Potrivit organizatorilor, acțiunea a avut drept scop promovarea artei, tradițiilor și valorilor românești. Cele o sută de fete, din România și Republica Moldova, s-au costumat în ii și au defilat în holul Universității Dunărea de Jos. Sub privirile numeroșilor gălățeni prezenți la Universitate, fetele și-au etalat mândre ținutele populare cu o vechime cuprinsă între 70 și 140 de ani. Inițiatoarea proiectului Flori de Ie, Cristina Chiriac, afirmă că scopul acțiunii este acela de a promova arta, tradițiile și valorile românești.
”Costumele fac parte din colecţia etnografică Flori de Ie. Am costume din Arad, Beiuş, Caransebeș, Oltenia, Gorj, Mehedinți, de peste tot…Sunt diverse şi cât mai frumoase. Am luat în calcul să scot în evidenţă vechimea costumelor; sunt costume cu o vechime de 70-140 de ani. Anul trecut, pe 24 ianuarie am fost la Palatul Culturii din Iași, iar acum am venit la Galaţi, unde parada este cu o sută de fete, pentru că este anul centenar. Am venit la Galaţi pentru că am fost invitaţi şi pentru că Româmia nu e doar la Iaşi sau Bucureşti, România e peste tot şi cred că e bine ca măcar o dată pe an să ne readucem aminte deînaintaşii noştri şi de ce au înfăptuit ei pentru ca noi să fim astăzi aşa cum suntem”, a spus fondatoarea acțiunii Flori de Ie, Cristina Chiriac.
Colecția Flori de ie cuprinde peste 150 de costume tradiționale românești, modele unicate, cu broderii deosebite, din fir de mătase, bumbac sau metalic. Acțiunea de la Galați s-a derulat la inițiativa Asociației „IUBESC GALAȚIUL” și Flori de ie, în parteneriat cu Patronatul Femeilor din Meșteșugărit, Prefectura Galați, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, Brândușa Bordeianu Make-up Artist, Casa de Cultură a Studenților Galați, Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni, Laura Cristiana Hulubei, cu sprijinul SISSI. Inițiatorii acțiunii Flori de Ie doresc să organizeze o astfel de paradă şi la Barcelona.
Citește și
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro