Cartea, apărută la editura Vremea, va fi lansată online sâmbătă, la ora 18.00, printr-un eveniment video live pe Facebook.

La începutul acestui an, Libertatea a publicat un fragment din ”Cronici din Est”.

”La Reuters, am întâlnit și am lucrat cu oameni din ceea ce era pentru noi ”Minunata Lume Nouă”, a Occidentului care ne fusese interzis timp de aproape jumătate de secol cât am trăit, noi și părinții noștri, în spatele Cortinei de Fier. Estul a fost scuturat rău îl acel deceniu, după căderea Zidului Berlinului. Războiul Rece a fost urmat de războaie dure, cu sute și mii de morți și vieți spulberate prin toată această regiune”, argumentează Roxana Dascălu.

Cartea e o evocare a evenimentelor trăite ca jurnalist Reuters – de la Revoluția din decembrie 89, la mineriade, războiul din Transnistria, Katynul românesc din Ucraina, la dezmembrarea și moartea Iugoslaviei. Este o poveste despre oameni din Est, despre schimbările dramatice din viața lor și despre felul în care sunt priviți în Vest, cu multe prejudecăți încă.

Roxana Dascălu:

Autoarea mărturisește că a scris pe vreme de pandemie, de la moara din Pirinei unde locuiește alături de soțul ei, ”cu întreruperi și apoi în cascadă. Cu dragoste și abjecție, cum scria Esme, minunatul personaj al lui Salinger. Și cu recunoștință pentru toți cei care m-au răbdat și m-au încurajat în această întreprindere solitară”.

Nu în ultimul rând, Roxana consideră volumul și ”o declarație de dragoste pentru profesia de jurnalist, pentru acei câini de pază ai democrației sau istorici ai clipei”.

”Cronici din Est” poate fi comandată online, pe website-ul Editurii Vremea, iar din decembrie, va intra în librăriile importante din București.

Fost jurnalist Reuters în România lansează o carte despre experiența anilor în presă

Roxana Dascălu a fost jurnalist Reuters, timp de un deceniu, în România și Europa de Est. A lucrat apoi în PR și relații cu presa. Scrie pentru mai multe publicații din România. Traducător, este și printre fondatorii mișcării civice Inițiativa România.

Citeşte şi:

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Noutăți editoriale de toamnă: de la debutul jurnalistei Ema Stere, la fenomenul Elena Ferrante şi Brexitul în viziunea lui Ian McEwan

Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
PARTENERI - GSP.RO
Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
Varianta britanică a noului coronavirus este mai letală. Care sunt cele mai vulnerabile persoane
Știrileprotv.ro
Varianta britanică a noului coronavirus este mai letală. Care sunt cele mai vulnerabile persoane
O studentă a fost găsită moartă lângă maşina sa, în condiţii misterioase. Ce au observat poliţiştii când s-au uitat pe camere
Telekomsport
O studentă a fost găsită moartă lângă maşina sa, în condiţii misterioase. Ce au observat poliţiştii când s-au uitat pe camere
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)