Președintele directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, susține că ar trebui implementtat principiul „poluatorul plătește”, însă, în cazul societății, acest lucru nu se aplică.

„Majoritatea lacurilor de acumulare sunt invadate de deşeuri iar adevăraţii poluatorii rămân anonimi şi scapă nepedepsiţi, deşi ar trebui sancţionaţi drastic. Milităm de asemenea pentru educarea populaţiei în ceea ce priveşte respectarea mediului înconjurător”, a precizat Bogdan Badea, după cum reiese dintr-un comunicat emis de Hidroelectrica.

Gunoaiele din zona lacului de acumulare Izvorul Muntelui poluează râul Bistrița (2)Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora.

„Hidroelectrica face şi în acest an eforturi uriaşe pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, spun oficialii Hidroelectrica.

Hidroelectrica a luat măsuri pentru a colecta, transporta și a elimina gunoaiele care plutesc în zona fronturilor de retenţie ale hidrocentralei Dimitrie Leonida (Stejaru).

În ultimele zile, angajaţii societăţii au strâns aproape 200 de saci, cu un volum de 240 de litri fiecare, cu deșeuri aduse de ape în perimetrul barajului.

Lucrările sunt în desfăşurare, fiind implicați angajați care acționează cu bărci, greifere și macarale. Totodată, la fața locului acționează și firme specializate.

„Hidroelectrica luptă an de an la Bistriţa cu consecinţele poluării – o face ca parte a preocupărilor societăţii legate de mediu şi pentru evitarea problemelor tehnice ce ar putea fi cauzate turbinelor de aspirarea deşeurilor, însă responsabilitatea rezolvării de esenţă a problemei cade în sarcina autorităţilor care ar trebui să acţioneze mult mai hotărât, să aplice legile şi să nu mai permită escaladarea degradării mediului. Situaţia poluării din zona râului Bistriţa este una de notorietate”, susține Bogdan Badea.

Președintele directoratului Hidroelectrica a făcut un apel către Administraţia Naţională „Apele Romane” şi Garda Naţională de Mediu să îşi exercite prerogativele „ferm şi în mod constant, pentru a identifica autoriilor reali ai poluării şi pentru a interveni pentru limitarea gradului de degradare a mediului din zonă”.

În anul 2017 a fost colectată o tonă de deșeuri pentru că în zonă a plouat puțin. În schimb, în 2016, prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui.

„În trecut deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a fost nevoită să suporte costuri importante pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora”, adaugă oficialii companiei.

Hidroelectrica estimează pentru acest an venituri totale de 3,19 miliarde lei, cu 3,5% mai mici faţă de veniturile preliminate pentru 2017, şi pregăteşte investiţii de 490,58 milioane lei în acest an, potrivit unor documente ce urmează a fi aprobate în Adunarea Generală a Acţionarilor din 4 mai.

Societatea, care produce aproape jumătate din energia României,  şi-a bugetat un profit brut de 937,16 milioane lei în acest an, de 1,7 ori mai puţin faţă de anul 2017, când a încheiat cu un profit brut estimat de 1,6 miliarde lei.   Compania estimează pentru acest an o producţie de 14,64 TWh, previzionată în baza hidrologiei medii din ultimii cinci ani.   Hidroelectrica pregăteşte investiţii de 490,58 milioane lei în acest an, din care cea mai mare parte merge în dezvoltare, 224,82 milioane lei, iar alte 187,21 milioane lei merg în retehnologizare.


Citește și Submarinul cu care ar fi fugit Hitler în America de Sud a fost descoperit pe fundul mării lângă Danemarca


 

Urmărește-ne pe Google News
„Așa fac țăranii cocliți”, spunea Dana Budeanu. Reacția fotbalistului a stârnit hohote de râs. Ce a făcut
PARTENERI - GSP.RO
„Așa fac țăranii cocliți”, spunea Dana Budeanu. Reacția fotbalistului a stârnit hohote de râs. Ce a făcut
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Observatornews.ro
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Știrileprotv.ro
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
OFICIAL | Parma l-a cumpărat pe unul dintre cei mai buni fotbalişti de la Farul. Hagi, încă un transfer în străinătate
Telekomsport
OFICIAL | Parma l-a cumpărat pe unul dintre cei mai buni fotbalişti de la Farul. Hagi, încă un transfer în străinătate
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale