Așa își începe pe Facebook autobiografia Mihai Șora, care „a jucat”, la 102 ani, în reclama eMag. Prezența lui Șora, filosoful-lider al protestelor din ultimii ani din Piața Victoriei, este mult discutată și de-a dreptul controversată.

Reproșurile vin să scoată în evidență diferențele dintre biografia reală și cea a personajului din filmul cu trenul oprit de comuniști.

„Mihai Șora nu avea 30 de ani, ci 53, atunci când, în 1969, a încetat să mai colaboreze la vârf cu regimul comunist din România”, scrie editorialistul Libertatea, Patrick Andre de Hillerin.

Pentru a încerca să lămurească publicul, Mihai Șora anunță în continuare: „Vom vorbi despre toate, dragii mei. Despre libertățile mici, anodine, și despre Libertatea cu majusculă, despre cea formală și cea autentică. Vom povesti pe îndelete despre vremurile de odinioară, despre Franța din timpul Ocupației naziste, despre România de după război, despre Ana Pauker și Teohari Georgescu.”

Și fiul său, Tom Șora, a simțit nevoia să scrie în apărarea tatălui său. „Tatăl meu, Mihai Șora, a fost și este supus unor atacuri infame, cu scopul de a-l discredita”

Despre simboluri, mesaje publice și biografia unui simbol al recentelor proteste, despre controverse, fără patimă – la Adriana Nedelea LA FIX.

Citeşte şi:

Mihai Șora, prima reacție la controversele iscate de clipul pentru eMag: „Vom povesti pe îndelete despre vremurile de odinioară”

Starea Libertății | De ce crede Dragoș Pătraru că în clipul de la eMAG e „imposibil să fie vorba de Mihai Șora”

Istoria la un click distanță | Despre libertate versus comunism, în reclama eMAG cu Mihai Șora

Urmărește-ne pe Google News
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
Ce a putut să facă Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu, imediat cum a aflat că a ajuns sărac lipit pământului. RESPECT!
Playtech.ro
Ce a putut să facă Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu, imediat cum a aflat că a ajuns sărac lipit pământului. RESPECT!
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Observatornews.ro
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
Știrileprotv.ro
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer