INTERVIU | Cum s-au construit biserici în România după 1989. Giuseppe Tateo, antropolog italian: „Religia a fost acaparată de noile elite pentru a-și legitima prezența publică”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Multe dintre studiile strălucite despre România sunt scrise de cercetători străini. Giuseppe Tateo este unul dintre ei și l-am cunoscut acum mulți ani când făcea cercetarea în România. S-a născut în Italia, la Bari, a studiat literatură și filosofie la Universitatea din Torino, unde a urmat și un masterat în antropologie culturală și etnologie, după care a făcut studii doctorale în antropologie socială la Institutul „Max Planck” din Germania.
A avut o bogată activitate de cercetare la universități din Letonia, Cehia și Germania și este membru al Societății pentru Studii Românești. Recent a publicat o lucrare excelentă, apărută la Polirom: „Sub semnul crucii. Catedrala Mântuirii Neamului şi construcţia de biserici în România postsocialistă” (Traducere din limba engleză de Maria-Magdalena Anghelescu).
Libertatea: Cum a ajuns un cercetător italian în România pentru a studia fenomenul construcțiilor de biserici și Catedrala Mântuirii Neamului în perioada postcomunistă?
Giuseppe Tateo: Am venit în România pentru prima dată la 17 ani, ca voluntar într-o casă de copii înființată de iezuiții italieni, în Maramureș. De atunci m-am familiarizat cu limba și cu țara, iar interesul meu pentru antropologie s-a intersectat cu această legătură personală cu România. După ce am terminat masteratul la Torino, am aplicat pentru un doctorat la Max Planck Institute for Social Anthropology din Germania. Tema în anul respectiv era despre religie și schimbări socioeconomice: mă bucur că ideea de a scrie despre noua catedrală - cea mai înaltă din lumea ortodoxă, dar și clădită alături de Casa Poporului - a părut convingătoare comisiei de doctorat și nu numai mie.
- Care au fost cele mai dificile probleme întâlnite aici? Cum ne vede un italian pe noi, românii?
- Mi-e greu să pomenesc dificultăți, căci cele care încă mă uimesc sunt asemănările, mai mult decât diferențele: nu numai lingvistice, dar mai ales când vine vorba de cultura ospitalității și de felurile similare de a socializa prin umor și autoironie. Paradoxal, momentele de adevărată alteritate le-am simțit în biserică: prima dată când am văzut enoriași sărutând moaștele. În ignoranța mea, judecasem acest lucru aproape ca o formă de idolatrie, chiar dacă în sudul Italiei (de unde provin) ai găsi forme devoționale la fel de intense.
Nu o să uit când, în timpul unor slujbe, un grup de credincioși stătea sub epitrahilul preotului atunci când rostea binecuvântarea finală. Toți cei din capelă erau legați unii de alții punându-și mâinile pe umărul vecinului: când un vecin a pus mâna pe umărul meu, avusesem senzația că noi toți, în biserică, eram o ființă unică, uniți de ceva atât de invizibil, cât și puternic.
- Cu ce se ocupă cartea? Am o vagă impresie că titlul e puțin derutant. Adică, are mai multe substraturi, destul de complexe...
- Cartea povestește cum apariția unor figuri politice, antreprenoriale și intelectuale după 1990 s-a petrecut „sub semnul crucii” - adică, prin asocierea cu o identitate ortodoxă. Mi-am propus să povestesc o istorie alternativă a României postsocialiste, luând ca studiu de caz unul dintre cele mai semnificative proiecte infrastructurale de după 1990: Catedrala Mântuirii Neamului.
Dar odată ce am început să reconstruiesc istoria catedralei, au ieșit la iveală mai multe: de pildă, construcția altor 33 de catedrale și a peste 4.000 de lăcașuri de cult ortodoxe - 10.000, dacă socotim toate cele 18 culte recunoscute. Această supraproducție de simboluri religioase - fără precedent niciunde în alte țări din estul Europei - nu e pur și simplu efectul unei „renașteri religioase”, care e o expresie derutantă din mai multe motive.
- E adevărat: după 1990 am asistat la o explozie fără precedent a religiosului în toate formele sale: în Piața Universității, studențimea îngenunchea și se ruga, se cântau imnuri religioase și începuse să apară biserici noi la fiecare colț de stradă. Tu urmărești fenomenul construcțiilor de biserici din epoca postcomunistă: care e secretul acestui fenomen?
- Dorința de a exprima propria credință fără restrângeri a fost, într-adevăr, un factor relevant atât în timpul protestelor din iarna lui 1989, cât și în anii ’90. Și cei care crescuseră fără învățământ religios până atunci s-au convertit într-o perioadă de mare entuziasm față de religie și spiritualitate. Bucureștiul se trezise cu cartiere întregi fără biserici, dezvoltate în timpul socialismului. Era firesc să se construiască lăcașuri de cult acolo.
Zidirea noilor biserici era între prioritățile absolute în agenda primului sfânt sinod din epoca democratică: și așa s-a ajuns ca aproape un sfert dintre bisericile din București să fie construite după 1990. Dar pentru a ajunge la acest rezultat, trebuie luat în calcul și felul în care preoții sunt evaluați de superiorii lor și faptul că abundentele fonduri publice puse la dispoziție de către politicieni dornici de a se arăta credincioși adevărați au devenit o ocazie de afaceri pentru firmele de construcții.
- Care este legătura între noul regim postcomunist și construcția de biserici sau corelația cu semnul crucii - în sensul monumentalist sau simbol public - căci tu urmărești această conexiune.
- Promovarea crucii ca monument civic, nu numai religios, m-a fascinat enorm. În carte povestesc cum au ajuns acolo acele cruci din Piața Universității, care este chiar și astăzi simbolul angajamentului civic al bucureștenilor. Omniprezența crucii în spațiul public oglindește un proces de secularizare cu totul diferit de cel occidental. Cine fusese membru de partid - dacă nu chiar aparatchik - s-a regăsit peste noapte un sfios anticomunist. Și astfel, crucea a devenit un simbol de certificare anticomunistă, nu numai de credință: au ridicat monumente în formă de cruce nu numai BOR-ul, ci și Ministerul Culturii, asociații cetățenești și chiar și SRI-ul, în Drumul Taberei, în cinstea „luptătorilor antiteroriști”…
- Și eu lucrez la o carte despre anii '90 - Generația canibală - și observ multe idei comune. Spune-mi, te rog, există o corelație între această „nouă ordine morală” post-1989 și intersecția ei cu noul regim politic, economic și religios, care la un moment dat par ca un soi de „trinitate” care o legitimează? Care sunt legăturile dintre cele trei?
- Cred că sunt două fenomene relevante aici. Mai întâi, faptul că religia a fost acaparată de noile elite pentru a-și legitima prezența publică. Exemplele sunt nenumărate: de la propunerea senatorului Sorin Ilieșiu de a plasa o cruce gigantică în Piața Universității la pelerinajul organizat la catedrala din Voluntari de către Gabriela Firea în 2016, cu puțin înainte de alegeri.
Și apoi, victimizarea față de puterea socialistă de către BOR. Acest discurs este esențial, pentru că justifică edificarea bisericilor și catedralelor ca o formă de recompensare morală și materială. Din nefericire, este și o formă de rescriere a istoriei, care ignoră prigonirea mult mai aspră a altor grupuri religioase: dacă BOR reprezintă astăzi 86% din populație (și nu mai puțin) este și datorită desființării Bisericii Greco-Catolice din 1948.
- Construirea catedralei este un act al mărturisirii de credință sau mai degrabă un act politic, un act de legitimare politică a bisericii?
- În timpul cercetării am găsit un document de arhivă care arată cum, la sfârșitul anilor '90 ai secolului al XIX-lea, mai mulți miniștri ai cultelor au mutat fondurile destinate catedralei către învățământ.
Mi s-a părut o descoperire importantă, mai ales dacă o punem în comparație cu ce au făcut guvernele postcomuniste din toate culorile politice: legi ad-hoc care garantează terenuri și finanțare pentru catedrala națională; o masivă campanie de privatizare; mărirea progresivă a fondurilor pentru salarizarea clerului și infrastructura religioasă. Care ai zice că e țara mai seculară, cea de atunci sau cea de acum? Desigur, unii - donatori, clerici, niște credincioși - cred sincer în acest proiect și au tot dreptul. Dar sunt și multe alte lucruri: un act de revendicare a spațiului, unul de oportunism politic, o investiție publică contestată etc.
- Cum vezi apropierea Catedralei Mântuirii Neamului de Casa Poporului - o investiție aparent ilogică, dar cu o funcție politică esențială în vechiul regim: e o apropiere întâmplătoare sau există un fir care le leagă?
- E știut faptul că au fost propuse mai multe locații pentru catedrală: din motive logistice, economice sau legate de patrimoniu, până la urmă s-a ajuns în cea actuală. Dar cât de ironic este faptul că tocmai sistematizarea urbană ceaușistă a creat spațiu pentru catedrala națională?!
Discursul naționalist este primul element de continuitate pe dealul Arsenalului: tocmai acum câteva zile, la paraclisul catedralei s-a prăznuit hramul Înălțării Domnului, care după o lege din 1995 coincide și cu Ziua Eroilor. Denumirea cea mai folosită a lăcașului este acum „Catedrala Națională”. Plasată în centrul unui triunghi compus de Ministerul Apărării, Palatul Parlamentului și Academia Română, sintetizează perfect contopirea între stat, națiune și religia ortodoxă. E un derapaj mult prezent chiar și în gândirea teologică: mult apreciatul teolog Dumitru Stăniloae fix asta a încercat să facă, și nu surprinzător va fi canonizat anul viitor.
- Și dacă e să faci o mică comparație, de final - știu că e foarte speculativ: cine sunt mai religioși - italienii sau românii? Seamănă sau nu prea la acest capitol?
- Există și asemănări, și diferențe... Postul, de pildă, este o practică mult mai importantă la ortodocșii români decât la catolicii din Italia. Dar știi la ce se aseamănă cel mai mult? Ambele țări îmbătrânesc repede. Biserica rămâne un reper social esențial pentru oamenii în vârstă și preotul o figură care știe încă să îi asculte și să le acorde atenție, în timp ce lumea urbanizată și accelerată de afară îi ține la marginea vieții sociale.
HOPAHPO 21.06.2024, 17:38
Sau omis multe date care ar trebui spuse chiar daca multi clerici o sa faca o criza de nervi.Biserica in Romania a fost si va ramane un lacas unde oamenii religiosi sau mai putin religiosi cauta linistea de care au nevoie. Dupa 1989 bisericile au capatat un alt rol acela de a albi constiinta multor persoane care au profitat si inca profita de legi care doar ei le cunosc . Putini preoti au vocatie si cei care au ales acest drum, nu se implica in ajutorul spiritual al enoriasului (ce sa mai zic de ajutorul material)Din 100 de preoti intre 25 si 30 isi fac drum spre politica,ceia ce inseamna faresie.Nu poti slujii la doi stapani asa de diferiti. Apoi sa vorbim despre maretia bisericilor, a Catedralei din Bucuresti .Totul este pompos si fara acel spirit de liniste si reculegere.Chiar trebuia sa faca ce a facut Ceausescu cu palatul parlamentului ? Maretia nu este un simbol de smerenie ,este fala celor care se cred ca aurul din crucile care le poarta si marimea lacasului le fac nemuritori
gigiladrea 21.06.2024, 18:34
stiam ne-au spus parca britanicii in urma cu vreo 10 ani sau mai mult in romania s-au construit dupa 89 3000 de biserici si nici un spital sau scoala noua mai stim ca bor e singura institutie care nu e controlata de anaf curtea de conturi etc nici o institutie a statului cu atributii de control contabil si financiar de unde suspiciuni serioase de frauda si spalare de bani valabile si azi
suparman 21.06.2024, 18:43
In altarul Catedralei Nationale se afla sute de mii de nume, ale romanilor care si-au dat viata in apararea Romaniei, in toate razboaiele incepand cu cel de Independenta din 1877 si pana la WW2. Listele au venit de la Ministerul Apararii. De altfel ideea construirii ei a aparut prima oara in 1877, ca simbol al victoriei romanilor asupra turcaletilor. Exact cum construia Stefan cel Mare cate o biserica dupa fiecare lupta. Si 2) Ca tot spunea cercetatorul italian de Paraclisul Catedralei Nationale, in ultimii 11 ani, prin campaniile organizate de voluntarii sai, au fost recoltati de la 40 de mii de romani, +20 de mii de litri de sange, din care o buna parte s-au dus si in Ucraina, pentru victimele razboiului de acolo, nu numai pentru romanii care aveau nevoie. Foarte bune si interpretarile, dar hai sa vedem intai faptele.
theo_s 21.06.2024, 20:07
"religia a fost acaparată de noile elite pentru a-și legitima prezența publică" - un fals si o enormitate. Vezi si exemplele. Sigur ca diversi politicieni au sustinut proiecte cu obiect religios, inclusiv pt. a-si se promova. N-are nicio legatura cu "ACAPARAREA". Nu a "acaparat" nimeni "religia" :)))). Mi-as face insa griji ca securitatea a acaparat toate partidele, ca mai toata economia e acaparata de capitalul strain, dar astea nu sunt ingrijorari de pe lista Ringier. Cat despre "contopirea între stat, națiune și religia ortodoxă. E un derapaj" .... ar fi mult mai bine sa ramana deplin separate, nu? Mult mai usor sa influentezi, controlezi, demontezi un stat ... necontopit. O identitate nationala si religioasa puternica ... nasol. Problem.
musatm000 21.06.2024, 21:44
Daca ar fi fost sa inceapa astazi construirea acestei catedrale nu cred ca s-ar mai fi construit...bine ,in spatele internetului poate spune oricine,orice doreste,poate manipula sau duce in derizoriu ...una este una si alta este alta referitor la spitale sau biserici ,cei mai multi bani i-au dat romanii simpli cetateni chiar daca politicienii fanarioti acapareaza periodic scena dar va pun o intrebare: De ce stadioane de douazeci de milioane si nu spitale? Din fotbal castiga doar o mana de oameni si stim cine .Eu nu vreau sa supar pe nimeni,nici macar pe cei ce merg de doua ori la biserica intr-un an dar,doar Biserica ne mai pate tine gramada si referitor la Patriarh ,de cand a fost numit sau ales Mitropolit a demonstrat ca este un bun organizator al Romaniei , poate cel mai bun intelectual al acestor vremuri. Mult bine cititorilor si comentatorilor ziarului Libertatea.