Încă un om a murit în tăcerea generală. Niciunul dintre cei 10 pacienți cu Covid știuți care s-au sinucis în spitale n-a primit ajutor psihologic

Joi, 3 decembrie, un bărbat în vârstă de 68 de ani, internat cu COVID-19 în secția ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei, din Galați, s-a sinucis în spital. Era spitalizat de două săptămâni, dar starea lui se ameliorase.

Este doar unul din cele (cel puțin) 17 cazuri de sinucideri asociate pandemiei de COVID-19, despre care a relatat presa din România, de la mijlocul lui aprilie până la începutul lui decembrie. E vorba de oameni care au fost confirmați sau erau suspecți, sau care se temeau că se vor infecta cu noul coronavirus.

În 10 dintre aceste cazuri, persoanele respective, diagnosticate sau suspecte de COVID-19, și-au luat viața chiar în spitalele în care erau internate.

Psihologul poate contribui la acceptarea diagnosticului, la reducerea nivelului de anxietate, precum și la integrarea experienței de boală în povestea personală de viață.

Profesor doctor Doina Cozman, preşedinte al Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie şi al Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului:

Pornind de la aceste știri, am încercat să aflăm dacă și ce fel de suport psihologic/psihiatric primesc bolnavii de COVID în spitalele din România.

„Am început un tratament psihiatric după ce am avut COVID”

Recomandări

Concluziile Corpului de Control și ale Comisiei de la Spitalul Pantelimon, unde un asistent a reclamat că 17 pacienți au murit la ATI: Acuzațiile false, pacienții tratați corect

Aura, 52 de ani, este asistentă medicală și s-a infectat cu noul coronavirus în august. Mai bine de două luni s-a luptat să devină „negativă”. Experiența din spital i-a creat o tulburare anxioasă puternică, de care femeia n-a putut scăpa decât apelând la serviciile unui psiholog din mediul privat. 

În spital ești izolat, te simți foarte singur, asistentele vin la tine pentru tratament și pleacă. Medicul te vede o dată pe zi. Am intrat în depresie, plângeam mult, voiam să plec acasă.

Asistentă medicală:

A fost externată la cerere din spital, deși era pozitivă. Și acasă, starea de anxietate a continuat. Imediat ce a ieșit negativă, a căutat ajutor specializat: „Nu puteam singură, aveam insomnii groaznice, depresie, aveam nevoie de ajutor. E un tratament ușor pe care-l primesc de la psihiatru, dar pe mine mă ajută”.

Asistenta crede că toată expunerea despre ce se întâmplă la Terapie Intensivă îi sperie pe oameni. „Pacienți au fost mereu la ATI și înainte de pandemie, dar acum, toate imaginile astea te fac să-ți zici: Doamne, sper să nu ajung și eu în terapie”. 

Stresul spitalizării

„Mesajul permanent care vine pe toate canalele e că virusul ucide. Creează un stres de amenințare vitală, care e greu de dus pentru orice persoană, mai ales pe termen lung”, spune Cătălin Nedelcea, profesor și președintele comisiei de psihologie clinică și psihoterapie din cadrul Colegiului Psihologilor din România (CPR).

Recomandări

Anchetă privind fraudarea alegerilor parlamentare din 2020. Dosarul, ținut la sertar trei ani, implică mai mulți lideri PNL

Sunt multe comentarii de acest fel pe diferite grupuri, care arată impactul psihologic al îmbolnăvirii cu COVID. În multe cazuri, oamenii se plâng de experiența spitalizării.

Lucrul cel mai important în astfel de situații e prezența unei persoane alături, suportul emoțional și, în mod paradoxal, tocmai de-asta suntem privați în perioada asta

Cătălin Nedelcea:

Specialiștii în sănătate mintală din întreaga lume se așteaptă la un val de tulburări psihice cauzate de criza COVID.

„Rata ridicată a tulburării de stres posttraumatic (PTSD) este prevăzută și la supraviețuitorii de COVID-19 cu spitalizare prelungită sau lipsă de asistență adecvată la domiciliu”, explica și psihiatrul Armando DAgostino de la Spitalul ASST Santi Paolo e Carlo din Milano, Italia.

Recomandări

Victoria Rusiei în Ucraina este un scenariu îngrozitor pentru NATO, avertizează ISW. România se află printre țările expuse

La Spitalul Caritas „nici nu există postul în organigramă”

La mijlocul lui octombrie, un ambulanțier în vârstă de 57 de ani, angajat la un serviciu privat de ambulanță din județul Teleorman, a fost internat la Spitalul Caritas din Roșiorii de Vede, diagnosticat cu COVID-19. Avea o formă ușoară a bolii. La două zile de la internare, bărbatul s-a sinucis în spital. Bărbatul i-a spus unui coleg din salon că se simțea vinovat că și-a infectat familia cu COVID-19, a relatat presa. 

În spital, nu lucrează niciun psiholog. „Nici nu există postul în organigramă”, spune pentru Libertatea Valentina Robu, managerul Spitalului Caritas, din Roșiorii de Vede.

Eu sunt manager la spital de pe 10 aprilie. De atunci încerc să schimb organigrama și să transform un post pentru un psiholog.

Valentina Robu:

Despre ambulanțierul care și-a luat viața precizează că „nimic din comportamentul dânsului nu a dus cu gândul că ar face un asemenea gest”.

Spune însă că bărbatul „rugase asistentele să fie externat la cerere”, deși era internat de doar două zile.

„Una dintre asistente era la tratament în salon, cealaltă ieșise să-i aducă declarația pe propria răspundere că vrea să plece la domiciliu, contrar avizelor medicale că trebuia să își continue tratamentul, și dumnealui s-a dus în toaleta salonului de unde s-a aruncat”, povestește managerul. 

Psihiatrul de legătură, care nu există la noi

„Cel mai util ar fi să existe serviciul de psihiatrie de legătură (Liaison Psychiatry) în fiecare spital în care exista potențial de mortalitate. Sunt doar câteva astfel de servicii în țară: la București, Timișoara, Cluj-Napoca”, spune profesor doctor Doina Cozman.

„Psihiatrul de legătură poate identifica precoce debutul unor tulburări psihice cu potențial de hetero sau autoagresivitate la pacienții internați pentru afecțiuni somatice, inclusiv COVID-19”, explică aceasta.

Practic, prin intermediul acestui serviciu de psihiatrie de legătură, un medic infecționist poate să îi ceară un consult sau o părere medicului psihiatru, dacă observă că apar complicații psihologice sau tulburări psihiatrice ale bolilor medicale.

Spitalul TBC din Sibiu nu are psiholog angajat

Nici la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, care este spital-suport COVID, nu este angajat niciun psiholog. La mijlocul lui octombrie, în spital s-a sinucis un pacient diagnosticat cu COVID-19, în vârstă de 73 de ani.

„Nu avem psiholog. Noi doar în regim de parteneriat colaborăm cu un psiholog”, explică Odeta Veștemean, șef birou managementul calității la spital.

Psihologul este chemat la cererea pacientului sau la recomandarea medicului curant din cadrul spitalului.

„Dacă sunt afecțiuni de tip psihiatric, avem contract de colaborare și cu spitalul de psihiatrie”, mai precizează angajata Spitalului TBC.

Pacientul care s-a sinucis în spital în luna octombrie nu avea antecedente psihiatrice și nici simptome premergătoare acestui incident, care să alerteze personalul medical.

Odeta Veștemean:

„Dacă ar fi existat semne care să trădeze o cădere psihică a pacientului infectat cu COVID-19, am fi solicitat consult psihiatric de specialitate și i s-ar fi oferit serviciile medicale de care ar fi avut nevoie”, adaugă Veștemean.

„Nu cred că a dat vreun semn de depresie”

Pe 23 noiembrie și-a luat viața un bărbat din județul Vaslui, în vârstă de 43 de ani, care lucra ca polițist de frontieră. Acesta fusese externat de câteva zile de la Spitalul Municipal de Urgență Elena Beldiman, din Bârlad, după ce s-a vindecat de COVID-19. A rămas însă cu o depresie profundă, pentru care urma tratament medicamentos, potrivit anchetatorilor.

Polițistul nu a fost consiliat de vreun psiholog în timpul internării. 

Nu cred că a dat vreun semn de depresie sau ceva, că dacă era așa, sigur se chema un psiholog, inclusiv psihiatrul.

Medicul Angelica Gramaticu, purtător de cuvânt a spitalului:

Aceasta precizează că la Spitalul de Urgență Elena Beldiman Bârlad lucrează patru psihologi, dar unul dintre ei e internat, fiind diagnosticat cu COVID-19.

„Părea a fi în regulă”

Pe 28 noiembrie o femeie de 55 de ani, diagnosticată cu COVID-19, s-a sinucis în baia Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Femeia nu a fost consultată psihologic, deși în spital sunt doi psihologi angajați, „pentru că nu dădea niciun semn că ar avea o problemă în sensul ăsta”, spune Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al spitalului.

„Doamna nu era cunoscută cu antecedente psihiatrice. Avea o formă medie de COVID. Primea tratament simptomatic antiviral, antibiotic, antiinflamator. Părea a fi în regulă. La un moment dat au vrut să-i administreze acea mască cu oxigen pe față și a refuzat-o, spunând că nu o suportă, pe urmă și-a cerut scuze că nu a acceptat. Părea un om echilibrat”, adaugă purtătorul de cuvânt.

„Doamna psiholog a luat decizia de a merge în saloane, de a le observa fețele, posturile, atitudinile, măcar să-și facă niște însemnări, să observe dacă sunt potențiale probleme cu unii dintre pacienți. Că e foarte greu de trecut prin boala asta”, explică purtătorul de cuvânt al spitalului din Bistrița. 

„O depresie puternică nu poate trece neobservată”

În cazurile documentate de Libertatea, reprezentanții spitalelor au spus că pacienții care s-au sinucis nu au dat deloc semne că s-ar confrunta cu probleme psihice. Dar asta e foarte puțin probabil, spune Cătălin Nedelcea, de la Facultatea de Psihologie.

„Dacă o persoană se sinucide, lucrul cel mai plauzibil de presupus este că are o depresie suficient de puternică. Iar aceasta necesită un timp pentru a se instala și a evolua. Nu poate să treacă neobservată de persoanele din jur”, explică Nedelcea.

De multe ori însă nu are cine să-i observe pe acești pacienți. 

În timpul pandemiei, au fost mulți psihologi (din mediul privat, n.r.) care și-au pus serviciile la dispoziție, și de multe ori gratuit, dar asta nu rezolvă problema sistemică. În primul rând, că sunt insuficienți psihologi în sistemul de sănătate publică.

Cătălin Nedelcea:

„În 90% dintre cazuri, partea de intervenții psihologice terapeutice se întâmplă în România în mediul privat”.

E nevoie însă ca medicii să-i încurajeze pe pacienți să discute cu psihologii puși la dispoziția lor. De prea puține ori se întâmplă asta. 

„Nu trăim într-o cultură în care să fi primit educație psihologică. Ba mai degrabă modelul nostru cultural funcționează în a băga lucrurile sub preș, a evita discuțiile de natură psihologică și emoțională”, completează Nedelcea.

Prea puțini psihologi în spitalele din România

În primăvara lui 2019, erau aproape 1.000 de psihologi angajați în sistemul public de sănătate, incluzând și numărul celor care lucrează în cămine pentru bătrâni sau centre de sănătate mintală, spune Nedelcea.

Informarea corectă din surse științifice, tratamentul adecvat și suportul emoțional, mai ales din partea apropiaților, ar ajuta oamenii să facă față unui astfel de diagnostic, explică dr. Doina Cozman, președinta Alianței Române de Prevenție a Suicidului.

• Aceasta spune că și numărul de apeluri la TelVerde Antisuicid a crescut cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut;

• A crescut semnificativ și durata apelurilor de intervenție în criză: între o oră și chiar 8 ore.

5 apeluri pe săptămână de la pacienți cu COVID: psiholog la telefon

Andreea Dumitrescu, singurul psiholog de la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București, discută cu pacienții internați în pavilionul de COVID doar telefonic. La începutul pandemiei, numărul său a fost afișat în saloane, iar pacienții o pot suna dacă simt nevoia. De asemenea, medicii le pot recomanda acestora să o caute, dacă observă la ei semne de anxietate sau depresie.

Sunt în jur de 100 de pacienți cu COVID în spital. „Primesc cam 5 apeluri pe săptămână de la ei”, spune psihologul.

Mulți oameni nu știu diferența dintre psiholog și psihiatru, motiv pentru care se feresc să contacteze un psiholog din proprie inițiativă, pentru că nu vor să fie considerați „nebuni”.

De cele mai multe ori încep prin a clarifica acest lucru, că nu trebuie să aibă un diagnostic psihiatric ca să stea de vorbă cu mine, doar trece printr-un moment dificil. Și toți trecem prin momente dificile în viață

Andreea Dumitrescu, psiholog la „Marius Nasta”:

Au apelat la ea și unele cadre medicale din spital, mai degrabă asistenți medicali și infirmiere. „Sunt foarte obosiți și nu se vede luminița de la capătul tunelului. Nu e ca și când trag tare și după o săptămână sunt în regulă. Aici e pe termen nedefinit”, precizează Dumitrescu.

Incertitudine și stigmatizare 

Pacienții îi vorbesc despre neputință, sentimentul de izolare, suferința că nu pot fi vizitați de cei din familie, incertitudinea față de evoluția bolii.

„Anxietatea pacienților crește, pentru că omul are nevoie de certitudine, iar în acest caz niciun cadru medical nu o poate oferi”, explică Andreea Dumitrescu.

Pe lângă incertitudine, există și foarte multă stigmă, spune psihologul. 

Cel mai mult lucrez cu pacienți cu tuberculoză. Le povestesc despre ce e vorba, cât de important e tratamentul, despre stigmatizare. Dar acum, cu COVID-ul, e mai simplu. Acum oamenilor nu le mai e jenă de tuberculoză, le e jenă de COVID.

Andreea Dumitrescu, psiholog la „Marius Nasta”:

„Sunt atâția care lucrează cu ziua, pe la țară. Nu îi mai primesc la lucru după ce se vindecă de COVID. Omul nu mai poate funcționa cum funcționa înainte. Rețeaua lui socială se destructurează, oamenii fug de el. Asta e frica de stigmatizare, că pe lângă sănătate, pierzi cunoștințe, relații, suport, serviciu”, adaugă Andreea Dumitrescu.

Despre cum au reușit două psihologe de la Spitalul Militar din Timișoara să învingă această frică a pacienților față de consiliere, vorbim în partea a 2-a.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro