recomandări
INTERVIU Ecaterina Locoman, lector la Universitatea din Pennsylvania: „Americanii care îl votează pe Trump aleg împotriva propriilor lor interese”

Consumul responsabil și eficient al resurselor de energie este, însă, o „materie” care se învață în fiecare zi.

Recente renovări la standarde nZEB în comunități locale, și o serie de materiale informative și educative legate de eficiență energetică sunt disponibile și pe platforma „România Eficientă” cel mai mare proiect privat de eficiență energetică la nivel național.  

Acest material este realizat în proiectul CRPE și Energy Policy Group (EPG) „Eficiența energetică: implicarea comunităților și autorităților, promovarea noilor tehnologii”. finanțat cu sprijinul granturilor acordate prin mecanismul financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce venituri sunt luate în calcul la „mica recalculare” a pensiilor. Anunțul făcut de șeful Casei de Pensii
Știrileprotv.ro
Ce venituri sunt luate în calcul la „mica recalculare” a pensiilor. Anunțul făcut de șeful Casei de Pensii
Bianca Drăgușanu, atac fără precedent împotriva lui Victor Slav, la 10 ani de la divorț: „E mai mult influencer decât tată. Și am făcut un ditamai copilul care..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu, atac fără precedent împotriva lui Victor Slav, la 10 ani de la divorț: „E mai mult influencer decât tată. Și am făcut un ditamai copilul care..."
Petre Roman a împlinit 78 de ani! Poze de colecție: ”Parcă nu a trecut timpul așa de urât peste noi”
Libertateapentrufemei.ro
Petre Roman a împlinit 78 de ani! Poze de colecție: ”Parcă nu a trecut timpul așa de urât peste noi”
Cât de puternice sunt “fortărețele cerului”, bombardierele strategice americane B-52 ajunse în România
FANATIK.RO
Cât de puternice sunt “fortărețele cerului”, bombardierele strategice americane B-52 ajunse în România
Tadej Pogacar a zdrobit Turul Franței 2024, dar Lance Armstrong crede că „tocmai a făcut greșeala carierei, URIAȘĂ”: „Vă voi spune o poveste pe care NU am spus-o niciodată”
GSP.RO
Tadej Pogacar a zdrobit Turul Franței 2024, dar Lance Armstrong crede că „tocmai a făcut greșeala carierei, URIAȘĂ”: „Vă voi spune o poveste pe care NU am spus-o niciodată”
De ce te mușcă țânțarii, de fapt. Motivul pentru care unele persoane nu sunt afectate, deși stau lângă tine
FANATIK.RO
De ce te mușcă țânțarii, de fapt. Motivul pentru care unele persoane nu sunt afectate, deși stau lângă tine
Adela Popescu are pat de 5.000 de euro! Cum arată piesa de mobilier / FOTO
Unica.ro
Adela Popescu are pat de 5.000 de euro! Cum arată piesa de mobilier / FOTO
Fiica lui Ilie Năstase munceşte pentru un magazin din Mall Băneasa, deşi în vacanţă putea face orice! "Drumul meu este în artă. Stau aici până plec la Paris"
Orangesport.ro
Fiica lui Ilie Năstase munceşte pentru un magazin din Mall Băneasa, deşi în vacanţă putea face orice! "Drumul meu este în artă. Stau aici până plec la Paris"
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71. După contestaţii, a ajuns respinsă, pe locul 422
Observatornews.ro
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71. După contestaţii, a ajuns respinsă, pe locul 422
Horoscop 24 iulie 2024. Fecioarele vor fi tentate să dea dovadă de mărinimie, să le arate celorlalți că pot fi generoase când nimeni nu se așteaptă
HOROSCOP
Horoscop 24 iulie 2024. Fecioarele vor fi tentate să dea dovadă de mărinimie, să le arate celorlalți că pot fi generoase când nimeni nu se așteaptă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI