O zi de inghet pentru 10.000 de lei

Stau aliniati, de o parte si de alta a trotuarului, fiecare in fata cate unei bucati de musama ieftina, pe care au aranjat niste lucruri de prin casa. Suporta ore-n sir frigul ca sa vanda de 10.000 de lei. In spatele pietei Obor din Bucuresti, cativa batrani si-au „incropit” un mic univers: cel al vanzatorilor de vechituri.
Suruburi, bucati de sarma, platouri decolorate, pantofi scalciati, haine purtate si mancate cu „pofta” de molii. Orice. Insirate pe jos, pe cate un plastic gros sau pe-o bucata de musama. Foarte rar pe cate o masuta plianta, considerata „de lux”. Pentru oamenii saraci, micul „targ” de vechituri e singura „vitrina” de magazin in care isi pot permite sa priveasca si uneori chiar sa se caute de niste bani prin buzunare pentru „cumparaturi”. Majoritatea vanzatorilor de ocazie sunt oameni trecuti de 60 de ani, care nu-si permit din pensie decat „firimituri” de viata. Iau de prin casa lucruri care nu le mai trebuie si ies cu ele in strada, sperand sa tenteze pe cineva. Uneori, trece ziua si nu vand absolut nimic. 100.000 de lei „incasati” e pentru ei o mica industrie.
La cei 53 de ani, Tudor Raducan are o rabdare de fier. Vine aproape zilnic cu ceva „marfa” si sta ore-n sir in frigul taios, asteptand resemnat clientii. Are de vanzare o pereche de pantofi de lac, purtati cativa ani buni, doua suporturi de brad, un platou, o poseta cu forma ciudata, o pereche de botosei din lana si doi bureti de spalat vase. „Azi n-am vandut nimic. Pe frigul asta, putini au rabdare sa stea sa se uite. Nu stau de placere aici. Dar si cateva zeci de mii conteaza. Nu ne ajuta nimeni, sotia are pensie mica, asa ca mai vindem una, alta. Uneori imi ies doar 10.000 pe zi”, spune, cu amaraciune, barbatul.
La vreo 10 pasi mai incolo, un batran trecut de 70 de ani dardaie de frig langa vreo trei paltoane „expuse” pe jos si o mana de hainute de bebelus. Ma intreaba imediat daca vreau sa cumpar ceva. Ritmic, vorbele ii sunt intrerupte de o tuse groasa, in care ghicesti imediat urmele tigarilor ieftine. Caciula groasa, de blana, e gaurita in cateva locuri, iar fularul de lana, decolorat de atata spalat, acopera cu greu gulerul rupt al hainei. Batranul spune ca vine in fiecare zi sa vanda „vechiturile astea”, dar nu intotdeauna are noroc de clienti. „Am cojocul asta, il dau cu 80.000 lei. Si o haina groasa, de iarna, de-a nevestei. Stau de vreo saptamana cu lucrurile astea aici. Ba mai vand un lucru de prin casa, ba ce-mi mai dau vecinii, de mila”, spune batranul. Langa el, o doamna vinde cateva pungi de pufuleti. Si „vecinul” isi pazeste cu privirea hainele de lana, pentru bebelusi, un pic prafuite.
In „vitrinele saracilor”, orice produs mai scump de 20.000 este un lux.

Urmărește-ne pe Google News