Cluj, 11 septembrie 1972. Pe malul Someşului e găsit trupul unei femei, Cornelia Vaida. Pare victima unui înec, deşi faptul că e goală trezeşte suspiciuni. În scurt timp, anchetatorii se dumiresc: era vorba de o crimă produsă prin lovirea repetată cu un obiect contondent, de tipul unui ciocan. La scurtă vreme, pe 7 octombrie, Ibolya Covaci e atacată şi lovită cu sălbăticie, tot cu un obiect contondent. Are noroc şi scapă cu viaţă.
Iniţial, se vorbea de 200 de femei ucise
După nici două săptămâni, Maria Mărgineanu, gravidă în luna a opta, supravieţuieşte miraculos unei agresiuni similare. Apoi, Ana Biro şi Ileana Olteanu sunt atacate, scăpând doar cu răni uşoare, de un bărbat care, la final, se va dovedi a fi Romulus Vereş, autorul mai multor crime. Mai mult, ultima femeie fusese chiar iubita acestuia într-o vreme, dar, iniţial, nu le-a spus criminaliştilor identitatea agresorului.
Abia mai târziu avea să declare că nu dorise să-i facă probleme bărbatului cu care trăise o vreme. În 5 decembrie 1972, fetiţa Ana Valentina Florea, în vârstă de doar 8 ani, este lovită, violată şi incendiată. Pur şi simplu are zile şi supravieţuieşte agresiunii. Nu acelaşi noroc îl are o altă elevă, Aurelia Ciulea. În cazul ei, “omul cu ciocanul” se foloseşte de cuţit, străpungând- o de 18 ori. Era 16 decembrie. Deja anchetatorii se gândeau la cazul Râmaru, care răvăşise Bucureştiul în anii 70-71. Aveau de-a face cu un alt criminal în serie.
Clujenii vorbeau deja de 20, ba chiar de 200 de femei ucise. De un monstru cu o forţă fizică uriaşă, care îşi execută victimele fără nici o milă. Era cazul ca echipa de anchetatori condusă de colonelul Dumitru Ceacanica, cel mai cunoscut criminalist român, să dea de urma teribilului asasin. Munca de identificare n-a fost uşoară. Probele materiale erau puţine, criminalul distrugând urmele odată cu incendierea victimelor. În plus, şi-a schimbat şi aspectul, vopsindu- şi părul şi tăindu- şi perciunii. De fapt, “vânătoarea” a durat mai bine de doi ani.
Timp în care Vereş a mai lovit o dată, ucigând- o pe Ilona Szilagy, chiar în locuinţa acesteia de pe strada Arieşului, din Cluj. Conform procurorului Iuliu Andrei, care a lucrat la caz, identificarea lui Vereş a fost una norocoasă. El a mărturisit acum câţiva ani, în presă, că, după ultima crimă, Ceacanica a fost să verifice un suspect într-un bloc turn aflat chiar pe strada unde se petrecuse omorul.
Prins de celebrul Ceacanica
Bănuielile nu i s-au adeverit, iar Ceacanica a coborât, furios, pe scări, de la etajul 10 unde locuia suspectul vizat. În dreptul etajului 7, s-a întâlnit cu femeia de serviciu şi, într-o doară, a întrebat- o dacă nu ştie, cumva, pe cineva mai “dus cu capul”, prin bloc. Spre marea lui uimire, aceasta i-a indicat chiar apartamentul din spatele lui. Era locuinţa lui Romulus Vereş, care se mutase, între timp, pe strada Arieşului. Colonelul Ceacanica a reuşit să-l convingă pe Vereş să deschidă uşa.
În timpul scurtei discuţii, criminalistului i-a atras atenţia mulţimea de cutii de chibrituri pe care le-a zărit stivuite pe holul de la intrare. Un “bec” i s-a aprins în cap şi a decis că poate miza pe bănuiala ce i se născuse. Câteva zile mai târziu, lui Vereş i s-au creat condiţiile optime pentru ca instinctul criminal ce-l domina să lovească din nou. În locul “victimei” însă, în locuinţa respectivă îl aşteptau miliţieni. Vereş a venit având asupra saarma preferată a crimelor sale. Care era, de fapt, un calapod de cizmar. N-a ezitat să-i atace chiar pe miliţieni, unul dintre ei alegându-se cu clavicula zdrobită.
Avea patru iubite în acelaşi timp
Romulus Vereş s-a născut la 23 ianuarie 1929, în Cluj. A făcut şapte clase, apoi o şcoală profesională pentru a deveni mecanic de locomotivă. Se angajează la Regionala Cluj şi e apreciat de şefi şi de colegi.
Dar în 1968 pune în pericol viaţa a sute de oameni, nerespectând semnalele de pe calea ferată şi trecând cu toată viteza prin Gara Huedin, în loc să oprească. Ajutorul de mecanic avea să declare că Vereş i-ar fi spus că Satana i-a ordonat să nu oprească, iar el trebuie să se supună Satanei. A fost scos la pensie, deşi nu avea decât 40 de ani. Dar drepturile băneşti le-a obţinut doar după încă trei ani.
Apoi, în 1969 divorţează şi este luat şi în evidenţa Spitalului de Psihiatrie din Cluj, având diagnosticul de schizofrenie. Însă o înfăţişarea atrăgătoare, tip Maurice Chevalier, cântăreţul francez faimos în epocă, îl făcea să fie plăcut de femei. În 1972, anul majorităţii crimelor sale, avea patru iubite concomitent. Pe de altă parte, toate victimele lui proveneau din familii de ceferişti, fiind chiar un cunoscut al acestora sau al unei rude apropiate cu viitoarea victimă.
Doi Satana, «Bere» şi «Puiu»
În casa lui Vereş, anchetatorii au găsit suficiente probe pentru incriminarea acestuia. Inclusiv, mai multe carne-te- jurnal unde Vereş îşi nota delirurile mistice pe care le trăia şi un tratat de medicină legală, cu sublinieri în privinţa traumatismelor craniene şi diversele forme de moarte violentă.
Parcurgerea jurnalului a arătat că Vereş avea un dulap transformat în loc de rugăciune, unde, după cum spunea el, se întâlnea cu Satana, care îi dădea ordinele în privinţa săvârşirii omorurilor. El nota în jurnal că este chinuit, de fapt, de doi Satana, unul foarte rău, numit “Bere”, şi altul ceva mai blând, numit “Puiu”.
De asemenea, specialiştii au tras concluzia că Vereş avea o anumită perioadă dintr-o lună în care acţiona ca posedat de Satana, în restul timpului părând un om normal. Pe parcursul audierilor, Vereş nu şi-a recunoscut niciodată complet faptele, având doar recunoaşteri parţiale şi dând vina pentru crime pe diavolul ca- re-l poseda, furându- i înfăţişarea.
A murit în 1993, de hepatită
În momentul încătuşării, Vereş a părut că se dezmeticeşte ca dintr-un somn, privind mirat în jur. Mai târziu, în anchetă şi la proces, avea să declare că era posedat de Satana: “Diavolul mă lega, îmi fura înfăţişarea şi omora. Nu eu!”. În 3 februarie 1976, judecătorii, convinşi că au în faţă un bolnav psihic, l-au trimis la Spitalul de Psihiatrie din Ştei, judeţul Bihor, unde avea să moară de o afecţiune hepatică, în 1993. Dar renumele de “omul cu ciocanul” i-a supravieţuit.