De la pierderea treptată de altitudine, la căderea vertiginoasă în picaj
Istoria TAROM se confundă cu cea mai de succes companie românească, de dinainte de 1989. În hangarele ROMAERO, se fabricau aeronavele BAC 1-11, încă din 1982, într-un parteneriat cu Marea Britanie, care a lansat operatorul român de stat în stratosfera de miliarde de dolari a aviației civile mondiale. Despre calitatea zborurilor cu TAROM se dusese vestea: piloți excepțional pregătiți, aeronave îngrijite și utilizate impecabil, siguranță maximă în exploatare, personal la bord experimentat, destinații ”tot azimut”. După Revoluție, piața low-cost a companiilor de linie se deschide și în România. Ryanair, WizzAir sau Blue Air dau atacul la piloții și tehnicienii TAROM, pe care îi ispitesc cu pachete salariale generoase, să părăsească compania de stat și să lucreze la patron. Meseriașii, școliți pe banii statului la centrele de excelență aviatică ”Boeing” sau ”Alitalia”, profită de legislația internă laxă și ajung să încaseze bani din două locuri, muncind mai mult la unul dintre ele: prestează la greu la companiile particulare, păstrându-și însă funcția și salariul la compania de stat, unde parazitează postul și ștatul de plată. De-a lungul anilor, sindicatele din Tarom, pe mână cu boșii de la Ministerul Transporturilor, acoperă lipsa fizică de personal calificat cu achiziții masive de pile, rude și relații, mai cu seamă la comercial, marketing și financiar, unde sute de angajați trăiesc pe spatele muncii piloților, personalului de bord și tehnicilor. Se ajunge la o deprofesionalizare crasă a unei mari părți din salariații TAROM, cu consecințe grave. După pierderea treptată de altitudine, căderea în picaj a TAROM începe după anul 2000. A fost nevoie de pomparea de la bugetul de stat a aproximativ 245 de milioane de euro (2004-2016), pentru ca statul să își crească participația prin capitalizări succesive și să impulsioneze activitatea. Cu aceeași oameni, împreună cu metehnele lor. Controale și inspecții periodice scot la iveală deficiențe mari în achiziții ”pe sprânceană”, nerespectarea orarului de lucru (doar 60% dintre angajați lucrează efectiv zilnic, restul beneficiind de delegații fictive, de concedii de boală închipuită sau de bizare întreruperi temporare de activitate), organizarea deficitară a rutelor, deținători de licențe tehnice cu carențe profesionale uriașe, ori beneficii materiale nerealiste, cuprinse în Contactul Colectiv de Muncă. O dată cu aprobarea Legii 95/2008, tot sufletul ce respiră la TAROM a intrat la categoria ”personal de aviație specializat”, care se bucură de bonusuri, prime și diurne fără număr. În schimb, mentenanța aeronavelor este cu 40 la sută mai scumpă decât la alte companii, achiziția de componente – aflate pe stoc – se face în regim de urgență, la supra-preț, iar incidentele la exploatarea curentă se țin lanț.
Interimatele care ucid inițiativa managerială de bună-credință
După introducerea la Tarom, în premieră națională, a managementului privat în companiile de stat (Christian Heinzmann, 2012 – 2016), șefi cu experiență în privat, trecuți prin examene și teste la minister, au fost puși și apoi dărâmați rapid, precum popicele. După ce s-au fript cu managerii privați, oficialii ministerului au trecut la interimate, punând oameni cu experiență în managementul din marile companii românești, sau chiar din Tarom. Nu mai puțin de cinci directori în ultimii ani au fost păpați pe pâine, de miniștrii Transporturilor. De departe, cea mai ciudată situație a trăit-o pe propria piele fostul director general, Eugen Davidoiu, pus de ministrul Cuc să facă din Tarom, bici – în doar șase luni. După numai patru luni însă, în august 2017, Davidoiu a fost nevoit să demisioneze, forfecat între interesele obscure ale unora din anturajul premierului Tudose – cel acuzat voalat de directorul demisionar că intenționat menține compania în situația actuală, pentru a o vinde în afara țării – și frica ministrului Cuc de a nu i se forța lui demisia, în locul directorului Tarom. Surprinzător, la plecarea lui Davidoiu, sindicatul piloților din Tarom, dar și sindicatul personalului tehnic, s-au solidarizat cu fostul director demisionar. Care mai adusese și două noi aeronave între timp, în premieră după aproape15 ani. Ce înțelegem de aici? Că Tarom poate, dar nu se poate. Pentru că prin capul barosanilor din guvernarea PSD circulă numai avioane low-cost, cu tot cu companiile ispititoare care le operează. Deocamdată, mai putem zbura cu Tarom – brava companie românească de altădată. Cine pe cine va mai zbura însă de la Tarom?
Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).
Citeşte toate episoadele din ancheta Libertatea despre TAROM
- VIDEO EXCLUSIV/ “Dosarul” TAROM, episodul 1: Cursa de Roma, în pericol din cauza unui cauciuc uzat ”cosmetizat” cu vaselină. Ce spune compania
- VIDEO EXCLUSIV/ “Dosarul” TAROM, episodul 2: Compania de stat îi pontează, concurența beneficiază. Tehnicienii își “iau zborul” în timpul programului
- Dosarul “TAROM”, episodul 3: “Companie de stat pe pierderi, ofer al 16-lea salariu” | „Trustul” Tehnic și milioanele de euro
- VIDEO / ”Dosarul” TAROM, episodul 4. Managementul dezastrului: Costurile în aer, încasările la pământ