Cuprins:
Nelu Tătaru, trimis în judecată alături de alte trei persoane
Alături de Nelu Tătaru au fost inculpate alte trei persoane. Pe 10 octombrie, DNA a anunțat că fostul ministru al sănătății este urmărit penal pentru luare de mită.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 3 aprilie – 12 iulie 2024, Nelu Tătaru, în calitate de angajat al Spitalului Municipal Dimitrie Castroian din Huși, a primit mită de 57 de ori, constând în „sume de bani cuprinse, în general, între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători)”.
Fostul ministru al sănătății neagă că ar fi luat mită
Mita i-a fost dată, susțin procurorii, pentru intervenții chirurgicale, consultații și eliberarea de rețete, însă fostul ministru al sănătății s-a declarat nevinovat.
„Nu am primit niciun ban. Nu am atins niciun ban. Au fost niște provocări, dar nu i-am luat”, a spus Nelu Tătaru.
Au găsit o găină în biroul său de la spital
Pe 14 octombrie, Camera Deputaților i-a ridicat imunitatea fostului ministru, pentru ca DNA să facă percheziții informatice și domiciliare. Pe 17 octombrie, procurorii DNA Iași au găsit o găină în biroul lui Nelu Tătaru de la spital.
Pe 4 noiembrie, Nelu Tătaru a fost plasat sub control judiciar până în ianuarie 2025.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
HOPAHPO • 12.12.2024, 19:14
Cand vad atata coruptie si luari de mita din partea unor persoane care au salariul mult mai mare decat cel ce ofera mita , imi este rusine . Cei care ofera mita sunt disperati ca nu pot avea toata atentia si ingrijirile din partea medicilor si asistentelor . Nu este o scuza , dar cand te vezi intr o situatie limita , faci orsice pentru sanatate . Si asta este partea care o exploteaza medicii si asistentele , uitand ca au depus un juramant cand au terminat facultatea . Nimeni nu se gandeste ca la suferinta bolnavilor sea adauga si grija banilor care ii ofera medicilor .Ce constiinta ai tu cand sti ca acea persoana are nevoie de liniste si de medicamentele necesare si nu de unde o sa scoata banii pentru ceia ce acesti "oameni " trebuie sa gratuit ? De ce in alte tari europene nu se intampla la fel ? Pentru ce te ai facut medic sau asitent , ca sa primesti un al doilea salariu in forma de mita ? Mita ar trebui sa fie pedepsita si cu suspendarea din spitale .