VIDEO/ Preotul din Pietrișu, șofer pe microbuzul școlar: “Dacă nu făceam asta, mulți copii renunțau la școală”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Preotul din Pietrișu e șofer pe microbuzul școlar. Părintele Vasile Pop crede că educația este singura șansă la o viață mai bună a copiilor din comunitățile sărace și are deja 10 ani de când, pe lângă slujitul în biserică, face cursele zilnice ca să ducă elevii la școală. Nu avea cine conduce microbuzul și dacă nu se oferea el, mulți copii ar fi îngroșat statisticile privind abandonului școlar.
Satul giurgiuvean Pietrișu nu se numește așa degeaba. Când trece o mașină pe una din puținele ulițe ale așezării - ce-i drept, se întâmplă destul de rar -, praful se ridică până la cer. La capete de stradă stau străjeri berzele lungane, în cuiburi. La amiază, liniștea se îngrămădește peste sat ca un clopot de sticlă. Oamenii sunt plecați la muncile câmpului, că în Pietrișu din asta se trăiește. De fapt, se supraviețuiește, mai degrabă.
Cornelia Enache, una dintre femeile din sat, președinta unei asociații care îi ajută pe copiii amărâți să continue școala, grăbește pasul, mânată de amenințarea îndepărtată a unor nori negricioși. “Preotul nostru numai moașă în sat nu e, în rest le face pe toate”, spune ea. Preotul o așteaptă pe uliță. “Părinte, sâmbăta viitoare, veniți și dumneavoastră la activitatea de la școală, da?”, se înțeleg de la început.
Preotul Vasile Pop nu este moașă, e drept, dar tot știe fiecare copil din sat, cu bucurii și probleme sau dezamăgirile pasagere ale unor note mici. Și asta fiindcă este și șofer pe microbuzul școlar. “De când am venit în comunitate se fac 21 de ani. În ultimii 10 ani, de când s-a comasat școala, ne-am unit cu școala de la comună, am primit microbuz școlar și n-a fost cine să meargă pe el. Și atunci, n-am avut ce să fac, mi s-a propus și am mers și șofer pe microbuzul școlar, și profesor la școală, și preot în biserică. Încercăm să facem cât mai multe. Pe toate nu putem să le facem, dar încercăm să ne implicăm în cât mai multe lucruri”, spune părintele blând și cu suflet.
În bisericuța mică, monument istoric, un om de-al casei spală pe jos. Pregătește lăcașul pentru slujba de duminică, pe care o așteaptă sute de suflete, fiindcă preotul a fost plecat două săptămâni într-un mic concediu, iar duminicile au fost mult mai goale. “M-am întâlnit cu un om pe stradă și mi-a zis că tare se bucură că am venit, că duminica tare a fost lungă fără slujbă. Mai veneau și ei, mai vorbeau cu un om”, mai spune preotul din Pietrișu, șofer pe microbuzul școlar.
Preotul crede că dacă nu accepta el să conducă microbuzul, mulți copii ar fi abandonat școala. “Nu-și permit să meargă cu altceva. Am observat atunci când mașina se defecta, până să primim încă un microbuz, să avem unul de schimb, o săptămână sau cât timp stătea în service, pe unii copii îi aduceau părinții, dar cei mai mulți stăteau acasă. Că nu aveau bani pentru microbuzul de călători. Microbuzul e de mare ajutor”, mai spune Vasile Pop.
Acum e vacanță și microbuzul se odihnește în curtea școlii, dar din septembrie revine la datorie și la 7.30, copiii vor porni spre școală. Pentru mulți, scurtul drum este o mare distracție. “Pentru mulți dintre ei, microbuzul școlar e singura modalitate de a urca într-o mașină, fiindcă părinții lor nu au mașini”, mai spune preotul.
Regretă însă că nu mai au școală la ei în sat, clădirea se părăginește și viața parcă își pierde și din culoare când copiii sunt plecați la școală în Găujani, reședința de comună. Oricum, oamenii din sat s-au împuținat în ultimii ani. Cum nu găsesc de muncă decât “cu ziua”, la livezile de fructe din apropiere, mulți pleacă să lucreze peste hotare. “Copiii rămân în grija bunicilor, unchilor, mătușilor și, la un moment dat, sunt foarte dezorientați, nu mai știu ce să facă, la cine să apeleze, apare tristețea pe chipul lor. Dar când ești aproape, le dai o îmbrățișare, le spui o vorbă bună, contează mult pentru ei. De multe ori, am observat cazuri că îi luau părinții cu ei, dar acolo nu mergeau la școală și când veneau, aveau mult de recuperat. Au încercat să rămână cu unchi, cu mătuși, dar se vede pe chipul lor și în activitatea lor la școală că sunt triști”, explică preotul climatul din satul pe care-l păstorește.
“Educație, este nevoie de educație”, insistă preotul Vasile Pop. Și oricât am repeta asta, parcă nu ne învățăm minte. România are medalie de bronz în Europa la abandon școlar, cu 18,5% tineri care au renunțat la școală. Și mulți dintre ei au renunțat și la țară și au plecat să muncească peste hotare, lăsându-și în urmă copiii, purtători ai acelorași destine dureroase.
O călugăriță româncă a impresionat Coreea de Sud pentru ajutorul oferit migranților
