„Iapa asta e sufletul meu”. Ca în fiecare an de Bobotează, sătenii din comuna buzoiană Padina şi-au dus caii la „botezat”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mălin, un cal nărăvaş, în vârstă de 15 ani, a fost vedeta paradei din faţa bisericii din Padina, judeţul Buzău, în ziua de Bobotează. Obiceiul este vechi de secole şi se numeşte Botezul Cailor: după slujba de sfinţire a apei, preotul iese din biserică şi stropeşte cu agheasmă animalele pe care localnicii le aduc de căpăstru sau înhămate la şarete şi căruţe.
Botezul acesta se practică în toată ţara în zonele unde sunt mulţi proprietari de cai şi are drept scop protejarea animalelor de boli şi de accidente. Pentru această ocazie, caii sunt frumos împodobiţi cu salbe de clopoţei, harnaşamente din piele bătute cu ţinte aurii, panglici colorate şi canafi roşii, care să-i apere de deochi.
Mugurel, Norocel, Lara şi alţii la fel
În faţa bisericii din Padina, gospodarii au început să-şi aducă armăsarii şi iepele încă de la 9 dimineaţa. Cât a durat slujba de Bobotează, pe marginea drumului s-au înşirat caii şi stăpânii lor veniţi pentru botez, precum şi mai mulţi săteni curioşi de spectacol.
„În alţi ani, era plin aicea de cai, din poarta bisericii până hăt! încolo, pe şosea. Acuma nu mai ţine lumea cai, ca înainte”, spune Constantin, un bărbat între două vârste, care ţine hăţurile unei căruţe trase de o iapă albă, Lara. La fel stau lucrurile şi în comunele învecinate, tot comune de câmpie, unde s-au împuţinat şi caii, şi călăreţii.
„E blândă, nu muşcă, nu dă cu piciorul. E sufletul meu iapa asta”, o prezintă Constantin pe Lara unui tătic care vrea să-şi urce fetiţa pe cal şi să-i facă poză. Lara are 10 ani şi e gestantă, „se vede că are burtica umflată, are un mânz acolo”, observă fetiţa, încântată că poate mângâia coama aspră a iepei. „E greu să ţii cai, dar n-o dau, orice ar fi, tot animalul care intră la mine-n ogradă acolo rămâne, nu mai pleacă cât trăieşte”.
Caii tropăie pe loc şi se rotesc, să se observe unii pe alţii, pe deasupra ochelarilor din piele. Mugurel, 6 ani, se ridică în două picioare, gata să răstoarne căruţa. Iar Mălin îşi trage stăpânul spre mijlocul şoselei, încercând să sară cu copitele pe maşini. „Măi, ţine-ţi, mă, panarama aia, că sperie lumea”, strigă spectatorii. Cel mai cuminte cal e Norocel, un armăsar de 1 an şi jumătate, pentru care e primul „botez”.
Caii fac „figuri”
Mai graşi sau mai slabi, ţesălaţi şi lucioşi sau cu noroi uscat pe spinare, cu zăbale pătate cu oxid verde, de la salivă, sau doar cu hamuri, caii sunt toţi odihniţi, pentru că iarna stau mai mult în grajd. „De aceea, fac figuri, zici că dansează, ia uitaţi-i”, explică un bătrân care s-a aşezat pe o piatră, lângă fântână, să admire animalele. O iapă pe care stăpânul ei a priponit-o de gardul bisericii caută cu botul pe jos fire de iarbă şi frunze uscate.
În loc de gerul Bobotezei, oameni şi cai se bucură laolaltă de un soare de primăvară.
Preotul iese din curtea bisericii, ducând o căldăruşă şi un mănunchi de busuioc şi începe „botezul”. Sunt stropiţi cu agheasmă caii, gospodarii, căruţele, dar şi maşinile şi bicicletele parcate în zonă. Mălin e tras şi el anevoie spre părinte, care aruncă apă sfinţită spre el de la distanţă.
În jur de 30 de cai cu funde şi „figuri” au primit binecuvântarea.
Un număr de echitaţie
În alte vremuri, de Bobotează se organizau în Padina şi în alte comune târguri de cai sau concursuri, în care tinerii îşi arătau îndemânarea la călărie. La „botezul” din 2022, doar stăpânul lui Mălin a insistat să le arate consătenilor ce cal grozav are, făcându-l să salte în două picioare, spre spaima câinilor care s-au ascuns pe sub căruţe.
Partea de încălecat a mers mai greu, fiind nevoie de multiple încercări, „burtoiul, burtoiul!”, şi de ajutorul unui tânăr curajos. Nici n-a apucat stăpânul să zică „Stai!”, că bidiviul s-a şi scuturat de el, lăsându-l iar pedestru, spre amuzamentul mulţimii.
Omul nu s-a supărat pe cal, a râs şi el, mai ales că Mălin şi-a lipit repede botul tandru de umărul lui, încât păreau amândoi o singură fiinţă legănată şi profund neînţeleasă de tirurile care treceau în viteză.
