Pisicile doamnei Viorica. O pensionară din București folosește cele două ore de “libertate” ca să hrănească animalele străzii

“Cami, vino la mama. Haide, Cameluța”, strigă doamna Viorica o pisică grasă, cafenie cu pete negre. A lăsat jos două sacoșe mari, albe, pline cu mâncare pentru animale, sticle cu apă și castroane. Își cheamă “copiii” – cum numeste ea pisicile – la masă.

Le știe de când erau mici

Foxi, Pongo, Aluniță și Cameluța apar imediat, sărind agile de prin colțurile în care au stat până atunci ascunse. Doamna Viorica scoate din sacoșă un pachet cu felii de mezel.

“Cu asta i-am crescut, că sunt subțiri și pot să le mănânce ușor”, explică ea, apoi își îndreaptă din nou atenția către pisicile care au început să se alinte, fericite că le-a sosit prânzul. “Aluniță! Te duci la fratele tău?”.

Aluniță este un motan negru, cu botul și burta albe și cu o singură pată neagră, mică, pe jumătatea dreaptă a botului. Are șase luni și e frate cu Foxi, un motan portocaliu, vărgat, care seamană cu motanul Garfield din desenele animate.

Recomandări

INTERVIU. Părintele fondator al rockului alternativ sovietic, interzis în Rusia lui Putin, concertează la București: „Oamenii care au declanșat acest război şi-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”

Doamna Viorica știe anul nașterii fiecărei pisici și numele lor, pe care nu le încurcă niciodată. Doar are grijă de ele deja de trei ani.

Pisicile sunt ființe extraordinare, simt imediat totul. Și când le duci la doctor, și când cineva e dușman.

Doamna Viorica:

Își folosește timpul în care poate ieși din casă tot pentru animale

Mai sunt și Cameluța, pe care a numit-o așa pentru că e cenușie, cu pete negre, “ca pământul cu frunzele uscate”, Pongo, un motan alb cu pete negre, Ginger, care “nu miaună, el doar deschide gurița” și Lumi, o metisă de birmaneză cu ochi albaștri.

Recomandări

De ce candidatura lui Cîrstoiu vulnerabilizează alianța PNL-PSD

“Sunt flori între flori”, le descrie bătrâna.

Doamna Viorica are 77 de ani, însă spune că vârsta adevărată e “cea pe care o simte omul, doar că trupul, această materie, se mai rablagește”. Stă singură într-un apartament din București și nu are copii. Pisicile sunt copiii ei.

Înainte de pandemia de coronavirus și de starea de urgență care a impus restricții de circulație pentru toată lumea, dar mai ales pentru persoanele de peste 65 de ani, doamna Viorica le vizita de două ori pe zi pe felinele din curtea restaurantului din centrul Capitalei. Le ducea mâncare și apă și avea grijă să le ofere și puțină atenție și dragoste.

Acum poate face asta doar între 11.00 și 13.00 și doar având o declarație pe propria răspundere. Se duce la magazin ca să le cumpere hrană uscată și parizer, iar apoi, în drum spre casă, se oprește la pisici.

“Răii s-au înmulțit”

“Uite, a venit și Lumi”, exclamă doamna Viorica la vederea pisicii cu ochi albaștri. Îi aruncă o felie de parizer, dar imediat apare Foxi și i-o fură de sub nas. “Aaa, mănâncă Foxi, că e un nesimțit”, îl ceartă bătrâna pe motan.

Recomandări

Studiu InfoClima: Patru milioane de români, expuși zilnic la poluarea fonică produsă de traficul rutier. Cum sunt afectate starea de sănătate și calitatea viețiim sunt afectate starea de sănătate și calitatea vieții

Doamna Viorica a avut grijă de toți ai ei – părinți, mătuși, nepoți, și toți au murit sau au plecat în străinătate. De când a murit și mama ei, pe care a îngrijit-o până la sfârșitul celor 92 de ani ai săi, a rămas singură într-un oraș mare.

A iubit dintotdeauna animalele, dar asta i-a atras antipatii.

“Răii s-au înmulțit, au, n-au subiect comun, se adună și se susțin ca haitele de câini. Răii sunt groaznici”, spune femeia.

A fost de multe ori jignită, numită “nebună”, ba chiar și agresată. Într-o seară, când se ducea la garsoniera unei nepoate, care a murit, dar care avea acolo o pisică pe care o hrănea în fiecare zi, cineva, un vecin de-acolo, a lovit-o cu piciorul.

Altădată, în urmă cu câțiva ani, cineva a otrăvit cele patru pisici pe care le hrănea în zona unor blocuri de apartamente. Au murit toate. “Probabil le-a dat otravă de șobolani. Dar de ce ai face așa ceva? De ce ai vrea să le faci rău animalelor care nu ți-au făcut ție nimic?”.

Doamna Viorica știe că și animalele suferă și au nevoi la fel ca omul: mâncare, apă, dragoste. Însă unii oameni nu înțeleg asta, de-aia bătrâna spune că se simte ca un Don Quijote – se luptă cu morile de vânt încercând să le explice lucrurile astea.

Castrează pisicile și le caută stăpân

Acum a luat cu ea o cușcă și două reviste. Pe una a găsit-o aruncată pe trotuar, e un număr din 2011 al unei reviste pentru femei. “Să citesc cât aștept la veterinar”, spune.

E o pisică în zonă pe care vrea să o prindă și să o ducă la un cabinet veterinar de pe bd. Dacia, ca să o castreze.

Nu e prima dată când face asta, iar la cabinetul veterinar de lângă Piața Romană e client vechi. A dus multe pisici acolo, pe care le-a castrat fie din pensia ei, fie prin programul de sterilizări gratuite derulat de ASPA. După ce se asigura că nu mai pot face pui care să moară pe stradă, le căuta stăpân.

Așa făcut cu Mițachi. De trei ori l-a salvat de la moarte și abandon.

“Dacă ați ști câte am pătimit cu el… Și e așa frumoooos”, spune doamna Viorica, zâmbind și ducând mâna la piept ca să arate cât îi e de drag motanul.

Prima dată l-a salvat după ce a căzut de la etaj, când avea doar câteva luni. A doua oară, după ce l-a dat spre adopție, bătrâna care l-a luat a murit și pisica risca să ajungă iar pe stradă. A treia oară, chiar înainte să-i găsească alt stăpân, a fost aproape de un blocaj renal. O săptămână a stat cu sondă.

Câinele-calorifer

Cu Lumi, Pongo și celelalte feline care o așteaptă în fiecare zi, la prânz, să vină cu mâncare, nu știe ce se va întâmpla. Speră doar să “nu i se pună cuiva pata pe ele și să le omoare”. Sunt cuminți, totuși, și deștepte – nu interacționează cu străinii.

Bătrâna a studiat medicina și a lucrat mulți ani la Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului, acum Agenția Națională a Medicamentului. Când era copil și locuia încă în Roman, cu părinții, a găsit pe stradă un cățel. Scâncea ascuns printre frunze uscate, căci era sfârșit de noiembrie, început de decembrie.

“L-am luat, că ningea și era frig. A stat la noi 13 ani și jumătate”, povestește doamna Viorica.

L-a numit Tobi, dar îi mai spunea și “câinele-calorifer”, pentru că cele două pisici ale familiei dormeau pe el, fiindcă avea blana groasă și era cald. Le trata ca pe regine, ba chiar le lăsa să mănânce din castronul lui cu mâncare.

Oamenii vor iubire dezlănțuită

În conflictul modern dintre stăpânii de câini și cei de pisici, care se laudă cu calitățile animalelor lor de companie, doamna Viorica nu vrea să intre. E ca și când ai pune un părinte să aleagă dintre cei doi copii ai săi, spune ea.

Dar oamenii sunt “păcătoși”, preferă câinii, fiindcă au nevoie să li se arate, să li se dovedească iubirea necondiționată.

“Suntem păcătoși, ne place să ni se arate iubirea și necondiționată, dar mai ales dezlănțuită. Câinii dau din coadă, se bucură, sar pe tine. Pe când pisica stă pe un piedestal imaginar, la înălțimea ta, este egalul tău, iar dacă îi oferi, te recompensează înmiit. Pisica se abandonează pur și simplu, pentru că te cunoaște și are încredere. Pisicile sunt niște ființe cu totul speciale”, subliniază doamna Viorica.

De ce sa nu folosesti urmatoarele cinci minute ca sa vezi care sunt cele mai frumoase pisici din lume?!

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro