Experiment în SUA: bani alocați oamenilor fără adăpost, ca să-și repună viața pe picioare. Este posibil asta și în România?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ce va face o persoană fără adăpost cu 12.000 de dolari pe an? La această întrebare răspund, pentru Libertatea, inițiatorii unui proiect din statul Colorado, SUA, care vor să arate că nevoia unui ajutor financiar minim este vitală, pentru ca o persoană să aibă condiții decente de viață. Nevoile acestor oameni sunt aceleași, indiferent de țară. În România însă, astfel de inițiative nu au avut loc niciodată.
Cuprins:
În 2018, în Vancouver, Canada, un ONG a decis să ofere 7.500 de dolari canadieni către 50 de oameni fără adăpost. Inițiatorii au vrut să vadă dacă ajutorul financiar oferit fără condiționări îi poate încuraja pe oameni să-și găsească o locuință și să-și refacă viața.
<strong>Rezultatele au confirmat ipoteza: oamenii care au primit ajutorul financiar și-au găsit mai rapid o locuință față de cei care nu au primit niciun ajutor. În plus, consumul de alcool și droguri a scăzut cu 39%. </strong>
În 2022, în Denver, Colorado, un grup de organizații a pus pe picioare un proiect asemănător, cu ajutorul autorităților locale. Astfel, 520 de persoane fără locuință au primit 12.000 de dolari. Proiectul este un studiu care vrea să observe dacă ipoteza formulată de cercetătorii din Vancouver încă este valabilă.
Un proiect creat în pandemie
Libertatea a vorbit cu Mark Donovan, fondatorul Denver Basic Income Project, grupul care coordonează acest studiu, pentru a înțelege dacă astfel de ajutoare au un efect palpabil asupra vieții oamenilor fără adăpost, așa cum arată literatura din domeniu.
Donovan a povestit că în perioada pandemiei a observat cum inegalitățile sociale creșteau. Prețurile locuințelor au explodat în Denver, lucru care a făcut mai dificilă accesarea lor de către persoanele cu un venit scăzut. În martie 2020, când pandemia a izbucnit, persoanele fără adăpost au beneficiat de o locuință temporară, în hoteluri. Ulterior acestea s-au închis, iar oamenii s-au întors pe stradă. Chiriile au rămas la un nivel ridicat în continuare.
„Ne-am adresat comunității înainte de-a începe acest proiect. I-am invitat pe toți să contribuie cu expertiză și cu o părere. Astfel, au venit o grămadă de grupuri comunitare, care acționează direct pe diverse probleme, iar acea coaliție a continuat să crească. Unii dintre ei au fost sceptici față de proiect, dar cu toții suntem acum de acord că ceea ce facem funcționează și aduce beneficii clare”.
„Trebuie să le oferim respect și demnitate”
Unul dintre grupurile care s-au alăturat a fost Colorado Coalition for the Homeless, care de mai bine de două decenii oferă diverse ajutoare financiare pentru chirie.
Cathy Alderman, din partea organizației, a spus pentru Libertatea că prin intermediul proiectului își doresc să „ofere puterea unui grup de persoane care nu au acces la resurse și venituri”.
„Trebuie să le oferim respect și demnitate, de aceea nu vom monitoriza în cel mai mic detaliu cum sunt cheltuiți banii. Nu putem fi părinții lor, nu putem să-i dădăcim și să-i infantilizăm că nu știu pe ce să-și cheltuiască banii. Noi încercăm să confirmăm că oamenii tind să cheltuiască bani pentru nevoile lor cele mai mari: locuință, hrană, îngrijire medicală. Dorim să dăm puterea acelor indivizi să aibă libertatea de a avea acces la o viață sănătoasă”.
Prejudecata că oamenii vor folosi banii pentru alcool și droguri
Proiectul durează un an, iar fiecare dintre participanți va trebui să raporteze la o perioadă pe ce a cheltuit banii. Totuși, nu există niciun mecanism prin care să-i forțeze să cumpere un anumit obiect în detrimentul altuia.
În San Francisco, la începutul anilor 2000, autoritățile locale au renunțat la ajutoarele financiare: nu au mai acordat bani în mână persoanelor fără adăpost, ci au încercat să ofere servicii de calitate. Rezultatele nu au fost deloc favorabile, întrucât doar un număr mic de persoane a apelat la aceste servicii.
Totuși, există destul de multe voci care susțin că banii nu ar trebui puși la discreția oamenilor fără adăpost, fiindcă aceștia i-ar cheltui pe droguri sau alcool. Și în presa din România apar articole în care „cerșetorii fac avere”. Acestea sunt însă scoase din context, explică Adina Ionescu, membră a Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire.
„Principala prejudecată e că persoana este responsabilă pentru situația în care este. Nu se vede problema de nedreptate locativă. Mai sunt și unele încercări prin care oamenii oferă donații, iar apoi nu sunt mulțumiți de cum funcționează persoana. Trebuie privită ca o nedreptate sistemică și trebuie înțeles că o persoană, după ce ajunge într-o situație atât de grea, are nevoie de sprijin pentru a avea o evoluție bună”.
Și Cathy Alderman întărește afirmațiile Adinei Ionescu, bazându-se pe experiențele sale din proiectele pe care le-a derulat cu persoanele fără adăpost din SUA. De fapt, banii s-au dus imediat pe plata unei chirii temporare sau pe achitarea unei facturi medicale, explică ea.
Nu au aruncat banii pe alcool, așa cum ar crede unii. Oamenii cu o locuință au luxul de a consuma în spatele ușilor închise, în schimb, oamenii străzii nu au unde să se ascundă.Cathy Alderman:
Conform unui raport al Coaliției Naționale pentru Oamenii fără Adăpost din Statele Unite, în rândul persoanelor fără o locuință stabilă, rata de alcoolism și de abuz al drogurilor este mult mare: 38% de persoane fără adăpost erau dependente de alcool, față de 10% din rândul celor domiciliați.
„Banii ajută mai mult decât ne-am aștepta”
În ciuda multor studii care arată că persoanele fără adăpost au nevoie de ajutor atât financiar, cât și organizațional, în SUA, problema s-a înrăutățit din cauza pandemiei și a crizei actuale a costului de trai.
În Europa, în ultimul deceniu, numărul de persoane fără locuință a fost într-un trend ascendent, în timp ce politicile sociale care-i ajutau au fost tăiate pe fondul austerității.
Și în România, numărul oamenilor fără adăpost a crescut, conform ONG-urilor care adresează această problemă. Autoritățile nu dețin însă statistici oficiale. O ultimă raportare, în urmă cu 10 ani, arăta că doar în București existau 5.000 de oameni fără casă. Printre cauzele principale sunt evacuările forțate, lipsa unor proiecte concrete ale autorităților pentru locuințe sociale și facturile tot mai ridicate. În țara noastră, cel puțin 4,5 milioane de oameni trăiesc în sărăcie, conform datelor INS.
Mark Donovan spune, pentru ziar, că „există limitări”. Finanțarea va dura doar un an, însă Donovan se arată optimist.
„Din proiectele trecute am învățat că banii oferiți unei persoane fără adăpost ajută mai mult decât ne așteptam. Oamenii reușesc să facă față cu resurse limitate. Iar această sumă oferă stabilitate, permite oportunități care altfel nu ar exista”.
Cauzele pentru care o persoană își poate pierde din nou locuința
Cathy Alderman confirmă că, după un an, este posibil ca unii dintre beneficiarii programului să se întoarcă pe stradă, din cauza altor factori decât gestiunea banilor.
12.000 de dolari pe an înseamnă, de fapt, o sumă mică pentru un adult care, pentru a trăi în condiții decente în Denver, are nevoie de 42.000 de dolari pe an.
„Oamenii își pierd adesea casele întrucât chiriile cresc substanțial de la o lună la alta. Este foarte greu să-ți păstrezi un loc de muncă atunci când nu ai o casă în care să locuiești, un loc la care să te întorci la finalul zilei”, explică Alderman. Lipsa de adăpost poate fi cauzată de mulți factori și deseori oamenii trăiesc în permanență la limita sărăciei.
O cheltuială neașteptată (de exemplu, un deces în familie, probleme de sănătate) e o cauză pentru care nu-și mai pot plăti chiria și renunță la locuință. Alții ajung în situația de a alege dacă vor să-și păstreze chiria sau asigurarea medicală. Asta nu e chiar o alegere în sine.
În mai multe părți din Statele Unite ale Americii, dar și în Europa, diverse proiecte de oferire de ajutoare financiare directe oamenilor fără adăpost sunt în continuă derulare.
Ce se întâmplă în România
Libertatea a arătat în mai multe articole ce înseamnă viața în stradă pentru oamenii din București, ce pericole întâmpină femeile și care ar fi soluțiile pentru ca o parte dintre ei să-și reia viața în condiții decente. Mulți dintre cei care au vorbit cu ziarul au spus că se simt stigmatizați și priviți mereu cu suspiciune.
„Criminalizarea, blamarea oamenilor fără adăpost pentru că au ajuns în această situație, a ajuns o normalitate în România”, spune Eniko Vincze, din partea Căși Sociale Acum, ONG care militează pentru justiție locativă.
„Lipsa unei locuințe este asociată cu lenea, cu incapacitatea de-a fi un om productiv în societatea capitalistă contemporană. Mai sunt firave moduri de-a vorbi despre persoane fără adăpost din partea unor grupuri de caritate care încearcă să ajute punctual. Sunt aproape inexistente discursurile care caută soluții sistemice și care critică acest sistem”.
O metodă prin care tema oamenilor fără adăpost să fie extinsă poartă numele de „Primari pentru Venitul Minim Garantat”. A fost înființată în SUA de mai multe organizații care militează pentru acordarea unei sume lunare de bani oricărui locuitor.
Stigmatizarea sărăciei
În România, asistența oamenilor fără ajutor trecea adesea, dacă nu exclusiv, fie prin diverse ONG-uri sau prin Direcția Generală de Asistență Publică. Nu a existat până acum un program asemănător cu cel din Colorado sau cel al „Primarilor pentru Venitul Minim Garantat”. Experții din domeniu spun că astfel de inițiative nu au loc, fiindcă este vorba de o stigmatizare a sărăciei, așa cum a subliniat și Marian Ursan, directorul executiv al Asociației Carusel, într-un interviu pentru Libertatea.
„În general, în România, există o stigmă asociată sărăciei, nu doar a lipsei locuinței. Cu siguranță va exista și punctul de vedere negativ ca și până acum, dacă vom încerca un astfel de program. Dacă încerci să ajuți un om fără adăpost, vei găsi cel puțin un om să-ți spună: hai să-l trimitem la muncă, nu să-i dăm de mâncare”, spune pentru ziar Cristina Oprea, doctorandă în Sociologie la Universitatea din București pe tema femeilor fără adăpost și angajată la Carusel, unul dintre cele mai mari ONG-uri care oferă servicii sociale și medicale oamenilor fără adăpost din București.
