Dureri locale, roşeaţă la locul inţepăturii şi febră mică. Acestea au fost reacţiile adverse raportate in urma testelor cu vaccinul contra gripei porcine, la Institutul Cantacuzino, pe un grup de 300 de persoane, cu varste cuprinse intre 16 şi 60 de ani. Totuşi, in afară de aceste efecte secundare uşoare, conducerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) recunoaşte că, în cazul vaccinării în masă cu Cantgrip, nu este exclus să apară şi reacţii mai severe, precum şocul anafilactic sau boli grave ale sistemului nervos. Vaccinul este contraindicat celor alergici la ouă, dar şi persoanelor care au febră mai mare de 38 de grade Celsius. Cantgrip nu a fost testat pe gravide, astfel că nu se cunosc efectele sale asupra fătului.

4230-204335-fax.jpg

Nu e testat pe gravide

Vaccinul Cantgrip nu poate fi administrat persoanelor alergice la oricare dintre componentele vaccinului: ouă, proteine de pui sau zahăr. Cantgrip este contraidicat celor care au febră mare, posibil semn al prezenţei unei infecţii în organism. “Până în prezent, nu există date disponibile cu privire la utilizarea vaccinului în timpul sarcinii. Cantgrip poate fi utilizat în timpul alăptării”, spun specialiştii. “Ca urmare a vaccinării, pot apărea reacţii alergice, care conduc, în cazuri rare, la şoc”, se arată în prospectul medicamentului produs la Institutul Cantacuzino, din Capitală. “Noi nu am avut cazuri de reacţii severe în timpul testării vaccinului, dar ele pot apărea în cazul imunizării în masă”, recunoaşte dr. Alexandrescu.4230-204337-ser.jpg

Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”
Recomandări
Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”

✔ Dureri la locul injecţiei.
“Reacţiile semnalate au fost, în general locale, la 29% din persoane. Ele au constat în dureri la locul injecţiei, care au dispărut în două-trei zile, fără tratament”, a declarat prof. dr. Viorel Alexandrescu, directorul institutului.
✔ Migrene;
✔ Secreţii nazale apoase ce pot fi cauzate şi de alţi factori, în afara vaccinului;
✔ Febră uşoară, de maximum 37,5 grade Celsius.

Un număr semnificativ de persoane vaccinate poate resimţi:
✔ Stări de oboseală;
✔ Dureri musculare sau articulare;
✔ Frisoane;
✔ Ameţeli;
✔ Umflături la nivelul ochiului;

Dacă aceste reacţii persistă mai mult de două zile, pacientul trebuie să se adreseze medicului.

Următoarele reacţii adverse pot apărea în zilele sau în săptămânile de după vaccinare şi sunt similare cu cele raportate la vaccinurile gripale sezoniere:
✔ Urticarii;
✔ Alergii severe, care pot conduce la şoc anafilactic.

Acesta se manifestă prin umflarea gâtului şi a limbii, scăderea bruscă a tensiunii sangvine, accelerarea pulsului, vărsături şi, dacă nu se intervine medical rapid, poate cauza decesul pacientului.

✔ Vânătăi cauzate de scăderea bruscă a numărului de trombocite din sânge;
✔ Inflamaţii ale vaselor de sânge ce pot determina erupţii trecătoare de piele;
✔ Inflamaţii ale nervilor şi sistemului nervos;
✔ Sindromul Guillain-Barre (boală neurologică gravă).

Klaus Iohannis, după anularea alegerilor prezidențiale: „Am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate”
Recomandări
Klaus Iohannis, după anularea alegerilor prezidențiale: „Am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate”

“Conform literaturii de specialitate, în cazul vaccinării a milioane de oameni, există posibilitatea apariţiei unor efecte mai grave, precum sindromul Guillain- Barre, boală neurologică gravă, care poate fi chiar fatală”, a declarat şi Daniel Boda, preşedintele ANM.

Două femei însărcinate, în stare gravă

Două gravide, suspecte de gripă porcină, au fost internate la spitalele din Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj şi, respectiv, Oradea, judeţul Bihor. Femeile sunt în stare gravă şi au rămas sub supraveghere până când Institutul Cantacuzino va confirma sau nu prezenţa virusului.

Streinu-Cercel, primul român injectat cu Cantgrip4230-204340-prima.jpg

Secretar de stat şi director al Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Capitală, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel este primul român care s-a vaccinat împotriva gripei porcine. O asistentă cu mască i-a administrat doctorului injecţia, ieri, la prima oră. Exemplul specialistului a fost urmat de alte cadre medicale din spital. Nici unul dintre cei vaccinaţi nu a avut vreo reacţie adversă, declarând că a simţit doar înţepătura acului.

 

 

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI