Istoria Europei, dezvăluită de secetă. Obiecte și locuri pierdute au ieșit din nou la lumină după sute de ani

Comentează
Arhiva foto

Scăderea nivelului apei din râurile Europei, provocată de seceta severă din această vară, a dezvăluit părți din istorie care erau considerate pierdute. Tabere romane, sate fantomă sau epave din cel de-Al Doilea Război Mondial, au ieșit la iveală în ultimele luni pe fondul secetei despre care specialiștii spun că poate fi considerată cea mai gravă din ultimii 500 de ani, relatează The Guardian.

”Dacă mă vezi, atunci să plângi”. Este avertismentul dur, scris în limba germană pe o stâncă din râul Elba, lângă orașul Děčín, din nordul Cehiei. Așa-numita „piatră a foamei” de la Děčín este una dintre zecile de astfel de stânci din râurile Europei centrale, gravate pentru a marca nivelul lor în timpul secetelor istorice. Sunt, în același timp, un avertisment pentru generațiile viitoare despre foametea și greutățile care ar putea urma de fiecare dată când ele devin vizibile.

Așa-numita „Piatra Foamei” din Decin, Republica Cehă. Foto: Profimedia

Cercetătorii cehi spuneau în 2013 că inscripția de pe piatră „exprima faptul că seceta a adus o recoltă proastă, lipsă de hrană, prețuri mari și foamete pentru oamenii săraci”.

Hunger stones, wrecks and bones: Europe’s drought brings past to surface https://t.co/7bm0J9lDMD The hunger stone at Děčín in the north of the Czech republic, shows the writing in times of severe drought, when drops failed and people starved, several times over past centuries. pic.twitter.com/Dokd5RtmhD— Biodiversityloss (@BiodiversitySoS) August 20, 2022 

Cel mai vechi an care poate fi citit pe piatra Děčín este 1616. Urmele inscripțiilor referitoare la secete mult mai timpurii, din 1417 și 1473, au fost în mare măsură șterse de-a lungul timpului. Alți ani secetoși sunt consemnați între 1707 și 1893.

Pietrele sunt doar câteva dintre vestigiile care au văzut din nou lumina zilei odată cu seceta din acest an.

Secretele de sub râul Po

Din apele râului Po, cel mai lung râu al Italiei, care a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 70 de ani, au ieșit, pe rând:

  • rămășițele unui cătun antic din Piemont
  • epava Zibello, o barjă de marfă de 50 de metri scufundată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
  • un vehicul militar nazist și, lângă Mantua,
  • o bombă de 450 kg, a cărei descoperire și detonare au dus la evacuarea a peste 3.000 de oameni care locuiau în zonă

În Lombardia, fundațiile clădirilor din lemn datând din epoca bronzului au fost dezvăluite odată cu scăderea nivelului apei din râul Oglio, în timp ce craniul unui căprior, care este de acum 100.000 de ani și rămășițe de hiene, lei și rinoceri au apărut în zonele secate ale lacului Como.

La Roma, Tibrul în retragere a readus la lumină ruinele unui pod despre care se crede că a fost construit în secolul I pentru împăratul Nero.

Seceta din Italia a dezvăluit „Podul lui Nero”, o comoară arheologică îngropată de apele râului Tibru. Foto: Profimedia

Și nivelul Dunării, al doilea cel mai lung fluviu al Europei, a scăzut în ultimele luni, astfel că în Serbia, în apropiere de granița cu România, au ieșit la suprafață epavele a peste 20 de nave de război germane pline cu explozivi.

În Spania, localități scufundate de mult timp au devenit acum atracții turistice. Așa s-a întâmplat cu Aceredo, un oraș mic de lângă granița cu Portugalia, care a fost inundat de râul Lima în 1992 pentru a face loc lacului de acumulare Alto Lindoso, și care a reapărut în această primăvară.

O fotografie făcută cu o dronă a caselor din fostul sat Aceredo, în Ourense, Galicia, Spania, 15 martie 2022. Satul Aceredo a fost îngropat sub apă din cauza construcției unui rezervor în 1992, dar în 2021 satul a a reapărut din cauza secetei. Foto:

Secarea lacului acumulare As Conchas a expus și Aquis Querquennis, un fort roman construit între 69 și 79 d.Hr. Situl a dispărut sub apă în 1949, dar zona de 2,4 hectare a ieșit acum la suprafață.

Castrului roman Aquis Querquennis, acoperit până acum de apele lacului de acumulare As Conchas, a ieșit la suprafață în Spania. Foto: EPA

Tot în Spania, în comunitatea Galicia, apele lacului de acumulare Belesar, construit în 1963, au expus satul scufundat din vechiul Portomarín, permițând vizitatorilor să se plimbe prin casele sale. În Extremadura, de sub apele lacului de acumulare Cijara a apărut un pod din secolul al XV-lea, la fel cum a ieșit la iveală și biserică Sant Romà de Sau, din secolul al XI-lea, în Catalonia.

Și tot în zona iberică, seceta a readus în actualitate așa-numitul ”Stonehenge spaniol”, un cerc preistoric din blocuri de piatră, acoperit până acum de apele unui lac de acumulare. Cunoscută sub denumirea de Dolmenele de Guadalperal, construcția datează din anul 5.000 î.Hr., potrivit specialiștilor, relatează Reuters.

Un sat scufundat poate fi străbătut acum la pas și în Germania. Berich, situat lângă localitatea Waldeck din centrul țării, era acoperit de 12 metri de apă din 1913. Iar în Bringhausen, secarea lacului de acumulare Edersee a scos la iveală un fost cimitir.

Vechiul cimitir uscat Bringhuser din Golful Bringhuser. Foto: Profimedia

În Elveția, în urma topirii ghețarilor au fost găsite rămășițe umane neidentificate pe o potecă veche care traversează ghețarul Chessjen din cantonul sudic Valais, iar un avion de mici dimensiuni, cu care trei elvețieni s-au prăbușit pe ghețarul Aletsch, pe 30 iunie 1968, este acum din nou vizibil.

Epava avionului prăbușit în 1968 în Elveția.

Astfel de situații au fost întâlnite și în Norvegia, unde gheața tot mai mică a scos la iveală o tunică de lână din epoca fierului, o sandală în stil roman și o săgeată, despre care se crede că are o vehime de 1.300 de ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!