Curtea Supremă din Spania i-a cerut președintelui catalan demis, Carles Puigdemont, aflat zilele acestea în Belgia, și altor 13 membri ai guvernului său dizolvat să se prezente în fața instanței la sfârșitul acestei săptămâni.

De asemenea, le-a dat termen de trei zile să depună un depozit de 6,2 milioane de euro pentru acoperirea eventualelor datorii.

Citarea liderilor catalni vine după ce procurorul-șef al Spaniei a declarat luni că va cere inculparea fostului executiv catalan pentru rebeliune și răzvrătire.

Zilele acestea, Puigdemont este în Belgia alături de câțiva dintre foștii săi miniștrii și a ținut, marți, o conferință de presă în care a spus că nu se află acolo pentru a cere azil. Cu toate acestea, Carles Puigdemont a spus că va rămâne o perioadă în această țară, pentru a fi „în siguranță”, dar și deoarece justiția spaniolă ar fi „politizată”.

Carles Puigdemont a declanșat o criză în Spania prin organizarea unui referendum privind independența la începutul lunii octombrie, în ciuda opoziției de la Madrid și a Curții Constituționale care a declarat votul ilegal.

Sâmbătă, după ce parlamentul catalan a declarat independența, guvernul central din Spania a preluat controlul direct asupra Cataloniei.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Curtea Supremă i-a citat pe oficialii catalani demiși – care încă nu sunt puși în mod oficial sub acuzare – să dea declarații în fața procurorilor joi și vineri. Dacă nu se conformează, procurorii ar putea cere arestarea lor.

Puidgemont a declarat, marți, că se va întoarce în Spania dacă i se garantează o audiere echitabilă.

Între timp, mai mulți membri ai parlamentului catalan dizolvat, înclusiv președintele Carme Forcadell, au fost chemați să dea declarații la Curtea Supremă deoarece au încă imunitate parlamentară.

Procurorul general al Spaniei a cerut ca liderii catalani să fie acuzați de rebeliune, răzvrătire și deturnare de fonturi, iar judecătorul a decis că acestea sunt ”serioase, raționale și logice”.


Pădurea Hoia Baciu din Cluj e cea mai înfricoșătoare din lume. Poveștile terifiante cu fantome și blesteme i-au atras pe jurnaliștii britanici în România


 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI