Răzvan Lucescu a plecat din România de Paște, cu ochii în lacrimi: „E greu să mai spui ceva”. Ce sfat le-a transmis românilor

 1 comentariu

Antrenorul echipei PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, a plecat spre Grecia, duminică, în prima zi de Paște, la doar două zile de la înmormântarea tatălui său, legendarul Mircea Lucescu, relatează Gazeta Sporturilor.

Săptămâna care a schimbat totul

Patronul clubului PAOK i-a pus la dispoziție un avion privat pentru a putea fi cât mai repede alături de fostul selecționer al României, aflat în acel moment în stare critică la Spitalul Universitar.

Duminică după-amiază, înainte de a se îmbarca într-o cursă de linie pentru a-și relua obligațiile profesionale, Răzvan a găsit puterea să le vorbească jurnaliștilor prezenți la aeroport.

Vădit emoționat și cu ochii în lacrimi, el a ținut să mulțumească public tuturor celor care au fost alături de familia sa în aceste momente de cumpănă.

„Vreau astăzi să mulțumesc din inimă absolut tuturor celor care au fost alături de tatăl meu la acest ultim drum, celor care s-au ocupat de organizarea înmormântării, tuturor celor care au avut un gând bun la adresa lui”, a declarat Răzvan Lucescu. „Din păcate, pentru mine este un moment foarte greu, complicat, însă asta este viața. Nu sunt singurul, sunt atâția și atâția oameni care și-au pierdut părinții. Trebuie să înțelegem și să acceptăm, ne luptăm să trecem peste”, a continuat Răzvan Lucescu.

Un sfat pentru români

Dincolo de mulțumiri, discursul antrenorului s-a transformat într-un apel emoționant și plin de candoare către toți românii care încă își au părinții alături.

„Aș avea un singur sfat, dacă îmi pot permite acest lucru, tuturor fiilor și fiicelor care au părinți, să stea cât mai mult de vorbă cu ei, cât mai mult, cât mai mult. Și dacă ei nu o fac, părinții să îi forțeze să o facă”, a transmis Răzvan Lucescu.

Cu inima deschisă, Răzvan Lucescu și-a exprimat public cel mai mare regret al său din ultima perioadă.

„Te iei cu timpul, cu problemele, ți se pare că niciodată nu se va întâmpla nimic și te lovește dintr-odată și ajungi să înțelegi că nu ai făcut, că nu ai comunicat destul. Eu în acest moment simt că am comunicat mult prea puțin cu el (n.r. - Mircea Lucescu) în ultima vreme”, a spus Răzvan Lucescu.

Mircea Lucescu, un antrenor cu o carieră impresionantă

Decesul lui Mircea Lucescu lasă un gol imens nu doar în sufletul apropiaților, ci și în istoria sportului. Cariera sa fabuloasă, care se întinde pe parcursul a șase decenii - de la debutul în antrenorat în 1979, pe când era încă jucător, și până la meciurile tensionate din primăvara anului 2026 - l-a transformat într-un titan al fotbalului european.

De-a lungul impresionantei sale cariere de antrenor, „Il Luce” a adunat 36 de trofee (ultimele cucerite în 2021, pe banca lui Dinamo Kiev).

În ierarhia mondială all-time a celor mai titrați antrenori, Mircea Lucescu ocupă un onorant loc trei, fiind depășit doar de alte două legende ale fotbalului: Sir Alex Ferguson (49 de trofee) și Pep Guardiola (40 de trofee).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    vasile_69 13.04.2026, 11:50

    Condoleante Razvane ! Drum lin nea Mircea Lucescu ! Iti vom duce dorul si vom ramane cu invataturile tale !

ALTE ȘTIRI
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Ultimele știri
16:52
Donald Trump încă visează la Premiul Nobel pentru Pace: „Ar fi o mare rușine pentru ei”
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește