„Este vorba despre 206.280 numai în anul I învăţământ public şi privat, dintre care 62.000 locuri la licenţă, bugetate, 35.600 de locuri la masterat şi 3.000 de locuri la doctorat. Dintre acestea, 1.500 granturi de doctorat sunt cu bursă şi tot atâtea granturi doctorale fără bursă, pentru că legea vorbeşte de doctorat cu frecvenţă şi doctorat cu frecvenţă redusă, iar bursa este numai pentru doctoratul cu frecvenţă”, explică secretarul de stat pentru învăţământ superior din MEN, Gigel Paraschiv.
În pofida faptului că zeci de mii de tineri nu promovează bacalaureatul, totuşi toate locurile la admiterea în anul I au fost ocupate.
„Toate aceste locuri sunt ocupate astăzi. Faţă de aceste cifre, am sesizat următorul lucru. Toate universităţile au studenţi înscrişi mai mulţi decât locurile bugetate alocate de MEN. Însă, ce au preferat, având o presiune mare pe zona de master sau de doctorat, au cerut ca o parte din locurile care le-au fost alocate pentru licenţă sau pentru master să le transforme în locuri la doctorat.HG permite acest lucru. Transformarea se face însă ţinând cont de banii cheltuiţi pe fiecare tip de loc în parte, pe fiecare ciclu, în parte. Altfel spus, două locuri de licenţă sunt echivalentul unui loc la masterat, iar 6 locuri de licenţă sunt echivalentul unui loc la doctorat. Făcînd echivalenţa în bani, aceasta este valoarea grantului doctoral. Pornind de la această situaţie, s-a ajuns ca la ca la doctorat să avem 3.088 de locuri, prin trasformarea unor locuri de la licenţă 246 şi 140 de la master”, a mai spus secretarul de stat.
Mai sunt şi cazuri în care universităţile au acceptat să transforme chiar şi locurile cu taxă în locuri la doctorat.
Ministerul Educaţiei nu are încă o situaţie a locurilor cu taxă, acesta fiind centralizată în general în 15 octombrie, dar statistica din 1 ianuarie 2017, şi locurile prevăzute în HG privind cifra de şcolarizare converg către cifra de 206.280.
„ Noi ne aşteptam ca numărul de candidaţi să fie mai mic decât anul trecut, dar nu a fost aşa, din moment ce avem toate locurile ocupate. Un lucru este cert, numărul de locuri cu taxă, coroborat cu acela bugetat nu poate depăşi capacitatea de şcolarizare a universităţii. În general, toate universităţile au cerut suplimentarea cifrei bugetate, dar acest lucru nu s-a putut realiza pentru că toate universităţile şi-au ocupat locurile, iar peste de cifra 62.000 nu se poate trece”, explică secretarul de stat .
Bursele şi gratuitatea pe transport se menţin
„Pentru 2017, cât a rămas din el, avem asigurat fondul de burse. La rectificare am primit 50 de milioane de lei . Nu vor fi probleme cu bursele studenţilor. Gratuitatea pe transport se menţine. Pentru transportul studenţilor, legea vorbeşte de gratuitate pe CFR până la 26 de ani (cazuri sociale până la 35), mai spune Gigel Paraschiv.
Nu mai rămîn studenţi fără loc în cămin
Secretarul de stat spune că univeristăţile nu s-au mai plâns de lipsa locurilor în cămine. Mai mult sunt două cămine noi ASE Bucureşti şi UASMV Iaşi.
„Surprinzător, din informaţiile pe care le am, nu mai rămân studenţi fără loc de cazare. A început să dispară supracazarea (Politehnica, Agronomia), şi chiar a început construcţia a 7 cămine noi. Universităţile nu s-au plâns că nu au locuri. Iar ASE Bucureşti şi UASMV Iaşi au inaugurat deja două cămine noi. Mai mult în august s-au repartizat 15. 382.000 de lei pentru reparaţii. Sigur nu este o sumă foarte mare, dar ar trebui să facă şi din venituri proprii, pentru că avem peste 144.000.000 de lei pe care îi dăm ca subvenţie pentru cantine şi cămine. Dar studenţii plătesc şi ei o cotă, aşa că universităţile fac nişte venituri proprii. Au fost situaţii, în care sudenţii au preferat să stea mai mulţi în cameră ca să plătească mai puţin”, a mai spus secretarul de stat.
Tot pentru anul universitar 2017-2018, MEN vrea să înceapă, împreună cu Banca Mondială procesul de evaluare a universităţilor în vederea clasificării acestora şi ierarhizării programelor de studii.
„Va fi mai întâi prezentată metodologia de evaluare, apoi va fi un proiect pilot, după care toată lumea intră în evaluare. Va fi o agenţiei externă care să gireze ce fac evaluatorii. Mai aves că vorbim de peste 350 de programe de studii. Vrem să fie un proces transparent, care va începe în 2018”, a mai spus secretarul de stat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro